Întâia Unire dintru’ Centenar!

Nu există „uniri” mai mari sau mai mici! Ele sunt la fel de uriașe, de imense, de fără de sfârșit, aidoma unor Coloane brâncușiene, căci ele sunt legăminte ale clipelor astrale! Sigur, istoriografic, s-a încetățenit și așa: „Mica Unire”. Dar, în Anul Centenarului Marii Uniri, poate ar trebui să regândim acestă exprimare. Să ne mândrim cu faptul că tot ceea ce au întreprins înaintașii a fost măreț…

Am plecat deja spre cea de-a 160 aniversare a Unirii de la 1859. Și ar trebui să insuflăm generațiilor ce vin măreția curajului măcar prin puterea cuvintelor, trebuind să dispară din dicționarul românismului orice se leagă de „mic”. Mai ales că există atâtea formulări care redau momentul istoric. Mai ales că, la 5 ianuarie și 24 ianuarie 1859, nici unul dintre artizanii Neamului nu a gândit gestul său ca fiind ceva „mic”, ci precursor al măreției ce era așteptat în sufletul fiecărei român.

Unirea Principatelor Române este denumirea magistrală a unui act măreț. Sau, poate, pentru a facilita generațiilor ce vin înțelegerea și cuprinderea contextului istoric a ceea ce avea să urmeze, Întâia Unire.

Dar nu „mica unire”… Ajunge! Să dăm dovadă de curaj, inspirație și „nervul” de a vorbi despre înaintașii noștri prin cele mai alese cuvinte. Căci nimic nu este exagerat când este vorba de spiritul unei națiuni! Să vorbim despre Unirea Principatelor, căci a fost izvorul de împlinire a unei dorințe naționale.

Și avem acest drept, mai ales că în aceste zile am fost contemporani unui gest aproape cât o înturnare istorică spre acele clipe „de izvor pur”, 24 ianuarie 1859 și 5 ianuarie 1859!

Am fost contemporani unei iruperii spre o nouă Mare Unire, Reîntregirea!

Ea a venit de peste Prut și a căpătat acel sens astral, acea semnificație de Continuitate pentru Neam și Țară, iar valoarea ei este uriașă dacă avem curajul de a ne asuma îndreptarea acelor ceasurilor spre noul punct astral de întâlnire, cel al Reîntregirii!

23 ianuarie 2018! Este ziua în care s-a născut, nu doar o nouă Declarație de Unire, ci una firească, de completare, a ceasurilor de care ne-a văduvit Istoria, fiind ziua în care locuitorii din Parcova și Fântâna Albă au decis Unirea cu Țara-Mamă!

De acolo, din Moldova de peste Prut, mii de inimi au avut curajul să bată mai mult decât în cadența unei reîntâlniri cu frații de până acum! A fost astralul curajului de a-și asuma edictul Reîntregirii în numele a ceea ce nimeni, nici măcar Dumnezeu, nu ne poate lua: „Puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna”.

Este cel mai frumos cadou al începutului de An Centenar! Este întâia Unire dintru’ Centenar! Pentru care ar trebui să le mulțumim fraților noștri, îngenunchind dimpreună pentru a săruta pământul sfânt al țării.

Să le mulțumim pentru curajul semnării acestei Declarații de unire cu România! Ei, de acolo, o mână de oameni și-au asumat o Unire! Și chiar dacă par puțini cei ce au întreprins acest prim act de măreție istorică în An de Centenar, chiar dacă este un început „mic”, nici acesteia nu i-am putea spune, fie și peste ani, „mica unire simbolică”!

Căci, măreția gestului transcende orice dimensiune.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*