Să pleci gonit de o interpusă cu aere de baroneasă-grof…

Nu a mai apucat să fie reclamat de maghiarimea politică la Consiliul anti-discriminare pentru opiniile sale… Că a plecat singur… Și, probabil, nici nu avea să fie reclamat; nu de către partea „atinsă”! Pentru că maghiarimea politică acționează, deh!, suntem în Anul Centenarului, prin… interpuși. Să simțim anti-românismul prin arsura dată de trădările cozilor de topor ale neamului.

A fost însă denunțat la Pachetul General „pentru instigare publică și incitare la ură și discriminare”. Și te-ai fi așteptat să fie denunțat de lista lui Attila, să semneze denunțul hunii și grofii care au semnat și rezoluția pentru autonomie.

Dar nu! Denunțul a fost făcut de un… avocat român! Sau, cel puțin, unul cu nume de român, că simțire, trăire, suflet de român, nu are… Probabil, unul dintre „românii” care beneficiază, în satisfacerea poftei mărunte de arvunire, de „bunăvoințele” maghiare… Un individ care nu a țâșnit cu aceeași țâfnă de avocat cu un denunț penal și împotriva celui ce îl spânzura pe Avram Iancu prin piețe, împotriva acelora care ne-au batjocorit monumentele și a atâtor altora… Sau e unul dintre românii care stau cu buzele țuguiate la crăpătura cu forinți a UDMR-ului… Sau poate e doar un dobitoc necunoscut care vrea să se lanseze în breasla „mare” a avocaților cu un asemenea denunț… Ceea ce este, totuși, puțin probabil. Nu la stilul de joc anti-Centenar pe care l-a activat UDMR în slujba Departamentului Trianon de la Budapesta. Căci, altminteri, ar însemna că maghiarimea și-a angajat ca hăitași doar nulități și feluriți disperați adunați de pe șanțul anonimatului. Ceea ce nu este cazul… Nu, când privești armele pe care le-au pus ca baionetă la „pușca secuiului”…

Și totuși, de ce a cedat Mihai Tudose la „luptă”? De ce a retractat tot și s-a retras atât de grabnic dintr-o luptă pentru țara lui? Și-a dat seama că nu poate fi un luptător decât la nivelul ședințelor cu proprii subordonați?… Sau și-a spus (ori i s-a spus!) că nu merită. Nu merită din moment ce primii care te atacă sunt chiar ai tăi. Pentru că una e să mori sângerând în luptă cu veneticii, apărându-ți ultima „brazdă”, și alta e să te trezești înjunghiat pe la spate de ai tăi! Ori a citit de prin istorie și știa ce îl așteaptă la capătul drumului pe care a plecat… Căci, a abandonat „lupta” atât de brusc încât nici nu i-a mai păsat că ar fi putut face Istorie. Și a lăsat treaba neterminată… Și cu podul de la Brăila, pe care l-ar fi putut securiza și sub o investiție japoneză, dar și cu singurul mare oaspete de care ar fi putut avea parte în viața lui, premierul nipon, pe care l-a lăsat singur în fața treptelor Guvernului…

Sigur, în momentul în care vezi că primul care te lovește pentru declarațiile tale de român este chiar un europarlamentar al partidului tău, firesc să te întrebi: „Oare până unde merită să merg?”… Iar cum în politică nu există cu adevărat conceptul luptei „până în pânzele albe,” ci schimbarea grabnică a flamurii de partid, fostul premier are o scuză.

Primul imbold ar fi fost dară să-l expediem pe Mihai Tudose acolo de unde a venit… La umbra peretelui destinat marilor anonimi ai istoriei… Aceia care au avut șansa lor… Dar care nu a reușit să lase acea urmă care ar fi contat… Totuși, când pui lucrurile cap la cap și vezi că tocmai aceea care l-a atacat pentru curajul de a fi pus treburile secuiești „în ștreang” devine și propunerea pentru locul lui de premier, își dai seama că, în acest joc, nici Dragnea nu mai contează. Care a rămas un simplu executant pentru maghiarimea politică, în frunte cu toți aceia care au „lucrat” la mazilirea lui Mihai Tudose…

Ce îi putem reproșa fostului premier? Faptul că ne-am fi așteptat să lupte până la capăt… Chiar dacă acel „capăt” era în afara partidului. Să nu retracteze cuvintele care l-au scos din anonimatul mandatului de premier, să dea de pământ cu cei ce au batjocorit efigia Ambasadei României de la Budapesta, să se ridice la nivelul de diplomație al primului oaspete din Anul Centenarului, sosit pentru a marca și centenarul relațiilor diplomatice dintre România și Japonia…

Dar a dezamăgit… Prin felul în care a ales să iasă dintre rândurile pe care, poate, nu le merita în istorie, dar pe care le putea așterne în numele națiunii sale…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*