În timpul săpăturilor de la centura ocolitoare a municipiului Carei din anul 2016 a fost descoperit întâmplător mormântul unei vrăjitoare din „mileniul întunecat”, ce conține pandantive cu ciocanul zeului Thor și nodul lui Hercule. Descoperirea este una de-a dreptul senzațională și pentru arheologi, întrucât nimeni nu se aștepta la existența unui cimitir gepidic în zonă, dar mai ales care să conțină asemenea piese nemaiîntâlnite.
Arheologul Robert Gindele, din cadrul Muzeului Județean Satu Mare, a declarat că mormântul a fost descoperit în urmă cu câțiva ani în timpul lucrărilor la centura Careiului, însă recent și-a dat seama de cât de important este, când a studiat foarte atent obiectele găsite. Conform arheologilor, la Carei a fost descoperit un cimitir gepidic din secolul VI, ce ar putea avea chiar peste 1.000 de morminte. Deocamdată s-au făcut săpături la 28 de morminte, arheologii afirmând că ar putea fi descoperite lucruri uluitoare. Ei nu se așteptau la un cimitir de asemenea anvergură.
„Suntem în anii 550-600, este o populația germanică, gepizii, puțini au auzi de ei, au stat în „mileniul întunecat” pe meleagurile noastre. Unul dintre morminte reprezintă un interes cu totul deosebit. Nici nu mi-am dat seama când am săpat în sit. Numai când obiectele se aflau în curs de prelucrare mi-am dat seama că avem în față mormântul unei femei speciale, să zicem cu legături în lumea cealaltă, cu lumea magiei. Pe centura ei a fost descoperită ca piesă principală un pandantiv, un fel de amuletă-pandantiv al zeității germanice Thor din chihlimbar, o piesă foarte rară. Numai la vikingi am găsit analogii. O altă piesă este așa zisul „nod al lui Hercule”, care vine din lumea greco-romană și simbolizează practic căsătoria. Mai sunt câteva piese pe această centură, printre care se află și un dinte de cerb, care are legături cu lumea cealaltă. Foarte probabil stăm în fața unui mormânt al unei vrăjitoare, pe limbajul actual”, a declarat Gindele. Piesele găsite sunt foarte rare, arheologii nici n-au găsit analogii, descoperind doar câteva trimiteri la vikingi, secole mai târziu. „Pentru aceste piese foarte rare nici n-am găsit analogii. Cel mai important este acest pandantiv. Zeul Thor, era în mitologia germanică zeul fulgerului, zeul puterii, avea un ciocan în mână. Sunt filme multe, sute, mii care se cunosc. Acum avem descoperit la noi un simbol al acestei zeități Thor. Analogii sunt câteva, din os, în spațiul nostru, dar chihlimbar deloc nu am găsit. Singura analogie pe care am găsit-o este mai târzie, doar la vikingi, am găsit o fabrică-manufactură de asemenea pandantive a ciocanului lui Thor. Asta era mai târziu, la 200 de ani distanță de mormântul gepidic de la Carei. Nodul lui Hercule din lumea greco-romană continuă ideea, tradiția, și femeia germanică a preluat de la romani probabil această idee. Sunt un fel de inelușe, dar nu au fost purtate pe degete, au fost purtate pe lanț ca și pandantiv, aducătoare de noroc, simbolizează căsătoria, legătura între femei și bărbat. Practic nodul reprezintă această legătură strânsă între femeie și bărbat, un nod care nu se poate desface foarte ușor sau, au crezut ei, chiar deloc dacă purtau acest obiect”, a mai spus Gindele. Despre femeia-vrăjitoare deocamdată nu se știe mare lucru. Urmează să fie făcute noi studii și, probabil, după noi săpături care vor scoate la lumină vestigii, se va putea trage o concluzie. „Rolul acestei femei era foarte important probabil în societatea gepidică. Nu toate femeile aveau aceste pandantive. Eu cred că avea o legătură specială cu lumea de dincolo. Era un fel de magiciană, vrăjitoare, cineva care ținea legătura cu lumea cealaltă în această societate gepidică”, a precizat Gindele.
Venerarea lui Thor are evidențe arheologice. Ea poate fi urmărită până în epoca de bronz, iar cultul său a trecut prin numeroase schimbări în timp și spațiu. Una dintre constantele sale rămâne până în epoca vikingă rolul său ca principală zeitate a celei de-a doua funcții a triadei sociale ierarhice tradiționale societății indo-europene – puterea militară și clasa războinicilor. Cultul zeului Thor la popoarele nordice europene de sorginte germanică este strâns legat de obiceiul bărbaţilor de a conduce, a poseda, a hotărî şi a avea grijă de siguranţa şi bunăstarea familiei şi a comunităţii. Pentru că „ciocanul” se află la baza demolării, dar și a reconstrucției, avem denumirea de „Tor” (toruri), ca „mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane”, sau „corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului.” Toroidul este o mulură convexă cu profil semicircular, la baza sau la capitelul unei coloane, folosit la ancadramente. „Tor” poate fi și un franțuzism rar întâlnit, numai în construcție cu verbul „a face”, cu sens de „prejudiciu, neplăcere” (daune). Un transformator, dar și o bobină poate fi „toroidală” (rotundă), iar o căldură mare poate să ne „toropească”. Nu avem un zeu ca Thor (posibil „T – Horus”, din Vechea Biserică Pământeană Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali), dar avem în limba română denumirea de „Toroipan”, care este „ciomag, măciucă, bâtă, penis erect”. A lua pe cineva „cu toroipanul” = cu forța. „A lua (pe cineva) în toroipan expr. (pop. – d. bărbați) a avea contact sexual (cu cineva). „A pune toroipanul (pe cineva)”, ca expresie populară = a bate rău de tot. Există expresia „cu toroipanul” cu sens de „cu ghiotura, cu grămada”. „A toroipăni (vb.) are sens de a aduce în stare de amețeală, a lăsa fără simțire; a cuprinde, a copleși, a învinge; a strivi, a zdrobi; sau refl., înv., „a se exalta, a-și ieși din fire”. Posibil de aceeași origine ca și din limba rusă „toropitĭ”= „a se zori”, sau (sl.) utrŭpĕti = „a ameți”; toropeală, s.f. (moleșeală; somnolență).
Ca un semn peste veacuri de istorie, un cuvânt de pe plăcuţele de la Sinaia (de aur sau de plumb; arhiva regală dacică) – „rotopano” – i-ar desemna pe soldaţii care poartă buzdugane (cf. bibliotheca-dacica.ro). Dan Romalo, primul cercetător al celebrelor plăcuțe, pune în legătură cuvântul „rotopano” cu „toroipan” , cuvântul însemnând „ciomag, bâtă”. În România există aşezarea Rotopăneşti (jud. Suceava); acolo s-a descoperit un pandantiv de aur cu almandine (declarat de provenienţă hunică; secolul V). Despre existența unui străvechi antroponim Rotopan știm din mai multe izvoare. Cea mai veche atestare a numelui pare să dateze din secolul al-14-lea, când este pomenit un boier Rotopan într-un uric al lui Bogdan-Vodă de la anul 1365. Numele reapare în documente până în secolul al 18-lea, apoi este din ce în ce mai rar. Astăzi este practic necunoscut. În schimb a devenit frecvent numele derivat Rotopănescu, existent și astăzi, de unde și toponimul Rotopănești din județul Suceava. Se poate presupune totuși că este vorba de un cuvânt compus, „roto-pano” („Pan care se rotește”, așa cum apare Iisus în Pantocrator, la bisericile ortodoxe). În placa nr. 129 cei 15 „hiliarhi”, căpeteniile cele mai importante din subordinea lui Burebista, sunt înfățișați purtând o astfel de ghioagă ghintuită. Cuvântul „toroipan” are etimologie necunoscută, semn că poate fi extrem de vechi, cu șanse reale să aparțină fondului dacic. Spre deosebire de sinonime mai recente precum „buzdugan” sau „ciomag”, toroipan intră și în compunerea unei locuțiuni adverbiale, „cu toroipanul” = „cu forța”. Despre simbolul Nodului lui Hercule am mai scris și altă dată. El reprezintă căsătoria și familia (unirea), dar și cele două capete ale timpului care se termină și începe totodată (șarpele cu două capete; balaurul), înnodate („cu fundă”; ca la un cadou; ca un număr opt; semn al octogonului). Acest fapt face ca totul să pară amețit (timpul lui Bacchus, al lui Dionysos – zeul vinului și al carnavalurilor dionysiace), iar zeul Dionysos să moară de două ori (cele două lovituri ale securii duble a lui Zamolxis) până Noua Lume va lua în primire Pământul. Această trusă magică de vrăjitoare din evul mediu, descoperită întâmplător la Carei (jud. Satu Mare), ne aduce în față un personaj important al comunității ce asigura comunicarea cu celălalt tărâm și cu un posibil viitor ce se credea a fi implacabil. Astfel încercăm să înțelegem cu era acestă comunitate, cum trăia și ce aspirații avea… (G.V.G.)
Lasă un răspuns