Descoperiri arheologice remarcabile pe Măgura Moigradului (jud. Sălaj)

Numeroase piese din perioada daco-romană, precum fibule, paftale, pinteni, resturi de arme sau monede, alături de cantităţi impresionante de cioburi ceramice, au fost descoperite în anul 2016 de către arheologii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) din Zalău (jud. Sălaj) în ceea ce ei apreciază că este cea mai mare cetate dacică din ţară, situată pe Măgura Moigradului, în imediata apropiere a castrului roman de la Porolissum. Nu ai cum să nu observi dealul ăsta, atunci când treci cu mașina ori bicicleta pe drumul ce vine din Zalău și trece pe lângă Moigrad, încolo, către Brebi. Forma lui e altfel decât celelalte dealuri pe care le-ai văzut vreodată, ca și cum ar fi fost creată special pentru dacii, cei care, acum multe secole, au trăit acolo sus, pe platoul din vârful dealului.

Oricum, până să afli toate detaliile legate de daci, dealul îți atrage atenția prin forma lui, fiind aproape copie fidelă a desenului Micului Prinț, un desen care pe el îl înspăimânta, pentru că desenul lui reprezenta un șarpe boa care tocmai înghițise un elefant. Oamenii mari, însă, vedeau doar o pălărie. Cam așa e și cu dealul ăsta, oamenii văd, în general, doar un deal și trec pe lângă el ca pe lângă orice alt deal. Dar dealul ăsta este, de fapt, „o pălărie” ce ascunde cea mai mare cetate dacică din România, un loc încărcat de istorie, o istorie care și-a pus amprenta asupra locului ăsta din Sălaj. De la marginea platoului, chiar de lângă urmele lăsate de daci, se vede „Porta praetorian”  sau „Poarta praetorian” a castrului roman Porolissum. Priveliștea merită efortul, și nu doar pentru castru, ci și pentru peisajul din jur. Și nu poți să nu te gândești la faptul că locul ăsta ar putea fi un important punct de interes touristic. Aici s-ar putea marca un traseu care să te ducă sus, pe platou, unde dacii au construit o mare cetate dacică, apoi să te ducă înapoi, ceva mai jos, la castrul roman. Aici, în zona asta din Sălaj, găsești urme atât ale dacilor, cât și ale romanilor, unii lângă alții, în două din cele mai importante locuri încărcate de istorie antică din România.

Potrivit şefului Secţiei de Cercetare a Muzeului Judeţean Zalău, Horea Pop, Măgura Moigradului a intrat în literatura de specialitate de timpuriu, datorită descoperirii unor tezaure dacice din argint de podoabe sau monede, zonă apreciată actualmente ca o întinsă şi prosperă aşezare dacică fortificată, precedată însă de o zonă cu caracter celtic, databilă în a doua jumătate a sec.II î.Hr – sec. I î.Hr. „Aici au fost descoperite, în 1855, trei fibule şi un lanţ, toate din argint, expuse actualmente la un muzeu din Viena. La începutul secolului XX a mai fost descoperit un tezaur de 1.000 de monede greceşti şi mai târziu încă un tezaur. În anii 1958-59 au fost primele săpături sistematice de mare anvergură, realizate de Universitatea din Cluj şi Academia Română. În 1984 au fost reluate cercetările, de către muzeul din Zalău, atunci fiind descoperit scheletul unei femei, de la brâu în sus, cu podoabe la gât. Ulterior, în 1993 au apărut trei schelete aproximativ întregi, de la un bărbat şi două femei”, a declarat Horea Pop. Arheologul susţine că dealul a fost, în prima parte a perioadei dacice, un loc de sacrificiu, o zonă sacră, un exemplu în acest sens fiind chiar scheletul secţionat al femeii descoperit aici.

Manifestări destul de macabre, din punctul actual de vedere, dar care nu reprezintă decât rămăşiţe ale unor acte sacrificale. Deci nu au un caracter funerar. Dovada cea mai clară este că femeia descoperită în 1984 avea la gât piese de origine celtică, din zona Cehiei de azi. E clar că vorbim de o prizonieră, o captivă care este sacrificată, chiar tranşată în jumătate, ca să vorbim drept. (…) Astea sunt manifestări ce ţin de perioada secolului I î.Hr, când dealul funcţiona ca şi zonă sacră. Alte tipuri de astfel de manifestări sunt gropi care au în partea superioară pietre aduse din vale, sub care sunt depuse tot felul de resturi. O explicaţie rezonabilă este că nu sunt gropi menajere, ci gropi rituale. Sunt în jur de şase tipuri de gropi, care ţin de acest orizont al dealului din secolul I î.Hr, când funcţiona ca un munte sacru al dacilor”, afirmă Horea Pop. Potrivit specialistului de la muzeul din Zalău, o nouă etapă se derulează în secolul I d.Hr., când comunităţi întregi se mută aici şi fortifică acest deal. „Până la urmă, e cea mai mare cetate dacică din ţară, cu o suprafaţă de şapte hectare. Nici Sarmisegetuza nu are atâta, cel puţin în actualul stadiu de cercetare. Aici a fost vorba de o fortificaţie din lemn şi pământ, de un şanţ, cu o palisadă dublă. În spatele fortificaţiei se ascunde o comunitate destul de importantă, care are locuinţe cu vetre de foc, gropi în care ţineau provizii. E clar că locuinţele funcţionau continuu, deci nu sunt sezoniere. Într-un final, comunitatea este cucerită şi incendiată de către romani, pentru că toate locuinţele de care vorbim sunt incendiate”, a precizat acesta. Cu toate campaniile anterioare de cercetări arheologice, dintre care unele derulate chiar de către Muzeul Judeţean, Măgura Moigradului, situată la mică distanţă de castrul roman de la Porolissum, oferă încă, în opinia lui Horea Pop, un bogat material arheologic, motiv pentru care în această perioadă se desfăşoară o nouă campanie de săpături. „În prima zi a cercetărilor am şi găsit o monedă, de la împăratul Vespasian, din a doua jumătate a secolului I d.Hr. E foarte probabil ca moneda să ţină de perioada romană, când romanii reamenajează zona. Am găsit şi o piesă care demonstrează că s-au dat lupte şi romanii au avut de furcă cu dacii locali, este un vârf de balistă, un bolţ destul de masiv care, fixat într-o coadă scurtă şi aruncat de maşini care funcţionau pe tensiunea în frânghii, treceau prin orice scut sau armură. Interesant este şi un fragment de cuţit găsit aici, cu o nervură pentru rezistenţă şi un canal de scurgere a sângelui, pentru înjunghiere. Avem şi un vârf de spadă, tot în context dacic, o verigă din bronz de mari dimensiuni, un pinten tipic dacic foarte bine păstrat, cataramă de centură şi o fibulă dacică cu resort foarte amplu şi destul de bine păstrată”, a relatat Horea Pop despre o parte din descoperirile din ultimul timp.

Arheologul subliniază faptul că în zonă au fost găsite, anterior, şi urme de locuire preistorică, dar cea mai consistentă parte este cea de epocă dacică. Măgura Moigradului a fost locuită şi după ce romanii au părăsit Dacia, respectiv până în secolul al XIV-lea, pe deal semnalându-se existenţe unei fortificaţii medievale. Ulterior, zona a fost părăsită, cel mai probabil datorită lipsei apei şi a faptului că poziţia sa strategică nu mai era importantă, în contexul epocii modern. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*