Să fim realiști! Nu a existat niciodată după ’89 un așa-zis „timp al monarhiei”… Au fost valuri de simpatie, empatie, descărcări emoționale la vederea și apropierea poporului de ceea ce i-a fost interzis decenii… Dar nu puteam vorbi despre posibila reinstalare a monarhiei… Nu pe seama unui țări abia ieșită din camarila nepotismului ceaușist și al aparatului de partid… Și care nu ar fi votat nicicând pentru înlocuirea acelui tip de nepotism cu tagma unei alte camarile, fie ea și „regală”…
Despre un asemenea „timp” nu poate fi vorba nici acum… Poate, dacă toți aceia care strigă azi din ușa politicii după monarhia constituțională nu s-ar fi lăcomit, nu ar fi reinstalat fundamentele unui sistem care a acrit românul, nu ar fi dat chiar noi contururi hidoase ideii de „nepotism”, poate s-ar fi vorbit ceva mai mult despre monarhie. Dar în nici un caz nu s-ar fi ajuns la aberația de acum, de a pune sub semnul întrebării însăși forma de guvernământ, ci doar pentru a completa paginile de istorie cu un simbol care, din perspectiva mândriei istorice, ar fi putut avea un anumit contur.
Ceea ce se întâmplă însă azi, prin abuz de influență, de putere, de șantaj și, cel mai grav, de impunere a unor inițiative legislative, nu are nimic comun cu aceea imagine istorică a regalității apuse. Și cu atât mai puțin poate avea ceva în comun cu ideea de monarhie. Chiar dacă, argumentat, aceasta poate supraviețui regalității care s-a închis definitiv între paginile cărților de istorie după moartea lui Mihai I.
Este evident, suntem în fața unei ipocrizii politice… Și a unei destabilizări a fundamentelor statului, cert nu doar în interesul mercantil al unor clici politice de la noi… Iar „interpusa” camarilei politice, zisa „casă regală”, care mai bine și-ar spune „casa monarhică” și s-ar transforma într-o asociație fără scop lucrativ (dar ce foloase ar mai avea, nu?!) este folosită pentru „întronarea” camarilelor de clan politic.
Se prea poate ca social-democrații, dimpreună cu întreg anturajul lor de „curte”, să se găsească în fața unui mare gol de imagine, de pregnanță, de minimă agitație credibilă în fața propriului electorat în perspectiva alegerilor prezidențiale. Iar singura șansă de a compensa absența unui candidat credibil o reprezintă detonarea prezidențialelor ca miză.
Sigur, modul „de lucru” nu este nou, fiind copiat, chiar dacă „ținta” este la 180 de grade, după manevra lui Adrian Năstase, care și-a pregătit terenul pentru un mandat prezidențial de cinci ani, dar de care nu a beneficiat el…
Diferența este că, acum, toată camarila anarhică PSD-ALDE-UDMR (și alții!) vrea să scoată din ecuație exact miza instituției prezidențiale. A încercat prin restrângerea atribuțiilor președintelui, dar, oricât ar fi tăiat, tot rămânea ceva: amprenta unei Administrații Prezidențiale. Așa că a schimbat foaia, avansând inclusiv schimbarea formei de guvernământ, totul pentru a crea o cortină (ne)regală care să mascheze rolul pentru națiune al unui Președinte de Republică.
Sigur, putem să ne întrebăm, dincolo de greșelile sale, dacă nu cumva sfârșitul departe de țară al lui Mihai I nu a fost voința lui și din această perspectivă… Pentru a nu fi folosit, mai ales dacă s-ar fi găsit aici, bătrân și neputincios, izolat de propria-i familiei, o familie gata să-i vândă imaginea, de rege, nu pentru un pumn de bani (s)căpătați de la niște monarhiști… politici agitați, ci pentru foloasele unor lotrii de țară. Și nu vom știi niciodată dacă Mihai I a fost conștient de felul în care s-ar fi putut ajunge la un asemenea folos mercantil pe seama bătrâneților sale, iar el a ales continuarea exilului.
Cu bunele și relele sale, Mihai I a fost singurul rege uns în Biserica Neamului Românesc. Or, o asemenea „ungere” nu s-ar mai putea repeta astăzi, nu în această lume în care falsurile au acaparat totul. Iar regele trebuie lăsat în partea frumoasă, chiar dacă nu pe atât de romantică precum în povești, a cărților de istorie.
„Regele e mort…(…)”, dar și regalitatea și monarhia sunt moarte… Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să păstrăm în sufletele noastre ceea ce a fost frumos din ceea ce atât i-a fost sortit să fie…
Lasă un răspuns