Statuetă – idol veche de 7 000 de ani descoperită la Deva (jud. Hunedoara)

În colecțiile Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva a intrat anul trecut un artefact deosebit de valoros. Este vorba de o statuetă antropomorfă fragmentară, datând din perioada neoliticului dezvoltat, faza B a culturii Vinča (aproximativ dintre anii 5300-4800 î.Hr.). Piesa a ajuns în patrimoniul acestei instituții în urma unor cercetării preventive efectuate în anul 2017, pe strada Mihai Eminescu din Deva. Municipiul Deva este  reședința județului Hunedoara din Transilvania, format din localitățile componente Deva (reședința) și Sântuhalm, și din satele Archia, Bârcea Mică și Cristur. Deva se situează în partea centrală a județului Hunedoara, la o altitudine de 187 m față de nivelul mării, pe malul stâng al cursului mijlociu al Mureșului. Orașul se învecinează cu munții Poiana Ruscăi și munții Zarandului în vest, cu munții Apuseni în nord și cu Măgura Uroiului în est. Spre sud, când condițiile atmosferice sunt propice, se zăresc în depărtare munții Parâng și masivul Retezat.

Dealurile din apropierea orașului sunt ultimele ramificații nordice ale munților Poiana Ruscăi (înalțimea lor maximă este de 697 metri) și cuprind orașul ca într-un semicerc ferindu-l de excese climatice. Vârful Piatra Cozia (din satul Cozia; de la „ritualul cozii” din Vechia Biserică Pământeană Valaho – Egipteană, de la „coznoni” și „cozieni” – crescători de capre, Zeul Pan) are altitudinea de 686 metri. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva, acum Chester în Marea Britanie. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”. Da, din punct de vedere lingvistic, dar litera „D” închide rama pătrată (Aria) a pământului (A,B,C și D; citit în oglinda devine DeCeB-A, iar „L” aduce unghiul (colțul) schimbării), ca simbol al închiderii cercului, a centurii, a cătușelor, a zalei de lanț, a inelului, a coroanei), sensul fiind „D este Va”, adică „D (finalul) va veni”. De aceea se face trimitere la Fecioară, cea care va aduc noul timp, noile specii. Prima atestare documentară a cetății Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine „castro Dewa”.

Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan („D este Van”, sau „Finalul aduce zădărnicia”). Ruinele Cetății Deva, de pe Dealu Cetății, au fost și rămân un obiectiv turistic important. În ultimii ani a fost conceput un program de amenajare a Cetății, proiect foarte controversat, pentru a o pune în valoare și a o face accesibilă tuturor vârstelor: instalarea unui telescaun și amenajarea unei terase în incinta fortificației (idee abandonată ulterior la insistențele reprezentanților Muzeului Deva). Odată ajuns sus lângă ruinele cetății, ni se dezvăluie panorama orașului și a împrejurimilor. Se vorbește despre existența unui tunel subteran care unea Cetatea Devei de Castelul de la Hunedoara. În nord-vestul parcului, la marginea dinspre dealul cetății, se află castelul Magna Curia, construit în secolul XVI. Inițial castelul a fost conceput în stilul Renașterii, dar restaurările ulterioare (din timpul lui Gabriel Bethlen, în anul 1621, precum și cele din prima jumătate a secolului XVIII) i-au adăugat și elemente de artă barocă.

În prezent, complexul arhitectonic Magna Curia adăpostește Muzeul Județean Deva (secțiile de istorie și științe naturale). Această cercetare arheologică de pe strada Mihai Eminescu din Deva a condus la descoperirea unor importante urme de locuire din epoca neolitică, printre care mai multe locuințe. Într-una din acestea, cercetată integral, a fost descoperit un bogat și interesant material arheologic. Astfel, alături de vasele ceramice fragmentare şi numeroasele fragmente de vase, s-au mai aflat şi diferite ustensile din piatră cioplită, din os şi din corn, precum şi două statuete antropomorfe fragmentare. Potrivit specialiștilor dr. Antoniu Tudor Marc și dr. Ioan Alexandru Bărbat, arheologi în cadrul MCDR Deva, statueta a făcut parte din instrumentarul de cult al comunităţii neolitice și redă un personaj feminin (Marea Zeiță?), particularitatea şi caracterul de raritate al ei fiind date de cele două tortiţe laterale, ce reprezintă braţele, care permiteau o anumită manevrare a piesei şi posibilitatea de a fi suspendată (zeii vin din cer).

„Starea de conservare a figurinei este medie, lipsindu-i fragmente din zona capului (un fragment desprins în timpul operaţiunilor de săpare), braţele şi de la partea inferioară (desprinse din vechime). Dimensiunile piesei, aşa cum s-a păstrat, sunt: h = 110 mm; l max. = 44 mm. A fost obţinută din pastă grosieră, cu pietricele de diferite dimensiuni în compoziţie. Suprafaţa nu este bine netezită, aspectul general indicând puţină grijă la modelarea ei. În urma arderii în mediu oxidant, piesa a primit culoarea portocalie. Pe suprafaţa ei se pot observa numeroase fisuri şi câteva pete de nuanţă cenuşiu-închis, rezultate în urma unor arderi secundare”, mai precizează specialiștii muzeului devean. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*