Și totuși, recurs la Adevărul Istoric!

Despre mari personalităţi politice româneşti a căror condamnare şi distrugere fizică şi morală s-au petrecut în numele şi în timpul regelui Mihai I vom scrie în cele ce urmează…  Pentru că doar Adevărul Istoric contează, nu falsa empatie din aceste zile…

Regele Mihai I a intrat în grevă regală doar în perioada dintre 21 august 1945 și 7 ianuarie 1946. Mihai I abdică la 30 dec 1947. În perioada când nu era în grevă regală, regele Mihai I a patronat condamnarea următoarelor mari personalităţi politice şi patriotice ale României:

Iuliu Maniu, făuritor al Marii Uniri, cel mai iubit om politic al Transilvaniei în toate mediile româneşti, fie ţărani, fie orăşeni, arestat la 14 iulie 1947, judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947; în sentința dată la 11 noiembrie 1947: condamnat la nouă pedepse, însumând 104 ani de închisoare, plus de două ori muncă silnică pe viaţă. Capetele de acuzare au fost: trădare naţională, tentativă de surpare a ordinii constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, instigare la trădare prin necredinţă, instigare la trecerea frauduloasă a frontierei. Sentinţa de condamnare a fost pronunţată pe 11 noiembrie 1947 şi începea astfel: „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”. Urmează enumerarea pedepselor. (Regele Mihai I nu era în greva regală).  Regele Mihai I nu l-a graţiat cât timp a fost rege, până la 30 decembrie 1947. Unul dintre cele mai mari simboluri ale democraţiei româneşti interbelice, Iuliu Maniu, s-a stins din viaţă la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet.

Ion Mihalache, fondator şi preşedinte al Partidului Ţărănesc, vicepreşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc. La 12 noiembrie 1947, a fost condamnat la temniță grea pe viață, zece ani degradare civică, confiscarea averii şi 50.000 de lei cheltuieli de judecată. Sentinţa începe cu: „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”. Urmează enumerarea pedepselor. Regele Mihai I nu l-a graţiat, cât timp a fost rege, până la 30 decembrie 1947. Ion Mihalache, mare simbol, şi el, al democraţiei româneşti interbelice, a decedat la 5 februarie 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat.

Ilie Lazăr, fruntaş al Marii Uniri, membru în delegaţia permanentă a P.N.Ţ. Arestat în 1946 şi deţinut șapte luni apoi  la 12 noiembrie 1947, în urma acestui proces, a fost condamnat la 12 ani de temniță grea, cinci ani degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată. Sentinţa începe cu:  „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”. Urmează enumerarea pedepselor. Regele Mihai I nu l-a graţiat, cât timp a fost rege, până la 30 decembrie 1947. Ilie Lazăr este eliberat abia la 9 mai 1964, după 17 ani de închisoare.

Nicolae Haralambie Carandino, ziarist, director al ziarului Dreptatea (al PNŢ), cronicar plastic şi dramatic, traducător şi memorialist din România, arestat în 1947, anchetat, judecat în cadrul procesului fruntaşilor Partidului Naţional-Ţărănesc. Condamnat în acelaşi an la șase ani temniţă grea, doi ani de degradare civică, confiscarea averii şi 1.000 de lei cheltuieli de judecată. Sentinţa începe cu:  „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”. Urmează enumerarea pedepselor. Regele Mihai I nu l-a graţiat, cât timp a fost rege, până la 30 decembrie 1947. Nicolae Haralambie Carandino a fost deţinut nouă ani în închisorile din Galaţi, Sighet şi Bucureşti, apoi a avut domiciliu forţat, pînă în 1962, în Bărăgan, la Bumbăcari şi Rubla.

Nicolae Penescu, om politic român, membru al PNŢ, care a deţinut funcţia de Ministru al Afacerilor Interne, în noiembrie 1947, secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc; a fost condamnat la cinci ani de temniță grea, doi ani de degradare socială, confiscarea averii şi cheltuieli de judecată de 50.000 de lei. Sentinţa începe cu:  „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”. Urmează enumerarea pedepselor. Regele Mihai I nu l-a graţiat, cât timp a fost rege, până la 30 decembrie 1947.  Este închis la închisoarea Jilava şi eliberat în 1964

Alte mari personalităţi româneşti distruse în timpul regelui Mihai I :

Generalul de armată Gheorghe Avramescu a fost asasinat, la 3 martie 1945, de către agenţii NKVD, în condiţii neelucidate nici pînă astăzi.

Grigore Georgescu, general român, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, la 9 octombrie 1946, Tribunalul Poporului l-a condamnat la zece ani de temniță grea. Nu se ştie când a murit la Sighet, familia sa nu a fost anunţată.

Ghiţă Pop, luptător pentru Marea Unire, profesor şi gazetar; om politic ardelean; ministrul Cultelor în guvernul Iuliu Maniu; membru al Delegaţiei Permanente a P.N.Ţ.; secretar general al P.N.Ţ., 1944; membru în comitetul redacţional al „Dreptăţii”; participă din partea P.N.Ţ. la încheierea armistiţiului de la Moscova, la 12 septembrie 1944; arestat în cadrul lotului Maniu; acuzat de implicare, alături de ceilalţi lideri ai P.N.Ţ. „într-un complot contra ţării”, august 1947; judecat; condamnat la închisoare; detenţie la Aiud şi în alte locaţii.

Corneliu Coposu, secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al Partidului Naţional Ţărănesc. A fost arestat în 1947, condamnat ulterior la 15 ani muncă silnică…

Să lăsăm Istoria să judece…

P.S.:

Când fruntaşii politici din lotul Maniu (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino, Victor Rădulescu-Pogoneanu, colonelul Stoica) erau duşi spre închisoarea de la Galaţi (ulterior au fost duşi la Sighet), la 12 noiembrie 1947, regele Mihai I pleca atunci la Londra pentru a asista la oficierea căsătoriei Principesei Elisabeta a Angliei. Putea fi o ocazie pentru ca Anglia lui Churchill să fie convinsă să se răzgândească şi să se întoarcă cu „toate pânzele sus” în sprijinirea României, a vieţii democratice din ţara noastră?. Desigur că nu, zarurile erau deja aruncate pentru a se mai putea scoate România din „lagăr”. Avea foarte tânărul rege Mihai iniţiativa, autoritatea şi curajul să-i ceară o întrevedere lui Churchill pentru a-i solicita o intervenţie fermă în favoarea celor închişi pe motive politice, chiar în acele momente, pentru a fi salvaţi? Se ştie că şi neimplicarea noastră în anumite momente limită este culpabilă.

Din start, regele Mihai nu trebuia să accepte implicarea numelui şi a regalităţii în acest proces politic odios, care a desfiinţat de facto un mare partid politic românesc. Soluţia era, desigur, o nouă grevă regală (şi aşa regalitatea era şubrezită, ca să nu zicem, într-o stare jalnică, de vreme ce adevăratul „rege” era Stalin), încă de la arestarea fruntaşilor PNŢ, în iulie 1947, până nu se ajungea la proces, şi apoi, după proces, reluarea activităţii şi imediat graţierea celor condamnaţi.

Acest material se vrea doar o cunoaştere limpede a istoriei naţionale, a limitelor unei personalităţi care a avut/ putea să aibă un rol important în acei ani deosebit de periculoşi, când ţara era deja arondată „influenţei sovietice”. A evita o istorie eroizantă este impusă de datoria faţă de memoria marilor personalităţi politice româneşti Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi a atâtor altora care au sfârşit atât de tragic şi de nedrept. Şi ne impune inclusiv şi datoria faţă de poporul nostru, care prin înţelegerea de la Yalta a avut enorm de suferit.