Semn de carte (Liliana Smerea Vacaru)

Am pus un semn de carte între două pagini,
Din cartea vieții-n care, citind cu interes,
Mi-am scris din când în când, părerile pe margini,
Din frazele pe care, eu, nu le-am înțeles!

Între trecutul care, în minte îmi revine
Și viitorul care, doar mi-l imaginez,
Am pus ca semn de carte, prezentul, ce-mi rămâne,
Suport plin de speranțe spre ceea ce visez!

Te miri că mai am vise? Ades’ mă mir și eu!
De unde atâta forță, atâta optimism?!
Când cad adesea-n țăndări (trup istovit de greu),
Simt sufletul cum plânge, dar nu se lasă învins!

În el îmi stă puterea! Și mă simt vinovată
Pentru cât rău, în viață, la suflet i-am făcut!
Nu-i de mirare dacă, se supără și pleacă,
Lăsând pentru vecie, nevrednicul meu trup!

Tot ce-am simțit în viață, prin suflet a trecut!
Iubire sau durere, curaj sau slăbiciune!
Și când am suferit, în suflet m-a durut!
Nu-i de mirare dacă, s-ar supăra pe mine!

Dar cât mă mai suportă, îl pun cât pot, în toate!
În paginile vieții, pe care o citesc!
Pun sufletul în lacrimi, în semnul meu de carte
Și mai ales în mâna, celor ce îi iubesc!

2 răspunsuri la “Semn de carte (Liliana Smerea Vacaru)”

  1. Georgeta spune:

    Doamne, sunteţi atât de taletată, încât sunt puţin invidioasă pe dv., deoarece Dumnezeu v-a dat din plin acest har de a scrie. Glumesc arunci când spun că sunt invidioasă, doar ştiţi cât vă respect. Felicitări pentru tot ce scrieţi, pentru tot ce împărtăşiţi cu noi, cititorii! Vă doresc multă sănătate şi, la cât mai multe cărţi publicte! Îmbrăţişări prieteneşti. Georgeta

  2. ,,Rostul vieţii e să te bucuri că trăieşti” Marin Preda

    Care-i rostul vieţii mele?

    Am ajuns azi, plini de ură şi suntem foarte săraci
    La timona ţării noastre, n-avem cel mai bun cârmaci.
    Cei ce ne conduc azi, ţara, sufletul ni l-au ucis,
    Ne-au furat identitatea, nu mai avem nici un vis.

    Nu ne-aude nimeni plânsul, suntem săraci şi bolnavi
    Pentru cei ce ne conduc, noi suntem doar nişte sclavi.
    Vreau să dăm mână cu mână şi să dăm afară hoţii,
    Să fim unul lângă altul şi să ne unim cu toţii.
    Să stârpim răufăcătorii, cei ce ne iau biruri grele,
    Vreau să ştiu cât mai degrabă, care-i rostul vieţii mele?

    Nu mai suport umilinţa, vreau să trăiesc şi eu bine,
    Vreau măcar un an de zile, să fie şi ei ca mine,
    Să vadă cât e de greu să nu ai bani pentru pâine
    Şi să te gândeşti cu groază, iar la ziua care vine.

    Georgeta Nedelcu – Craiova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*