Cina Împăratului

În Duminica a XXVIII-a după Rusalii este rânduită Evanghelia celor poftiți la cină. Este o pildă a Mântuitorului foarte scurtă, dar cu semnificații profunde și variate. E vorba de un proprietar bogat, „stăpân al casei sale”, care a organizat o petrecere într-o seară. Când toată pregătirea a fost gata, și-a trimis slugile să reamintească invitaților că a venit momentul să poftească la masă. Aceștia s-au scuzat pe rând: unii că și-au cumpărat pământ, alții că și-au cumpărat boi, alții că s-au însurat. Ce mai ! Când omul nu vrea să facă ceva, găsește pretexte! Stăpânul casei s-a supărat amarnic și a trimis să adune cerșetorii, orbii, șchiopii, oamenii cei mai de jos și să-i pună la masă. Era expresia supărării maxime a stăpânului.

S-au ținut predici nenumărate despre această pildă de-a lungul a două mii de ani. Fiecare a pus problema într-un fel sau altul și a interpretat pilda cum i s-a părut mai potrivit. Mie mi se pare a fi de-o actualitate izbitoare. Aș putea socoti că această pildă este însăși oglinda vremii noastre, a acestui veac. Mântuitorul a făcut multe profeții, unele mai clare, altele mai acoperite, mai ermetice, mai tăinuite. Acestea din urmă pot fi înțelese cel mai bine atunci când se ivește un anumit context. Această situație este cu pilda de față. Prin ea am putea spune că Mântuitorul face o profeție.

„Stăpânul casei” nu este altul decât Dumnezeu, Împăratul veacurilor și al lumii văzute și nevăzute. ,,Cina” este ,,împărăția pregătită de la începutul veacurilor”  prietenilor Lui, adică celor ce I-au împlinit voia, celor ce I-au respectat poruncile. „Cina” are loc la sfârșitul zilei și începutul nopții. Am putea spune că e vorba de vremea sfârșitului lumii. Convingerea aceasta ne-o întărește Mântuitorul, când vorbește de judecata universală, când va alege „oile” de „capre”. Pentru o petrecere cineva se pregătește, face o investiție, o cheltuială, sacrifică timp, bani, muncă. O face, însă, fiindcă își iubește și-și respectă invitații. Face sacrificiul acesta cu bucurie. Așa-l făcuse și „Stăpânul casei” din Evanghelie. Iată, însă că, la vremea ,,cinei”, niciunul dintre invitați nu se învrednicește să dea curs chemării. Toți sunt legați mai mult de avere(pământ, boi, proprietăți) și de plăcere (nevasta). Pe acestea le pun mai presus decât „cina” Împăratului.

Supărat la culme de indiferența și sfidarea invitaților, deci prietenilor și rudelor, Împăratul aduce la masă oamenii străzii, care nu erau pregătiți pentru o asemenea împrejurare: erau jegoși, zdrențăroși, buboși etc.  De „prietenii” și „rudele” care i-au întors spatele nici nu vrea să mai știe!

Dar cine ar putea să fie „prietenii” și „rudele” Împăratului? Nimeni alții decât noi, creștinii. Pentru noi Mântuitorul S-a adus pe Sine jertfă pe cruce; pe noi ne-a făcut „fii adoptivi ai Celui Prea Înalt”. În rugăciunea Tatăl nostru, El ne învață să ne adresăm lui cu apelativul „Tată”. Așadar, Mântuitorul Însuși ne certifica această calitate de „fii” ai lui Dumnezeu. „Cina” este împărăția Lui. „Fii adoptivi” ai lui Dumnezeu au uitat, în mare măsură de invitația Împăratului.

Duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare Împăratul ne cheamă, prin clopotele bisericilor, să venim la Sfânta Liturghie, să ne spovedim, să ne împărtășim, să ne bucurăm de rugăciunea comună săvârșită de preot și ceilalți credincioși participanți. Câți dintre noi dăm curs chemări? Multe biserici unt goale sau aproape goale; în schimb, cârciumile, barurile, discotecile, cluburile și alte asemenea locuri unde diavolul este la el acasă sunt arhipline de dimineața până noaptea târziu. Ne cheamă Biserica să unim rugăciunea noastră cu postul. Sunt rânduite zile și perioade de post mai aspru și mai ușor. Câți dintre noi ținem aceste posturi? Observați numai debandada din Postul Crăciunului! Câte pomeni de porci nu se fac! Câte festivaluri și expoziții cu tot felul de preparate culinare, câte zaiafeturi nu se organizează în postul acesta. Nici celelalte nu sunt scutite de asemenea monstruozități. Chiar în Postul Sfintelor Paști sunt creștini botezați în numele Sfintei Treimi, care fac nunți și botezuri, zile de naștere și zile onomastice, majorate și altele asemenea cu o ușurință îngrijorătoare, fără frică de Dumnezeu și fără rușine de oameni. Ne dăruiește Dumnezeu copii. Demult aducea barza 10-15 la o casă; astăzi când e musai să vină cu mercedesul, vine doar câte unul-doi! Unde sunt ceilalți? Răspunsul e unul: la tomberon și la canal. Câți se mai închină, câți mai spun o rugăciune la începutul și la sfârșitul lucrului, la drum, la masă, în orice împrejurare în care se simte nevoia de ajutorul lui Dumnezeu? Mai degrabă calculăm câți bani avem în pungă ca să mituim, să cumpărăm, să înșelăm societatea, pe Dumnezeu! Am găsit bătrâni cu un picior în groapă, care nu știau să se închine! Câți dintre creștinii noștri își păzesc gura de vorbe murdare, de înjurături, de drăcuituri. Unii chiar dăruiesc celui necurat tot ce știu ei că există în cer și pe pământ. Până și pe Dumnezeu Îl fac „cadou” diavolului. Te cutremuri, nu alta. Sunt rânduite zile de sărbătoare. Câți dintre noi respectăm aceste zile. Cele mai intense activități atunci le desfășurăm, chiar dacă în restul timpului tragem mâța de coadă. Atunci e sporul, în duminici și sărbători! Ne-a poruncit Dumnezeu să ne respectăm părinții! Câți bătrâni sunt părăsiți, bolnavi și neputincioși, care așteaptă de ani de zile de la copilașii lor măcar o cană cu apă! Câți bătrâni nu sunt abandonați prin orfelinate, în timp ce copii lor sunt prosperi oameni de afaceri, proprietari de vile cu zeci de camere! Câți bătrâni nu sunt bătuți și alungați din casă de proprii lor copii!

Ne-a poruncit Dumnezeu să nu ucidem. Din păcate, ucidem pruncul în pântecele mamei, ucidem pe semenii noștri prin introducerea în alimente și băuturi a tot felul de chimicale provocatoare de boli și de moarte, ucidem pe semenii noștri cu vorbele noastre, cu ura noastră, cu invidia noastră și de multe ori cu arma noastră. Câte jafuri, câte violuri, câte crime săvârșite de creștini de-ai noștri contra fraților creștini nu se petrec zi de zi. Urmăriți programele de televiziune și veți afla de o mică parte din ele! Ne-a poruncit Dumnezeu să nu desfrânăm. Dumnezeule sfinte! Niciodată nu a fost atâta dezmăț în Europa noastră creștină. Mai mult de jumătate din țările bătrânului continent creștin au ridicat la rang de lege căsătoria dintre persoane de același sex. Acum aud că în țările nordice s-ar fi legalizat chiar legăturile sexuale cu copii, cu oameni morți! Familia așa cum a lăsat-o Dumnezeu e amenințată cu destrămarea și cu pieirea. Altfel de familii întemeiază creștinii  veacului acesta! Ne-a poruncit Dumnezeu să nu jurăm strâmb! Din păcate, minciuna a ajuns la ea acasă. Relațiile dintre creștini sunt subminate de minciună și neîncredere; adevărul e pasăre rară, pe cale de dispariție. Minciuna și falsitatea tronează de cele mai multe ori în relațiile familiale, sociale. Oameni de toate categoriile sociale se fălesc câte minciuni mai pot să debiteze ca să-și păcălească semenii. Uitați-vă în campaniile electorale câte minciuni spun candidații, doar-doar vă vor înșela să le dați votul, De îndată ce-și văd visul cu ochii, uită tot ce-au promis. Sunt doldora dosarele prin judecătorii și tribunale de declarații mincinoase, de acte false. În baza acestora se hotărăște soarta unor oameni! Ne-a poruncit Dumnezeu să nu poftim nimic din cele ce sunt ale aproapelui nostru! Din păcate, începând cu copilul de la grădiniță și până la bătrân întâlnim păcatul acesta cu formele lui cele mai aberante. Poftește „grădinarul” creioanele colorate ale colegului său; poftește elevul notele și premiile colegului, poftește tânărul prietena sau soția prietenului, poftește adultul funcția și averea semenului, poftește bătrânul copiii și situația fericită a prietenului său, ba   chiar și cavoul de se poate!

Dumnezeu ne cheamă la mântuire, la rai, ne cheamă să ne dea împărăția Lui, pe care ne-a pregătit-o! Noi, creștinii cu numele, suntem prea ocupați cu împărățiile pământului și cu bunătățile și plăcerile acestuia și nu ne mai interesează cele pregătite de  Dumnezeu  dincolo. E îndreptățit Împăratul să se mânie pe prietenii, rudele și fiii Săi nerecunoscători și nesimțitori? Este!

Cheamă mânios pe cerșetori, pe schilozi, pe orbi și șchiopi și pe cei de pe la marginile drumului la cina Sa. Nu cumva convoaiele de imigranți asiatici, care au năvălit în Europa noastră în ultimii ani sunt tocmai acei amărâți chemați de Dumnezeu la cină? Ei nu sunt creștini, dar păstrează cu sfințenie niște reguli moral-religioase foarte rigide. Pe acestea nu le încalcă, de ar fi să-și dea viața pentru ele. Ei nu-și bat joc de numele lui Dumnezeu; nu practică avortul. Câți copii le dă Dumnezeu, pe toți îi primesc cu bucurie în casele lor, indiferent cât de săraci ar fi. Astăzi suntem uimiți, când aflăm că are câte unul din acești imigranți și peste douăzeci de copii! La ei nu se pomenește de adulter, de incest, de destrăbălare ca la noi. Femeia nu are voie să-și arate fața decât soțului său, pentru ceilalți o ține acoperită cu burca. O femeie care ar fi descoperită că întreține relații în afara familiei sale este ucisă cu pietre de comunitate, la fel o fată copilită. Hoția la ei e pedepsită cu tăierea mâinilor, a picioarelor și alte pedepse la fel de înfiorătoare. De teama pedepselor sau în virtutea unor concepții moral-religioase înalte, păcatul nu-și face loc cu atâta ușurință în aceste comunități. Atentatele teroriste care înspăimântă omenirea au motivația lor în mentalitatea acestor oameni. Ei socotesc că astfel luptă împotriva păcatului, împotriva celor ce practică asemenea destrăbălări.

Ușor-ușor, locurile de la Cina Împăratului se completează cu cei de alte religii, care nu uită de Dumnezeu și-I împlinesc poruncile așa cum știu ei. În timpul acesta, creștinii noștri benchetuiesc în birturi și în locuri de dezmăț, pregătindu-se astfel pentru împărăția celui întunecat.

Să ne ferească Dumnezeu de mânia Lui și să ne ajute să ne trezim cât mai este vreme!