Dacă simțiți imboldul unei frumoase aventuri de sfârșit de săptămână, puteți vizita o locație mai specială aflată în vecinătatea capitalei noastre. Este vorba de Conacul de la Afumați, cunoscut și sub numele de Curtea Cantacuzinilor. Comuna Afumați, cea pe teritoriul căreia se află acest monument istoric și de arhitectură, este situată în Câmpia Vlăsiei, pe malurile râului Pasărea, la doar 15 km nord-est de București. Am vizitat întregul ansamblu de la Afumaţi – Curtea Cantacuzinilor – cu sprijinul şi cu amabilitatea domnului Claudiu Daviţoiu, directorul unei societăţi comerciale, în proprietatea căruia se află astăzi conacul aflat pe malul stâng al pârâului Pasărea. Aici, la Afumați, nu departe de capitală, Claudiu Davițoiu are o fermă de vaci Holstein. Cumva, printre „anexele” fermei sale intră și acest conac construit acum 300 de ani de stolnicul Constantin Cantacuzino. L-a preluat odată cu ferma, când a fost privatizat fostul IAS Afumați. Conacul, o clădire albă, impunătoare, este situat într-o curte generoasă, cu vedere spre lac și alei de tei bătrâni. Într-una din încăperile înalte, cu ziduri groase de aproape un metru, are biroul domnul Davițoiu. Nesperat de trainic, frumos în ţinuta lui elegantă de clădire românească marcată de tendinţe gotice şi renascentiste, edificiul, de o culoare albă untoasă, inspiră aerul prăfuit al prezentului, expirând apoi parfumul veacurilor trecute. Privindu-l, parcă te întorci în timp. 
Însoţiţi de gazda noastră, am trecut prin saloanele spaţioase de la etaj, luminate confuz, natural, printr-un luminător din tavan, privindu-ne siluetele multiplicate în marile oglinzi de pe pereţi. Aici se organizau odată baluri, aici se primeau oaspeţii, se servea cafea cu dulceţuri, se fuma trabuc şi se puneau la cale domniile. Este surprinzător cât de bine s-a păstrat clădirea, deşi, astăzi, cere eforturi susţinute pentru a fi întreţinută. După un tur prin încăperile etajului, unde am remarcat originalele stucaturi şi ancadramente cu motive vegetale ale oglinzilor argintate, cândva aduse de la Viena, scara de lemn, uşile şi chiar tainiţele în care se retrăgeau boierii la discuţii despre treburile domniei, am coborât la parter şi am urcat în mansardă. Aici s-au aflat încăperile modeste ale personalului ce deserveau marele domeniu al lui Constantin Cantacuzino, marele stolnic. Şi tot aici, singur sau doar cu apropiaţii săi de încredere, departe de ochii indiscreţi ai spionilor, după ce şi-a urcat pe tronul ţării, la 28 octombrie 1688, nepotul, Constantin Brâncoveanu, stolnicul, numit şef al Cancelariei domneşti de către acesta, urzea planuri. Parcă şi acum îl vezi aşezat la o masă cercetând hrisoavele vechi, scrise în latină sau greacă, precum o făcea la Adrianopol, Constantinopol sau la Padova, în Italia, unde îşi desăvârşise studiile. Şi nu excluzi posibilitatea ca aici la Afumaţi să-l fi purtat şi pe domnul ţării, de vreme ce conacul fusese ridicat la doar patru ani după ce Brâncoveanu urcase pe tron. În acest loc, cu siguranţă, a compus depeşe către marii cărturari ai Europei sau le-a trimis mesaje prin curieri, căci devenise erudit, fiind menţionat în Italia ca „învăţat din Louvain“, de către scriitorul Antonio Lupis. Tot aici, credem, a consemnat în caietele lui de note istorice informaţii care au stat la baza operei sale fundamentale „Istoria Ţării Româneşti dintru început“ (1716).
Operă care analizează, critic, un uriaş volum bibliografic, provenit din Antichitate, din perioada bizantină şi occidentală. Lucrarea a fost redactată la iniţiativa lui Ferdinand Marsigli şi susţine cu fermitate originea romană a poporului nostru, continuitatea sa pe teritoriul vechii Dacii, acumulând mărturii despre teritoriul şi locuitorii acestui pământ, despre războaiele daco-romane şi romanizarea Daciei. În perioada în care a locuit şi la Afumaţi, a continuat să achiziţioneze cărţi şi documente pentru celebra lui bibliotecă care, conform catalogului rămas de atunci, conţinea literatură religioasă, epopeile homerice, operele clasicilor greci şi latini, scrierile filozofice şi cosmografice ale lui Aristotel, etc. Asaltaţi de toate aceste gânduri şi imagini, ne-am continuat periplul prin conacul familiei stolnicului Cantacuzino, coborând în uriaşul subsol, unde se află înaltele pivniţe în care se păstrau vinurile familiei. Spaţii uriaşe, tainice, se pare mult mai vechi decât restul construcţiei, după cum opinează doamna Anca Brătuleanu, în lucrarea „Curţi domneşti şi boiereşti din România“, apărută la Editura Simetria în 1997. În demisolul clădirii, am trăit însă un moment special: printre numeroasele arcade şi coloane de consolidare a structurii, zidite de baronul Dumba Sterio în secolul al XIX-lea, am identificat un spaţiu special, aparte: paraclisul familiei stolnicului. Pârvu Mutu, celebrul zugrav al familiei, a aşezat în tencuiala acestor ziduri chipuri de sfinţi şi heruvimi. Unele dintre ele au trecut proba timpului, înfăţişându-ni-se şi nouă acum, dincolo de veacuri. Păcat că vremurile le-au atenuat din strălucire, le-au şters din trăsături, și numai umbrele lor siluete au rămas acolo, pe pereţi, ca să ne mărturisească nouă despre clipele de adâncă sinceritate şi lacrimi.
În anul 1821 Domeniul de la Afumați, moștenit de celălalt Alexandru Ipsilanti (conducătorul grec al revoluționarilor eteriști), a fost prădat și ruinat de armatele turcești. În 1834, boierul Alecu Schina a dobândit biserica și moșia prin căsătoria cu descendenta domnitorului Alexandru Ipsilanti, Maria, timp în care cei doi au donat lăcașului vase sfinte și un chivot de argint, păstrate și azi. Negustorul Sterie Dumba din Viena (de origine cuțovlah) a cumpărat în 1845 Domeniul de la Afumați și a delimitat proprietatea bisericii cu două ziduri ca mai apoi să o cedeze comunei Afumați, restul moșiei rămânând în posesia sa. Biserica Adormirii Maicii Domnului este construită în formă de navă, cu absida semicirculară la altar. Stilul arhitecturii de sorginte brâncovenească are ca elemente specifice arhitecturale ferestre încadrate în rame de piatră cu ornamente florale, pisanii cu litere chirilice și ușa din lemn de stejar sculptată și decorată cu chenar înflorat. Iconostasul din lemn cu trei registre de icoane domină spațiul interior al lăcașului, alături de două sfeșnice împărătești din piatră donate de Stolnicul Cantacuzino.
Întregul ansamblu al fostei curți a Stolnicului Constantin Cantacuzino (datând de la sfârșitul secolului XVII), este înscris în Lista monumentelor istorice realizată de Ministerul Culturii în categoria monumentelor de tip A (IF-II-a-A-15258) și este format din Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Conacul Stolnicului Constantin Cantacuzino și Zidul de incintă. Domnul Claudiu Daviţoiu, gazda noastră, este mândru să fie ghid și să prezinte povestea conacului celor doritori. Vrea să reamenajeze cât de curând și aleea cu tei din fața conacului, pentru ca intrarea să se facă la fel ca pe vremuri, pe sub teii umbroși și parfumați. Deocamdată nu l-a introdus într-un circuit turistic organizat, dar dacă vă anunțați prezența, are ușa deschisă pentru toți cei care vor să-l vadă și să-i cunoască istoria tumultoasă.
Lasă un răspuns