Actorul de teatru şi film Gabriel Sandu s-a născut la 25 august 1988, în Bucureşti. Fiind pasionat de arta dramatică a început să joace de la vârsta de 13 ani în reclame şi filme de scurt metraj. A absolvit Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Spiru Haret din Bucureşti, specializarea Artele Spectacolului – Actorie, la clasa profesorilor Adriana Piteşteanu şi Vlad Rădescu. Pentru că şi-a dorit mai mult de la profesia de actor, a participat la mai multe stagii de pregătire, printre care IUGTE, în Suedia, cu Sergei Ostrenko, în anul 2009. În anul 2011 a fost selectat între cei 12 participanţi la atelierul susţinut de către Thomas Richards în cadrul Grotowski Center. A fost selectat să participe la Gala Hop 2013, organizată de către UNITER, din peste 200 de participanţi. În 2013 primeşte rolul Marian în miniseria „Déjà vu, Darling”, produsă de Nisi Masa în Franţa. În acelaşi an, regizorul belgian Armel Roussel îl alege pentru proiectul „Europes”, în cadrul „Cities on stage” la Teatrul Naţional din Bruxelles (Belgia). În toamna lui 2013 este unul dintre performerii din „Lucrător 2.0”, spectacol regizat de Ioana Păun şi prezentat în cadrul turneului naţional finanţat de AFCN. Joacă în spectacolele „Hai iu iu Nu Hi you you”, conceput de Radu Afrim pe muzica lui Vlaicu Golcea, şi la Teatrul Odeon, în spectacolul „West Side Story”, regia Răzvan Mazilu, producţie a Festivalului Naţional de Teatru 2014. Ultimele filme în care a evoluat sunt September Eleven 1683 (2012; rol – Peon), Déjà Vu (2012; rol- angajat benzinarie; film produs de NISI MASA în Franța), East European Taxi (2013, rol – The Newbie), Déjà Vu Darling (2013; rol- Marian), Ultima zi de vară (2011), Urban Love (2011; rol – Marcel), După-amiază în Drumul Taberei (2010), Aniversarea (2009), Fuga (2009), Scaramouche (2009; rol – Mim); Zăpadă galbenă (2009; rol – Paul), Camera (2008), Fetele marinarului (2008; rol – Alin), În spatele lui A 36 (2008; rol – fratele lui Andrei), Eu sunt O. (2007; rol – M), La caterincă (2007), Ultima zi (2016; rol: poliţist 2), Opus, etc. Anul 2014 a însemnat rolurile principale din mediu metrajele „Dristor” (rol – Alexandru; regia Ioan Pancencu) și „United, we save” (Uniți, salvăm), filmat în Danemarca (rol –Vlad Constatinescu; regia Iben Ravn). A jucat în peste 30 de scurt metraje independente, într-un serial de televiziune şi trei lung-metraje, continuând în paralel colaborările şi cu lumea teatrală. Lucrează ocazional ca fotomodel sau apare în reclame. A câștigat Premiul Mari Speranţe la Festivalul Comediei Româneşti în anul 2008 şi premiul „DramAcum” pentru textul propriu „Căprioare” în același an. Pe lângă actorie este pasionat de muzică și scris.
*
-Cum de ai abordat cu nonșalanță și proiecte artistice independente, dar și instituționalizate?
-Totul e să încerci. Şi dacă tot încerci, să-ncerci cu adevărat!. Eu acum încerc, practic am experienţa câtorva proiecte jucate independent în Bucureşti şi prin ţară.
-Ce voiai să te faci când erai mic?
-Eu, actor. Voiam sa fiu în cutia aia colorată. Eram foarte intrigat de faptul că „în filme se poate orice” și că la noi e seară și vară, iar „la ei” putea să fie iarnă și… orice. Voiam să fiu parte din acest mister de nerezolvat. Când eram mic inventam tot felul de povești. Coboram cu liftul de mai multe ori pe zi fără niciun alt sens decât să vorbesc cu posibilii pasageri și să le spun un alt nume decât al meu. Opream oameni pe stradă cărora le povesteam tot felul de întâmplări neadevărate.
-Știu că ai fost la un workshop la Bruxelles. Povestește-ne cum a fost acolo.
-În vara lui 2012, care a fost cel mai ciudat an din viața mea de până acum, am luat o audiție, împreună cu alți artiști (actorii Irina Drăgănescu, Vlad Udrescu, dramaturgele Alexandra Pazgu din Sibiu și Petro Ionescu din Bruxelles) prin care urma să lucrăm în cadrul unui proiect din „Cities on Stage” (Orașe pe scenă), cu regizorul francez Armel Roussel. Audiția de două zile cu Armel a fost magică. Ne-am simțit relaxați și creativi. Am stat la Bruxelles o lună, în mai 2013 și am lucrat la Teatrul Național al Belgiei, dezvoltând un concept social și politic, dar și emotional-personal, despre integrarea într-o societate diferită a unui tineri artiști. Am văzut Bruxelles-ul din toate ipostazele. Am făcut un tur al orașului cu celebrul autobuz decapotat, am avut întâlniri cu reprezentanți ai României în Parlamentul European, am vizitat spații sociale care se ocupă de situatia prostituatelor, am participat la dezbateri cu reprezentanți ai partidelor democratice și comuniste, am văzut cam tot ce se putea din cel mai bătran festival de teatru experimentalist european – „Kustandfestivaldesarts”. Ce a rezultat în urma experiențelor noastre din cele două săptămâni de documentare și a altor două săptămâni de lucru intens, de propuneri și improvizații în teatru, a fost o prezentare-performance cu puternic accent politic-social. Însă nu doar atât, un subiect important a fost și iubirea, la nivel european. Ce faci dacă te îndragostești de cineva care nu vorbește aceeași limbă ca și tine? Și dacă nu, nu știe nici măcar engleza … Noi am fost impresionați de impactul pe care l-a avut spectacolul nostru când am jucat la „Festivalul Internațional de la Sibiu” și credem, în actualul context politic-social, că este o manifestare artistică de care e nevoie. Sperăm să găsim formula cea mai bună pentru a-l duce mai departe.
-A urmat proiectul cu regizoarea Ioana Păun. Despre ce a fost vorba?
-Proiectul „Lucrător 2.0”, coordonat de Ioana Păun, este un performance de teatru social-politic care tratează problema șomerilor la nivel național. M-am înrolat în proiect printr-o săptămână de repetiții la Cluj, chiar înainte de „Turneul Național de Reprezentare a Șomajului” care a inclus principalele orașe ale țării. În performance sunt prezenți „șomeri” din domenii foarte diferite (barmani, dj sau studenți), în principiu tineri de până-n 25 de ani care au participat la un „Open Call” anunțat la asociația somajului. În spectacol este de asemenea prezentată situația unei fabrici unde câteva mii de muncitori sunt disponibilizați abuziv în baza câtorva salarii compensatorii. Este un performance-manifest, care se folosește de viața personală a performerilor și de tehnologii video pentru a transmite un mesaj.
-Cum vezi profesia de actor în București?
-În București sunt mai multe proiecte și posibilități ca în restul țării, dar pe de altă parte lumea e de prea multe ori împărțită între atât de multe proiecte și proiecțele, că rezultatul lucrului…e superficial și sub unele producții care vin din alte orașe. Nu e vorba de nivelul talentului, ci de nivelul concentrării. Oportunitățile (reale sau false) vin și cu prețul unei concetrări reduse atunci când ești împărțit într-o mie de părți. Bine, de altfel, de multe ori ești nevoit să fii într-o mie de părți… pentru a putea supraviețui.
-Ce mai fac foștii tăi colegi de facultate?
-Mare parte din colegii mei joacă în teatru independent, câțiva în televiziune, câțiva au avut norocul să facă cinema, alții câștigă premii pe la festivale, ursitoare la botez și animatori la petreceri de copii… Suntem o generație destul de prezentă, deși au trecut ceva ani de când am terminat; nu sunt atât de mulți cei care au abandonat lupta. (…) Uite, ar trebui o lege prin care să ne bucuram și de succesul celorlalţi!
-Ce planuri de viitor ai?
-Să mă joc. Să călătoresc. Să joc. Să scriu.
Lasă un răspuns