Un cuib de vulturi – Cetatea Poenari (jud. Argeș)

Cetatea Poenari este un monument istoric medieval (cod LMI AG-II-a-A-13507) din secolul al XIV-lea, situat în Cheile Argeşului, pe un vârf de munte (Vârful Cetățuia), la altitudinea de 860 de metri, în apropierea Barajului Vidraru, pe raza satului Căpățânenii Pământeni (comuna Arefu), la 27 km de Curtea de Argeș, locație a Curții Domnești a Țării Românești, pentru o vreme. Legenda spune că inițial cetatea a fost construită de primii basarabi, sau de către voievodul Negru Vodă, fiind ulterior refăcută de Vlad Țepes, care a transformat-o în reședință secundară, pe post de fortăreață contra turcilor. A fost pentru prima dată menţionată documentar în anul 1453.

Cetatea are o formă alungită, cu cinci turnuri de apărare (4 rotunde și unul prismatic) şi ziduri extrem de groase de doi-trei metri. De-a lungul timpului, distrugerea acesteia a fost adusă de un asediu turcesc în anul 1462 şi de un cutremur, care a dărâmat un zid nordic, în anul 1915. Datorită poziţiei sale strategice situată în vârful unei stânci, aceasta a mai fost folosită şi ca temniţă, dar și ca vistierie. Cetatea este menționată într-un document emis de regele ungur Ladislau al V-lea Postumul, în care regele ungur le cere sibienilor să execute reparații în vederea folosirii cetății ca punct de rezistență împotriva turcilor. Dacă în secolul XIII exista doar un turn din piatră brută („cuibul cucului”- n.a.), în secolul XIV fortificația s-a extins, îmbrăcând tot vârful de stâncă cu ziduri groase din piatră spartă, căptușite în părțile superioare cu cărămidă, adăugându-i-se turnuri, ziduri și dependințe. Potrivit Letopisetului cantacuzin, se spune că, pentru a pedepsi pe boierii și târgoveții din Brașov, voievodul a adunat locuitorii orașului, „juni și fete mari, așa cum au fost împodobiți în ziua Paștelui și au tot lucrat la cetate până li s-au spart hainele de pe ei”.

Cetatea Poenari a fost ultimul refugiu al domnitorului înainte de a pleca în Transilvania. Ea a fost una din fortificatiile care au contribuit la victoria finala a romanilor din anul 1462. Lui Vlad Țepes îi revine meritul de a fi întârziat pentru cel puțin șapte decenii înaintarea armatelor otomane către sud-centrul Europei. Una dintre legendele locului spune că, Vlad Țepeș, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutându-și astfel urmăritorii. Conform unei alte legende, soția domnitorului, aflând că turcii sunt în apropiere și nevrând să cadă prizonieră, s-a urcat pe meterezele Cetății Poenari și s-a aruncat în râul ce curgea pe lângă cetate, trupul zdrobindu-i-se de stânci. Locul unde aceasta a căzut s-a înroșit de sânge, rămânând așa până în zilele noastre, iar râul, afluent al Argeșului, se numește, de atunci, Râul Doamnei. Cert este că una dintre legende are o fărâmă de adevăr; sătenii din Căpățânenii Pământeni (nume venit posibil de la Locul Căpățânii-Dealul Căpățânii-Muntele Căpățânii sau Golgota (Gol – Gotha, Gol-Gaetae, Gol-goatha (din aramaică, cu sens de „muntele execuției”); posibil loc unde se află îngropat Adam?), au fost împroprietăriți de către cel cunoscut ca Vlad Dracul. Acesta le-a dat 5.000 de hectare de pădure. Împroprietărirea stă scrisă pe piele de iepure, la Muzeul Național de Istorie din București. Când au venit la putere, comuniștii au confiscat pădurea, dar, după Revoluție, sătenii au umblat prin sălile de judecată pentru a-și primi dreptul înapoi.

Acest loc amintește unora și de bătălia numită de Nicolae Iorga „Bătălia de la Posada”, din 9-12 octombrie 1330, care a marcat emanciparea Țării Românești de sub tutela coroanei maghiare. Bătălia este menționată în „Cronica pictată de la Viena”, fără o identificare exactă a locului in care s-a petrecut. Poziția acelei „posade” (substantivul comun însemnând „trecătoare”), nu este cunoscută. Regele Carol Robert de Anjou al Ungariei a venit într-o expediție de pedepsire a fostului său vasal Basarab I al Țării Românești (Țara Ungrovlahiei, cum i se mai zicea, adică țara vlahilor dinspre Ungaria), care din 1327 refuzase să mai plătească tributul de vasal. Regele Carol Robert a fost înfrânt în timp ce se retrăgea, într-un loc descris de Sigismund de Luxemburg într-un document din 1395 ca fiind „pe […] culmile munților, zise în vorbirea obișnuită [locală] posada, prin niște strâmtori și poteci înguste, strânse între tufișuri mari”. Cetatea Poenari chiar se află pe un vârf de munte, la aproximativ 400 de metri față de nivelul văii.

În prezent ruinele cetății sunt amenajate ca obiectiv turistic și sunt vizitate de turiști români și străini. Ultima restaurare a cetății a fost făcută între anii 1969-1972, când s-au consolidat și înălțat zidurile, s-au construit trepte de acces care permit vizitarea în cele mai bune condiții a întregii fortărețe. După ce ai urcat cele 1480 de trepte, poţi să-ţi tragi sufletul uşor şi să admiri peisajul incredibil. De la înălţimea cetăţii poţi vedea Cheile Argeşului în toată splendoarea, Barajul Vidraru şi Munţii Făgăraş. După aceea te poţi bucura de poveştile legendare, poţi admira ţepele aduse aici pentru deliciul turiştilor străini, porniţi în căutarea lui Dracula, şi zidurile groase ale impresionantei cetăţi. Cetatea Poenari, ultim loc de refugiu al lui Vlad Țepes, rămâne și astăzi o fortăreață aproape inaccesibilă, un adevărat cuib de vulturi. În plus, se spune că zidurile acestei cetăți l-ar fi inspirat și pe Jules Verne, iar acesta a pomenit-o în cunoscutul său roman de anticipație „Castelul din Carpați”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*