Noi apărăm țara…

Înjurăm politicienii. Îi linşăm mediatic în fiecare zi. Ştim, cu siguranță, fiecare dintre noi!, tot ce ar fi trebuit făcut în România în ultimele trei decenii, dar nu s-a făcut, din păcate… Avem favoriții noştri. Avem simpatiile noastre politice. Unii cred că domnul Dragnea este un înger coborât din cer, alții, că Băsescu a dus țara de râpă, unii spun că domnul Iohannis şi-a vândut sufletul, alții, că nu ştiu mai cine este o lichea… Unii sunt oripilați de ce-a făcut SRI în cârdăşie cu DNA-ul, alții sunt convinşi că numai ieşind în stradă, împotriva Corupției!, mai putem salva ceva din scumpa noastră Românie! Da, ne place să credem că chiar am făcut ceva pentru țara pe care o compătimim! Nu mai fi atât de sigur însă, române, de ce-ai crezut până acum!…

Dacă favoriții tăi pe care îi dumnezeieşti ar fi făcut măcar un sfert, o zecime din ceea ce ți-ai închipuit, țara nu ar fi ajuns la dezastrul de azi… Ne pleacă pe capete copiii din țară. Ne părăsim bătrânii. Trăim la limita subzistenței. Se mai îndoieşte cineva că România a devenit o colonie?! Priviți Adevărul în ochi! Şi acceptați-l!

1. Noi nu am avut niciodată Preşedinți care să lupte pentru această țară. În afară de guralivi sau de muți, n-am avut niciodată oameni de stat competenți, care să şi facă, nu numai să vorbească! 2. Partidele „istorice” (PSD, PNL, etc.) sunt un conglomerat de oportunişti. De fiecare dată când au fost la putere, s-a ales praful de români! Uitați-vă în trecut! Uitați-vă în prezent! 3. În toate partidele, există şi o armată de corupți, dar există şi oameni cinstiți. Nu trebuie să generalizăm, deci, etichetând aşa cum au făcut preşedinții noştri, dând cel mai prost exemplu. 4. Oamenii cinstiți şi competenți nu sunt promovați în niciun partid. Ei deranjează prea mult şi înspăimântă prin gândirea liberă şi deschisă! 5. Dacă, la noi, nu a existat niciodată un mediu constructiv, unde politicienii din toate partidele să lucreze pentru binele țării, nu trebuie să ne resemnăm! Provocarea este să ne unim forțele toți cei care credem în Țară şi în cetățenii români! 6. Vom fi atacați! Noi nu suntem promotorii unui naționalism sălbatic, vrem însă dreptate şi pentru poporul român! Priviți Realitatea românească! PSD şi-a dărâmat propriul guvern de două ori. Acest partid a fost ales, însă, de majoritatea românilor!, iar lucrul acest nu denotă neapărat calitățile extraordinare ale noastre… Un preşedinte şantajabil şi paralizat de frică nici nu mai merge măcar pas cu pas… Gâfâie ca o locomotivă stricată, aruncată la fiare vechi, acceptând compromisul, sinuciderea, cupa de otravă întinsă de acoliți! Este evident că este o Nefericire pentru că penalii ne conduc. Exact cum am mai spus, nu vor mai trece decât şase luni până când cauciucurile bicicletei pe care merge coana Vasilica se vor de dezumfla sau până când lanțul de iubire se va rupe, lăsându-l pe domnul Dragnea, de izbelişte, în drum… Nu am nimic cu femeile din această țară – amintiți-vă că am apărat-o pe Shaideh şi pe Carmen Dan!- problema este ca Oamenii Competenți să ajungă în locurile unde Țara are nevoie…

Nu slugile, nu oportuniştii incompetenți! Amintiți-vă, iarăşi, un lucru! Nu trebuie să apărăm niciun politician! (Când scriu aceste rânduri, mă aştept să fiu făcut praf!…). Fiecare politician trebuie judecat aspru, iar cei care merită, să li se dea o şansă! Noi nu apărăm interesele obscure ale nimănui! Nu apărăm politicieni şi partide, noi apărăm ȚARA! PATRIA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*