„Reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României” – Denunț penal

Împotriva persoanelor care au constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a trece prin Parlament o propunere legislativă „pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României” și, ulterior, în baza noii legi să beneficieze de folosința gratuită a Palatului Elisabeta, pentru o perioadă de 49 ani, precum și de „finanțarea cheltuielilor de funcționare curentă a Casei Regale a României” de la Bugetul de Stat, în sumă de 25 milioane euro, „aprobată anual prin hotărârea Guvernului”. O bandă organizată de escroci străini și câțiva alogeni, foarte lacomi, care nu se mai satură de furat din banii publici și din averea Poporului Român, a pus la cale un scenariu care să permită jefuirea din Bugetul de Stat, în 49 de ani, a peste un miliard de euro.

În opinia mea și în baza probelor existente, membrii grupului infracțional au săvârșit următoarele infracțiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută și pedepsită de art.322, Cod penal; uz de fals,  faptă prevăzută și pedepsită de art.323, Cod penal; abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art.297, Cod penal; trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art.291, Cod penal; constituirea unui grup infracțional, faptă prevăzută și pedepsită de art.367, Cod penal.

Pentru aflarea Adevărului, în legătură cu propunerea legislativă menționată, consider că se impune să fie audiate ca martori, cel puțin, următoarele persoane implicate: Dragnea Nicolae-Liviu, deputat P.S.D.; Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin Anton, senator A.L.D.E.; Margareta Duda, Principesa moștenitoare a României și custodele coroanei regale; Duda Radu, soțul doamnei Margareta Duda, care acceptă să i se spună Alteța Sa Regală și Principe de Hohenzollern-Veringen, Principe al României; Fiicele fostului rege Mihai I, respectiv: a)Elena, Alteța Sa Regală, Principesă a României; b)Irina, Alteța Sa Regală, Principesă a României; c)Sofia, Alteța Sa Regală, Principesă a României; d)Maria, Alteța Sa Regală, Principesă a României; Dieter Stanzeleit, cu numele de botez Nicolae-Vasile de Hohenzollern-Sigmaringen, fiul legitim al fostului rege Mihai I; Dragoș Iliescu, Președintele Consiliului Legislativ; Ghilezan Marius, ziarist la Cotidianul; Nicola Medforth-Mills, Principele Nicolae, nepotul fostului rege Mihai I și fiu al Principesei Elena; Andrew Popper, Șeful Casei Regale, care este inexistentă juridic în România.

ÎN FAPT, în ziua de 7 noiembrie 2017, o zi istorică, parlamentarii Dragnea Nicolae–Liviu și Popescu-Tăriceanu Călin–Constantin-Anton, Președintele Camerei Deputaților și Președintele Senatului României, au înregistrat la Senat, cu nr.547/2017, „Propunerea legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României” și au solicitat procedura de urgență pentru adoptarea legii. Această procedură a fost acceptată la solicitarea președintelui P.S.D. și președintelui A.L.D.E., în calitate de inițiatori ai propunerii legislative.

La începutul mandatului de parlamentar, domnii Dragnea Nicolae–Liviu și Popescu–Tăriceanu Călin–Constantin-Anton au depus un jurământ în plenul Camerei Deputaților, respectiv al Senatului. Ei au jurat să respecte Constituția și legile țării. Conform Constituției României, art.1, alin.2 și alin.5, „Forma de guvernământ a statului român este republica” și „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Se știe că, Poporul Român prin referendumurile naționale din 8 decembrie 1991 și 18-19 octombrie 2003 s-a pronunțat pentru republică și împotriva monarhiei. Sfidând voința Poporului Român și Constituția României, cei care au scris propunerea legislativă privind înființarea Casei Regale în Republica România și cei doi semnatari ai inițiativei legislative au urmărit, cel puțin, următoarele obiective:

-Să instaureze ilegal monarhia evreiască în România.

-Să obțină gratuit, în folosință, Palatul Elisabeta din București, pentru 49 de ani.

-Să primească anual din Bugetul de Stat 25 milioane euro, pe care să-i împartă între membrii grupului infracțional și să-i cheltuiască după bunul plac, fără nici un control din partea Parlamentului și a Curții de Conturi a României.

-Să asigure intrarea în legalitate a așa-zisei Case Regale a României care funcționează ilegal în Palatul Elisabeta.

-Să blocheze evacuarea din Palatul Elisabeta a camarilei zis regale, după decesul fostului rege Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen, care a dobândit ilegal această clădire și a beneficiat ilegal de sume uriașe din Bugetul de Stat pentru acoperirea cheltuielilor auto-intitulatei Case Regale.

-Să pregătească cadrul legal pentru efectuarea reparațiilor capitale la Palatul Elisabeta, pe cheltuiala Poporului Român, imediat după anunțarea decesului fostului rege Mihai I. În acest sens a fost adoptată O.U.G. nr.57 din 4 august 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al Statului Român.

-Să împiedice începerea cercetărilor penale de către D.N.A. în legătură cu retrocedările ilegale de palate, castele și cabane, terenuri agricole și numeroase păduri către așa-zisa Casă Regală și familia pretins regală.

-Să ascundă Adevărul privind monarhia evreiască ereditară din România, în perioada 1881-1947, precum și faptele împotriva Poporului Român și a României săvârșite de fostul rege Mihai și principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, cu care, se pare, nu s-a căsătorit legal pentru a nu fi acuzat de bigamie.

-Să ascundă Adevărul că doamnele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria, fiicele lui Mihai Eitl de Hohenzollern-Sigmaringen  nu s-au născut într-o familie regală (în perioada 1949-1964) și, ca urmare, acestea nu sunt Altețe Regale și nici Principese ale României.

-Să-i asigure anual cetățeanului Radu Duda, ca viitor director al serviciului administrativ al Casei Regale, sume uriașe din Bugetul de Stat pe care să le cheltuiască după propria voință, fără nici un control din partea Curții de Conturi, așa cum a procedat cu zecile de miliarde de lei primite din partea premierului Popescu–Tăriceanu Călin–Constantin-Anton.

Menționez că, familia Radu și Margareta Duda i-au înaintat fostului premier Dacian Cioloș textul unui proiect de lege pe aceeași temă a Casei Regale în care au pretins numai patru milioane de euro anual și Palatul Elisabeta în folosință gratuită pentru 99 de ani. Constatând că demersul familiei Radu și Margareta Duda și pretențiile lor sunt ilegale și sfidează Constituția, Guvernul Cioloș a refuzat să-și însușească documentul respectiv și să-l înainteze Parlamentului.

Se știe că, în perioada 1948-1989 și 1990-2017 nu a existat Casa Regală a României. De ce a apărut urgența acum pentru înființarea Casei Regale a Republicii România? Mai ales pentru a se putea fura anual și legal numai 25 milioane euro din Bugetul de Stat de către un grup infracțional organizat.

Expunerea de motive și textul Propunerii legislative pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, însușite de către cei doi semnatari, care le-au primit de la familia Margareta și Radu Duda, confirmă obiectivele urmărite și modalitățile de acțiune ale celor constituiți într-un grup infracțional organizat.

Pentru inducerea în eroare a parlamentarilor și a opiniei publice, inițiatorii susțin următoarele minciuni: „Casa Regală a României este o instituție istorică, având o existență neîntreruptă și o contribuție însemnată la consolidarea statului român modern. Astăzi, ea este păstrătoare a tradițiilor naționale…beneficiind de un prestigiu ridicat, pe care îl pune, în mod statornic, în slujba poporului român. Casa Regală a României are o activitate susținută, fiind o parte esențială a societății românești, fiind recunoscută public ca instituție-simbol.” „În prezent Casa Regală a României nu are personalitate juridică”. „Propunerea legislativă propune măsuri necesare pentru asigurarea continuității acestei instituții-simbol, al cărei conducător reprezintă un reper de moralitate și continuitate a poporului român și a valorilor sale.”

Adevărul este următorul:

-Casa Regală a României nu există și nu are o existență neîntreruptă. Monarhia evreiască din România a existat în perioada 1881-1947.

-O contribuție însemnată la consolidarea Statului Român modern a avut-o domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a fost alungat din Țară de către monstruoasa coaliție dintre liberali și conservatori.

-Fosta Casă Regală nu a fost păstrătoarea tradițiilor naționale din România. Toți Regii României au fost evrei străini sau evrei români. Ei nu au avut voie să se căsătorească decât cu evreice străine de Poporul Român și de Limba Română. Așa-zisa regina Ana, de  fapt principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, nu a solicitat niciodată cetățenia română și ca urmare nu a avut această cetățenie și a refuzat să învețe Limba Română, Fetele ei, aproape toate, nu vorbesc românește. Sunt câteva exemple care confirmă că familiile regale din România au disprețuit Poporul Român și Limba Română.

-Așa-zisul prestigiu ridicat al Casei Regale a României este infirmat de adevărul istoric ascuns românilor. Iată câteva exemple:

a)Principele Karol Eitel Friedrich – Zephirinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen nu a provenit din Casa Regală a Prusiei, ci dintr-o familie de evrei. La vârsta de 27 de ani a fost adus în România de liderul liberal Ion C. Brătianu, intrând în țară la data de 8 mai 1866 cu un pașaport fals eliberat pe numele Karl Hettingen.

Constituția României, la art.7, prevedea că nu puteau dobândi drepturi civile cetățenii străini care nu sunt credincioși. El nu a cunoscut Limba Română și, în ziua de 10 mai 1866, nu a putut depune în Parlament jurământul prevăzut de Constituție pentru domnitorul României. Domnitorul  Karol Eitel Friedrich – Zephirinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, cu școală puțină, a fost străin de Poporul Român, de Limba Română și de România. El a condus țara și Academia Română prin translatori pentru Limba Română. După ce s-a căsătorit, și-a făcut soția academician.

La 26 martie 1881, Parlamentul României a hotărât transformarea României în regat.  Pentru că românii nu îi puteau reține și pronunța numele, mincinoșii științifici oficiali, i-au zis Carol I. Regele Carol I a ordonat înăbușirea în sânge a răscoalelor țărănești din anii 1888 și 1907 în care au fost împușcați peste 20.000 de țărani români. Carol I s-a căsătorit, în Prusia, la 15 noiembrie 1869, cu prințesa Paulina-Elisabeta-Otilia-Luiza de Wied. Mincinoșii științifici oficiali i-au zis regina Elisabeta, care a semnat cu pseudonimele E.Wedi și Carmen Sylva.

*

Subliniez că, în istoria familiei regale din România nu există consemnată data căsătoriei cetățeanului elen Mihail Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, în perioada 1948-2016. Se pare că, ei au trăit într-un concubinaj internațional. Mihai I de România era căsătorit, încă din anul 1939, cu mama lui  Dieter Stanzeleit.

În urma demersurilor legale făcute în Grecia de către domnul Dieter Stanzeleit, fiul legitim al fostului rege Mihai I, au rezultat următoarele:

-La data de 10 iunie 1948, Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen avea cetățenia elenă (după mama sa Elena) și ca membru al Familiei Regale, în vederea încheierii căsătoriei cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, avea nevoie de consimțământul Regelui Greciei dat printr-un Decret Regal. Fără acest Decret căsătoria este ilegală și copiii lor sunt considerați născuți în afara căsătoriei. Acest Decret Regal nu există. Nu a fost găsită nici declarația de căsătorie care trebuia semnată de către cei doi tineri, de nașul lor de botez și de preotul care a oficiat căsătoria în ziua de 10 iunie 1948. Pentru perioada 1 ianuarie 1948 – 31 decembrie 1950 nu a fost găsit nici un act de stare civilă care să certifice căsătoria fostului rege Mihai I cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma.

-Până în anul 1957 încă nu a fost botezată fiica lor Margareta.

-În arhiva Registrelor de stare civilă ale Familiei Regale a Greciei nu a fost găsit nici un document care să confirme căsătoria fostului rege Mihai I cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma.

-În certificatul de naștere al doamnei Margareta Duda nu s-a menționat că principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma a fost soția ex-regelui Mihai I.

-Pentru că nu a fost niciodată Șef al Statului Român, Mihail Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen și camarila regală, majoritar evreiască, a beneficiat ilegal, cu încălcarea Legii nr.406/2001, de folosința gratuită a Palatului Elisabeta din București și de acoperirea cheltuielilor anuale, fără limită de sumă, din Bugetul de Stat al României.

-Procurorul general al României și Curtea de Conturi a României ar fi trebuit demult să se autosesizeze și să pună capăt lanțului de ilegalități săvârșite de așa-zisa familie regală, unde Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen și principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma nu au fost căsătoriți, după cum scrie în cartea „Familia Regală. O istorie în imagini”, editată de Muzeul Național de Istorie a României, apărută în anul 2009.

-Parchetul ar fi trebuit, dar nu e târziu nici acum, să acţioneze pentru recuperarea bunurilor din Patrimoniul Național pe care le-a scos din România, cu trenul, fostul rege Carol al II-lea și încărcate în 12 vagoane (în ziua de 7 septembrie 1940) și ex-regele Mihai I, în circa 20 de vagoane (în zilele de 11 noiembrie 1947 și 3 ianuarie 1948).

Românii din Țara-Mamă și românii de pretutindeni, inclusiv procurorii D.N.A. trebuie să știe următoarele Adevăruri care au fost ascunse în legătură cu cetățeanul Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen care se zice că a fost regele României, în perioada 1940-1947:

-A fost căsătorit din anul 1939 și are un băiat care a fost botezat Vasile-Nicolae, care în prezent poartă numele de Dieter Stanzeleit acesta fiind stabilit în Germania, cu mențiunea că este cunoscător și vorbitor de Limba Română.

-Nu a fost încoronat niciodată ca rege al României. Ca urmare, nu a fost publicată nicio fotografie de la încoronarea sa și nu există nicio dată a încoronării sale.

-Până la începutul anului 1948, când a părăsit România și a rămas fără cetățenia română, tânărul Mihai I a mai avut doi băieți născuți la Săvârșin, pe care i-a conceput cu două femei care lucrau la Palatul Regal. Băieții au semănat foarte bine cu tatăl lor. Detalii se pot afla de la locuitorii din Săvârșin, unde cei doi băieți au urmat școala.

-Mihai I s-a aflat la conducerea României, în perioada 1940-1944, când funcția de Șef al Statului a fost exercitată de generalul și, apoi, mareșalul Ion Antonescu. Conform Decretului Regal dat de regele Carol al II-lea în ziua de 6 septembrie 1940 și publicat în Monitorul Oficial nr.206 bis/1940 a fost numit generalul Ion Antonescu „cu puteri depline pentru conducerea statului român”.

-A trădat Poporul Român, România și Armata Română la 23 august 1944 și a predat circa 200.000 de soldați și ofițeri români care au fost luați prizonieri de către U.R.S.S. și exterminați (marea lor majoritate) în lagărele din Siberia.

-A predat Țara și Armata Română către inamicul Uniunea Sovietică (U.R.S.S.) fără nicio garanție. Este singurul caz din istoria lumii când regele unei țări și capul oștirii a predat inamicului întreaga Armată. El a fost un rege trădător de Neam și Țară.

-A blocat încheierea armistițiului dintre România și Puterile Aliate (U.R.S.S., S.U.A. și Anglia) negociat de mareșalul Ion Antonescu și a acceptat capitularea necondiționată a României care a fost semnată la Moscova, în 12 septembrie 1944. În această acțiune vizând capitularea necondiționată a României, regele Mihai I a fost sprijinit de către conducătorii partidelor politice istorice, precum și de către domnii Iuliu Maniu, C.C. Brătianu și Niculescu-Buzești.

Armistițiul negociat de mareșalul Ion Antonescu cu Națiunile Unite sau Puterile Aliate prevedea că: România este considerată țară cobeligerantă; România își reîntregea teritoriile pierdute în anul 1940 și revenea la granițele avute la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918; România nu plătea datorii de război; România nu intra în sfera de influență a Uniunii Sovietice; pe teritoriul României nu mai aveau loc lupte.

-A mințit Poporul Român prin „Proclamația” citită la Radio, în seara zilei de 23 august 1944 când a spus că: „România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii…Națiunile ne-au garantat independența țării și neamestecul în treburile noastre interne.” Adevărul istoric este că la 23 august 1944 nu a existat nici un armistițiu cu Puterile Aliate și România s-a aflat în stare de război cu Națiunile Unite până la 12 septembrie 1944 când țara noastră a acceptat și semnat condițiile înrobitoare ale capitulării. Regele Mihai I a acceptat pierderea Basarabiei și nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică.

-A trimis la Moscova, în ziua de 14 septembrie 1944 cele 300 plăci mari de aur din Tezaurul de la Sinaia (găsite în anul 1875) pe care este scrisă Istoria Poporului Primordial al Geților, strămoșii reali ai Poporului Român, Adevăratul Popor ales de Dumnezeu și așezat în Sfânta Geție, în Grădina Maicii Domnului.

-A refuzat să-l grațieze pe mareșalul Ion Antonescu care a fost condamnat la moarte după ce a salvat și trimis în Palestina peste 400.000 de evrei români, care au constituit majoritatea populației la înființarea statului Israel, la 14 mai 1948, când acesta avea 600.000 de locuitori evrei.

-A acceptat și girat trecerea la Regimul comunist în România și acțiunile ateilor pentru distrugerea Creștinismului.

-A colaborat cu Regimul comunist și a contribuit la: instaurarea dictaturii roșii împotriva Poporului Român; jefuirea avuției naționale; genocidul împotriva românilor și sărăcirea populației.

-Pentru actul său de trădare de la 23 august 1944 a primit de la I.V.Stalin, conducătorul Partidului Comunist și al URSS: titlul de erou al Uniunii Sovietice; ordinul „Victoria”; două avioane pentru familia sa și o rentă viageră lunară, foarte mare, în ruble.

-A colaborat cu autoritățile comuniste de la București (în perioada 23 august 1944-30 decembrie 1947) și a acceptat ca floarea Armatei Române, a intelectualității românești și mii de preoți și călugări să fie anchetați de Securitate, trimiși și exterminați în închisori și la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

-A negociat cu conducătorii României, comunişti evrei sovietici şi români, condiţiile abdicării sale, respectiv:

a)Să fie lăsat să plece din România cu două trenuri, având cel puţin 20 de vagoane pline cu bunuri furate din patrimoniul naţional.

b)Să primească o rentă viageră de 10.000 dolari U.S.A. pe lună.

Ambele condiţii au fost îndeplinite şi în perioada 1948-1989 fostul rege Mihai a beneficiat din partea Regimului comunist de 10.000 dolari pe lună, o rentă republicană.

-Regele Mihai I a aprobat, în anul 1947, Legea privind confiscarea aurului și a valutei, în urma căreia zeci de mii de români au fost arestați și întemnițați.

-În timpul monarhiei evreiești din România (1881-1947) averea strânsă de rege a aparținut „Domeniilor Coroanei” și nu regilor. Familiile regale au avut statutul de chiriași.

-La 30 decembrie 1947 a abdicat definitiv din funcția de rege al României și a acceptat instaurarea republicii de către comuniștii cu care a condus împreună Țara, după 23 august 1944. Înainte de abdicare regele Mihai I s-a înțeles cu conducătorii Regimului comunist și au stabilit de comun acord data și condițiile renunțării la tronul României.

-În actul de abdicare dat la București în ziua de 30 decembrie 1947, semnat de regele Mihai I scrie următoarele: „…în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României. În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român, A B D I C pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.”

În timpul monarhiei ereditare din România, conform legii salice, a existat numai titlul de rege. În Anglia există o regină, iar soțul ei nu este rege, ci prinț. În timpul regelui Carol al II-lea Elenei Lupescu nu i s-a spus că este regină. Situația a fost similară în relația dintre fostul rege Mihai I și principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma care nu a fost regina României și care nu a știut Limba Română. Aceasta, în peste 60 de ani nu a fost în stare să învețe Limba Română și să vorbească românește.

– Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen a rămas fără cetățenia română, din 22 mai 1948, iar la 10 iunie 1948 a avut loc la Atena numai nunta sa cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma. Fostul rege Mihai I era căsătorit, din anul 1939, cu o evreică, rudă de sânge cu actuala regină Elisabeta a II-a a Angliei, care a fost domnișoară de onoare la Palatul Peleș din Sinaia. Căsătoria lui Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, cu domnișoara Nerissa Bowes-Lyon a avut loc, în ziua de 7 septembrie 1939, la Primăria din Azuga și în Biserica „Sfânta Treime” din Azuga. El nu împlinise 18 ani, iar ea avea 19 ani. Biografii Casei Regale au ținut la secret această căsătorie și pe fiul lor Vasile-Nicolae. Cunoscând realitatea, Papa Pius al XII-lea a refuzat să-și dea acordul pentru căsătoria lui Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, care a fost catolică. Ca urmare, în Grecia nu a participat la nuntă familia principesei Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma. Biografii familiei regale evreiești din România nu au prezentat, până acum, certificatul de căsătorie dintre fostul rege Mihai I și principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, dar nici fotografii de la cununia lor religioasă.

-Cu toate că principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma a fost catolică și nu a avut cetățenia română, aceasta a fost înmormântată în România, după 13 zile de la deces și într-o zi declarată de doliu național, de către Guvernul Cioloș. Preotul nu i-a spus niciodată toate prenumele răposatei. Slujba de înmormântare a fost făcută pentru regina Ana, cu toate că ea nu a fost niciodată și nicăieri regină, iar pe piatra de mormânt scrie numai Ana, prenume românesc moștenit de la Geți, pe care răposata nu l-a avut. Custodele și Șeful Casei Regale țin la secret certificatul de deces al răposatei Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, care a murit în Elveția. La înmormântarea ei nu a participat Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen sub pretextul că a fost bolnav. Acum, când Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen este grav bolnav de cancer, este imobilizat la pat, susțin autorii propunerii legislative că el poate îndeplini atribuțiile de Șef al Casei Regale a României.

-A semnat în Elveția, în ziua de 4 iulie 1989, împreună cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, alături de alți trădători de Neam și Țară, Declarația de la Budapesta privind anexarea Ardealului la Ungaria.

-A ascuns Adevărul că: principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma nu a fost niciodată regina României,  nu a avut cetățenia română și a refuzat să învețe și să vorbească Limba Română; fiicele sale nu s-au născut într-o familie regală și nu sunt nici altețe regale și nici principese ale Republicii România; ginerii săi nu sunt nici altețe regale și nici principi ai României.

-După ce la 30 decembrie 1947 a abdicat de bună voie de la tron, niciodată fostul rege Mihai, în perioada 1947-2017, nu a renunțat la actul de abdicare și nu l-a contestat la nicio instanță internațională.

-A pretins și i-au fost retrocedate multe palate, castele și cabane, precum și zeci de mii de hectare de terenuri agricole și păduri. Fostul rege Mihai I a devenit cel mai bogat cetățean al României, cu o avere de câteva miliarde de euro.

– Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen a redobândit cetățenia română abia la data de 21 februarie 1997.

-În anii 1998 și 2008, așa-zisa familie regală nu a sărbătorit 50 de ani și nici 60 de ani de la căsătoria dintre Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen și principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, pentru că nu au găsit certificatul de căsătorie.

– Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen a beneficiat de prevederile Legii nr.406/2001 cu toate că nu a fost Șef de Stat, în perioada 1927-1930, la vârsta de 6-9 ani, dar nu a completat și nici nu a depus declarația de avere, cu toate că a beneficiat lunar de 75% din indemnizația Președintelui României.

Cel mai bogat cetățean al României, prin demersurile făcute de fiica sa Margareta și ginerele Radu Duda, cu implicarea Președintelui Senatului, domnul Călin-Constantin Antonn Popescu-Tăriceanu și a Președintelui Camerei Deputaților, Nicolae-Liviu Dragnea, a cerut milă publică Poporului Român, respectiv pentru moștenitorii săi să primească: Palatul Elisabeta, în folosință gratuită pe 49 de ani; o camarilă regală – republicană plătită foarte bine din bani publici; 25.000.000 euro, în fiecare an, pentru cheltuieli diverse.

Semnatarii propunerii legislative vizând acordarea statutului juridic pentru Casa Regală a României, care de câţiva ani acţionează ilegal ca firmă privată cu sediul nelegal în Palatul Elisabeta din Bucureşti, ştiu că toţi cei patru regi au fost Preşedinţi de onoare ai Academiei Române, respectiv: Carol I, în perioada 1879-1914; Ferdinand, între anii 1914-1927; Carol al II-lea, în perioada 1930-1940; Mihai I, între anii 1940-1947.

Domnitorul Karol Eitel Friedrich–Zephirinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a fost declarat, la 15 septembrie 1867, membru de onoare şi protector al Societăţii Academice Române, care avea ca scop „cultura limbii și istoriei naționale, a literelor, a științelor și frumoaselor arte”. Cei patru regi evrei ai României, împreună cu academicienii evrei români au avut misiunea ca sub firma Academiei Române să acționeze pentru: falsificarea Istoriei Poporului Român; falsificarea Limbii Române și prezentarea ei ca o limbă latină; scrierea și falsificarea Dicționarelor Explicative ale Limbii Române.

-În perioada 1927-1930, micuțul Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen, la vârsta de 6-9 ani, nu a fost șeful Statului Român, iar în perioada 1940-1947 nu a depus niciodată în Parlament jurământul ca rege al României și nu a fost niciodată încoronat ca rege.

-Nu există în România, începând cu anul 1948, nici rege, nici Casă Regală și nici familie regală. Semnatarii propunerii legislative s-au gândit, probabil, să înființeze Muzeul Casei Regale a României, dar au uitat cuvântul muzeu.

-Fostul rege Mihai I nu s-a căsătorit legal la Atena (la 10 iunie 1948) cu principesa Anna de Bourbon-Parma și nu există consimțământul regelui Greciei pentru această căsătorie și nici consimțământul Papei de la Roma.

-Fiicele fostului rege Mihai I sunt din afara căsătoriei și s-au născut după abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947. Ca urmare, titlurile de Principese și Altețe Regale nu au nicio acoperire și sunt jignitoare în spațiul public.

-Nu poate exista o Casă Regală fără regat. România este republică.

-Va fi înființată Casa Regală doar pentru a se putea fura 25 milioane de euro din Bugetul de Stat și pentru a se putea beneficia cu titlu gratuit de Palatul Elisabeta, unde la 30 decembrie 1947 suveranul a semnat actul de abdicare și a renunțat pentru el și toți urmașii săi atât la tron, cât și la toate proprietățile pe care le-a avut în România.

-Fetele fostului rege Mihai I, după 70 de ani, se împotrivesc voinței celui care a abdicat de la tron de bunăvoie, la vârsta de 27 de ani și care la 96 de ani nu a cerut Parlamentului să-l pună „Șef al Casei Regale”. Nu există un acord scris al fostului rege Mihai I privind atribuirea titlului de Şef al Casei Regale.

-Există un interes material al semnatarilor și susținătorilor acestei propuneri legislative. Cu toții așteaptă să fie citați la D.N.A. şi să fie văzuţi la televizor.

-Milioanele de euro alocate din Bugetul de Stat pentru Casa Regală trebuie justificate și apoi controlate de Curtea de Conturi a României. Semnatarii propunerii legislative au exclus acest control, uitând să-l înscrie în textul înregistrat la Parlament.

-Sumele uriașe pentru Casa Regală trebuie înscrise în proiectul Bugetului de Stat și să fie aprobate anual de Parlament. Pentru a se putea fura zeci de milioane de euro anual, scriitorii și inițiatorii propunerii legislative au prevăzut că acele sume să fie aprobate prin hotărâre de Guvern, contrar legislației în vigoare. Ei au sperat să poată „ocoli” Parlamentul României.

-Propunerea legislativă nu a fost redactată de către cei doi semnatari ci a fost tradusă dintr-o limbă străină și le-a fost înmânată de către Margareta și Radu Duda. Iată doar două exemple edificatoare:

a)Art.2, alin.2, prevede că „Statutul Casei Regale a României, precum și evenimentele legislative asupra acestuia se vor publica în Monitorul Oficial.” Ei nu știu că există Monitorul Oficial al României.

b)Art.8, alin.5, statuează că: „orice liberalitate făcută în favoarea Casei Regale a României sau în favoarea Șefului Casei Regale a României, desemnat prin funcția sa, se înțelege a fi făcută în favoarea patrimoniului persoanei juridice, iar orice liberalitate în favoarea Șefului Casei Regale a României, desemnat nominal, se înțelege a fi făcută în favoarea patrimoniului personal al acestuia.”

-Pentru toate obiectivele de utilitate publică ale Casei Regale, înscrise la art.3 din propunerea legislativă există instituții ale Statului Român care le îndeplinesc în ultimii 27 de ani.

-Se dorește de către inițiatori înființarea ilegală a unei instituții private, numită Casa Regală, care să se suprapună peste instituțiile Statului Român și care să mimeze, în fapt, că muncește.

-Șeful Casei Regale a României nu este o funcție ereditară.

-Semnatarii propunerii legislative având funcțiile de președinți ai P.S.D. și A.L.D.E., precum și de Președinți ai Senatului și Camerei Deputaților se pregătesc să o voteze, să o impună grupurilor parlamentare ale P.S.D. și A.L.D.E. ca să o voteze, apoi o semnează ca lege în calitate de Președinte al Senatului și respectiv al Camerei Deputaților, iar ulterior, asigură aplicarea acestei legi de către Guvernul pe care îl controlează. La împărțirea prăzii, a celor 25 milioane euro anual, se speră să fie foarte puține persoane.

-Înființarea Casei Regale a României ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, dar fără  nici un control din partea instituțiilor Statului Român, în special al Curții de conturi a României, urmărește să creeze cadrul legal pentru jefuirea Poporului Român.

-Palatul Elisabeta a fost dat în folosință gratuită, în baza Legii nr.406/2001, fostului rege Mihai I, care nu a fost niciodată Șef de Stat. Beneficiarul palatului se zice că mai trăiește și nu a fost mutat în alt loc. Ca urmare, nefiind liber Palatul Elisabeta din punct de vedere juridic, semnatarii propunerii legislative aveau obligația să propună un alt sediu liber sau loc de veci pentru Casa Regală. Este ilegală atribuirea în folosinţă gratuită a Palatului Elisabeta unei firme private.

Având în vedere toate acestea, apare logic întrebarea: cui folosește această propunere legislativă care încalcă legea fundamentală a țării și batjocoreşte Poporul Român și România? Evident că ea folosește celor care s-au constituit într-un grup infracțional foarte bine organizat cu scopul de a fura sume uriașe din banii contribuabililor români.

Până acum, la cererea și în urma traficului de influență făcut de semnatarii propunerii legislative privind înființarea Curții Regale a României, Parlamentul a acceptat acest circ grotesc în Postul Crăciunului și pentru primăvara anului 2018, la care i-au aplicat procedura de urgență în speranța că baba cu coasa pe umăr nu le va strica socotelile și nu va găsi nici Elveția și nici pe cel care s-a spovedit și a fost împărtășit, cel de care își leagă speranțele macabre membrii grupului infracțional organizat.

După efectuarea cercetărilor penale de către D.N.A., membrii grupului infracțional organizat au șansa ca în loc de Casa Regală să beneficieze de o altă casă, dar pe mai puțin de 49 de ani.

Menţionez că, în nicio ţară din Europa unde au existat regi sau împăraţi nu s-a înfiinţat vreo Casă Regală sau Împărătească. De această dată, semnatarii propunerii legislative au uitat de practica europeană.

Faţă de cele mai sus arătate Vă solicit admiterea denunţului penal aşa cum a fost formulat, identificarea celor vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor menţionate şi trimiterea în judecată a acestora.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*