Expoziții ce nu ar trebui ratate

La Iași, o expoziție ce nu trebuie ratată: „Cucuteni: o incursiune în universul unei mari civilizații preistorice”

Dacă treceți prin municipiul Iași puteți oferi spiritului dumneavoastră un moment de  călătorie în timp. Pentru aceasta trebuie să treceți pragul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași. Aici, Muzeul de Istorie a Moldovei a organizat, sub egida Ministerului Culturii și Identității Naționale, expoziția „Cucuteni: o incursiune în universul unei mari civilizații preistorice”, al cărei vernisaj a avut loc pe 26 septembrie 2017, la Palatul Culturii. Concepută și realizată în colaborare cu Institutul de Arheologie din cadrul Filialei Iași a Academiei Române, Muzeul Județean Botoșani, Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos, Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și beneficiind de implicarea colegilor de la Muzeul Etnografic al Moldovei, precum și a celor de la Centrul de Cercetare și Restaurare-Conservare a Patrimoniului, expoziția va putea fi vizitată până pe 17 decembrie 2017. Dedicată  în întregime acestei unice civilizații, expoziția uimește prin complexitatea exponatelor, prin încărcătura lor artistică și spirituală. Civilizația Cucuteni reprezintă cea mai strălucită mărturie peste milenii a ceea ce a însemnat „Vechea Europă”. Cu mii de ani în urmă, comunitățile cucuteniene ocupau un spațiu imens, de aproximativ 350.000 km², ce se întindea din sud-estul Transilvaniei, peste Carpaţii Orientali, până la Nipru, cuprinzând vaste teritorii din România, Republica Moldova şi Ucraina.
Descoperită acum peste 130 de ani, în satul al cărui nume a devenit reprezentativ pentru întreg universul cucutenian, cu toate manifestările sale, această strălucită civilizație nu a încetat să suscite interesul arheologilor și al istoricilor de artă din întreaga lume, în încercarea lor de a înţelege mecanismele ce au permis acestei populaţii să atingă, în mileniile V-III î.Ch. (de acum 5.000 – 7.000 de ani), un nivel atât de înalt de dezvoltare. Spectaculoasa ceramică pictată, caracterizată prin exuberanţa motivelor spiralice, dar și prin varietatea, simetria şi complexitatea compoziţiilor; zecile de mii de figurine de lut ars, dezvăluind efervescenţa unei vieţi spirituale ieşite din comun; sanctuarele şi altarele, care apar în fiecare aşezare scoasă la lumină; locuinţele spaţioase, cu platforme masive de lut, care ridică şi astăzi numeroase nedumeriri în legătură cu etapele de construcţie şi cu utilitatea diferitelor elemente componente, toate acestea nu doar denotă implicarea unor meşteri specializaţi – adevăraţi artişti care şi-au transmis tainele picturii de-a lungul mai multor generaţii, permiţându-şi, totuşi, să inoveze fără încetare – ci impun străvechiul complex cultural Cucuteni-Tripolie drept una dintre civilizaţiile cele mai fascinante ale Europei preistorice. Evoluția acestor comunități eneolitice încă ascunde multe necunoscute, care îşi aşteaptă dezlegarea. Parte dintre ele sunt prezentate acum la Palatul Culturii din Iași, într-o expoziție care dezvăluie și provoacă, deopotrivă. Vă așteptăm să fiți alături de noi printre vitrinele expoziției, spre a vă desfăta cu realizările strămoșilor noștri.

*

Artefacte preistorice din patrimoniul MNIR prezente în expoziţia internaţională de la Udine, în Italia

Muzeul Naţional de Istorie a României participă cu piese arheologice excepţionale din patrimonial său în cadrul expoziţiei „Women, mothers, goddesses – universal languages and metaphors in the prehistoric art”, ce prezintă artefacte preistorice și este organizată la Muzeul Arheologic din Udine, Italia. Expoziţia este deschisă în perioada 12 noiembrie 2017 – 11 februarie 2018. Aflându-se alături de muzee prestigioase din Albania, Croaţia, Italia, Serbia, Slovenia, Macedonia, Polonia, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) prezintă de această data statuete antropomorfe preistorice (neo-eneolitice), din lut, aparţinând culturilor Gumelniţa şi Cucuteni, precum şi suporturi antropomorfe de vas, datând din mileniile V – IV î.Hr. (de acum 6.000 – 7.000 de ani). Expoziţia scoate în evidenţă prin tematica şi elementele designului conceptual, nuclee ale reprezentărilor preistorice, care indică felul în care procesul de cunoaştere, de redare a simbolurilor, stilurile şi limbajul îşi găsesc originea în vremurile preistorice – o privire universală de ansamblu asupra evoluţiei simbolisticii şi spiritualităţii omenirii. Expoziţia face parte dintr-un proiect internaţional de amploare „COME-IN!”, iniţiat în 2016, care se va finaliza în 2019, ce reuneşte muzee, instituţii culturale şi din mediul academic, asociaţii care sprijină persoanele cu dizabilităţi, institute din domeniul artei şi istoriei, având ca scop principal facilitarea accesului publicului la colecţiile muzeale de patrimoniu. Iată prezențe românești peste hotare, care vorbesc în felul lor despre cultura și spiritualitatea strămoșilor noștri, de acum 6.000 – 7.000 de ani. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*