Premisele sociale ale Războiului civil din Rusia (1918-1921)

Războiul civil este un fenomen cauzat de o sumă de premise și cauze: premise sociale  și cauze politice. Să urmărim premisele sociale care au surescitat stihia, înainte de Revoluția din Octombrie 1917. Întărâtarea urei a avut loc în toate claselele sociale și în pătura intelectualității, cu mult înainte, – încă de la mijlocul anilor 90 ai secolului al XIX-lea. De ce? Primo. Înaintarea capitalismului de model occidental în Imperiul Rus, către începutul secolului XX, a subminat concepțiile social-filosofice ale claselor privilegiate. Schimbarea mentalității claselor dominante spre social-darvinismul burghez occidental, urmată de activități corespunzătoare, a înrăutățit starea materială și psihologică a claselor producătoare. Linia antidemocratică a social-darvinismului a intrat în conflict de lungă durată cu majoritatea absolută a populației.

La 1906, pentru revista „Экономист России ”, un grup de milionari moscoviți au declarat: „Noi nu suferim de sentimentalism. Idealurile noastre sunt anglosaxone. În primul rând, trebuie ajutați oamenii puternici. Iar pe cei slăbuți și pe cei plângăcioși noi nu putem să-i jelim”. Social-darvinismul rasist al intelectualității liberale. După înfrângerea Revoliției ruse din 1905-1907, Partidul constituțional democrat (singurul partid de orientare liberală) a respins idealul revoluției sociale și  începu campania de depășire a atitudinii ostile a intelectualității față de burghezie. N.A. Berdeaev, în cartea sa „Filosofia inegalității”, afirma idei cu totul rasiste: ” Cultura este lucrul rasei și al selectării rasiale (…). …știința trebuie să recunoască, că în lume există nobilimea nu numai ca o clasă socială cu anumite interese, dar ca tip calitativ spiritual și fizic (…). Existența „osului alb”  nu e numai o prejudecată de castă, aceasta este un fapt antropologic indestructibil”.

Mentalitatea țărănimii din Rusea corespundea „comunismului țărănesc arhaic” (M.Weber) și nu putea accepta aceste atitdudini ale liberalilor față de „osul negru”. Intelectualii liberali pierduse dreptul de mediator în procesul de coacere a războiului civil. M.M. Prișvin, în vara anului 1917 – adică înainte de Revoluția din Octombrie – nota în Jurnalul său: „Nimeni în provincie nu este înjurat mai mult decât cadeții (democrații constituționali – n.n.), de parcă nimic în în lume nu este mai rău decât cadetul.  A fi  în provincie cadet, înseamnă a fi aproape evreu”. De aceea, platforma politică și socială, pe care o apărau cadeții, a avut răspuns rezistența crescândă a țăranilor.

Libertățile civice închipuite de către liberalii occidentofili nu coincideau cu  închipuirile țăranilor despre dreptate.

Fostul ministru de Interne, P.A. Durnovo, în memorandumul său către împăratul Rusiei  Nicolai II, scria, la începutul anului 1914: „Un teren deosebit de propice pentru zguduirile sociale îl prezintă, desigur, Rusia, unde masele poporului, fără îndoială mărturisesc principiile socialismului inconștient. În pofida opoziționismului din partea societății ruse, la fel de inconștient, precum socialismul maselor largi ale populației, revoluția politică în Rusia este imposibilă și orice mișcare revoluționară în mod inevitabil va degenera în una socialistă…”. Așa și s-a întâmplat.

La începutul verii anului 1917, în Rusia se constata o divergență totală între opțiunile țăranilor și programa liberală a Revoluției burghezo-democratice din Februarie 1917.

Alți factori cultural-filosofici din Imperiul Rus, ce propulsau mersul lucurilor spre război civil, au fost mesianismul intelectualității  ruse, tipic pentru majoritatea intelectualilor ruși și mesianismul evreiesc – care au contrubuit decisiv la cultivarea cultului silniciei. Mesianicii ruși și mesianicii evrei aveau credința irațională în rolul lor de „avangardă iluminată” și în dreptul lor la constrângere – pentru a direcționa masele populare pe calea cea dreaptă .

După Revoluția din 1905-1907, ideologii intelectualității liberale au trecut pe poziția contrapunerii ostile  față de popor, ca față de o rasă vrăjmașă. Așa, publicistul liberal Mihail (Melih) Gherșenzon scria, în culegerea de articole despre intelectuali „Vehi”: „Cum suntem, noi nici să visăm despre contopirea cu poporul nu trebuie , –  ci să ne ne temem de el mai mult decât de toate execuțiile stăpânirii și să binecuvântăm această stăpânire care singură cu baionetele și pușcăriile sale încă ne mai îngrădește de furia poporului”. A fost scris în anul 1909.

Culegerea „Vehi” reflecta scindarea radicală între majoritatea intelectualilor –  liberali reacționari și minoritatea intelectualilor democrați. Unele și aceleași teme erau tratate de pe poziții diametral opuse. Exemplu: I. Bunin și A.Bloc. Ambii – scriitori de marcă. Ieșiți din mediul nobilimii. În „Ocaiannâe dni” („Zilele blestemate”), Ivan Bunin descria poporul rus, în 1917, cu răutate de castă și rasism social ieșit din comun. La alt pol – poetul Alexandr Blok – care, în ianuarie 1918, a încheiat poemul simbolist „Doisprezece” cu imaginea detașamentului de gardiști roșii, mergând noaptea prin furtuna iernii: „Нежной поступью надвьюжной,/ cнежной россыпью жемчужной,/ В белом венчике из роз – /  Впереди – Исус Христос”. Înaintea gardiștilor roșii, invizibil și neatins de gloanțe, cu drapelul însângerat în mâini, pășește Isus Hristos, cu coroniță albă de trandafiri.

Incapacitatea elitei de castă  de a recunoaște amploarea revoluției ca fractură a întregii societăți.

Inițial, la rasismul social non-filosofic de toate zilele al elitei țariste, poporul simplu a dat semne de împăciure. Ele au fost ignorate de către dominanți. Atuci s-a declanșar reacția de răspuns a poporului simplu – ura frenetică.

La „roșii” lipsea rasismul social elitar, lipsea ura față poporul simplu. Ei erau din același aluat.

Din anii 90 ai secolului XIX-ea, „lumea” obștilor țărănești rusești și „lumea” moșierilor se îndepărtează tot mai mult una de alta. Boierii devin tot mai capitaliști, țărănimea – tot mai obștească. Boierii erau orientați spre gospodărirea de dragul plus-valorii, țărănimea – spre  pentru autoasigurarea vieții. Astfel, tensiunea relațiilor între acești poli sociali, pe lângă caracterul economic, căpăta caracter conceptual, aproape religios.

Revoluția din 1905-1907 a limpezit conștiința de clasă a boierilor. Ei au creat organizația politică clasială Consilul Nobilimii Unite. Esența activității Consiliului: desființare obștei țărănești care demonstra potențialul său revoluționar.

Țăranii ruși, la congresele Uniunii Țărănești din Rusia din anul 1905, au identificat forțele dușmănoase țăranilor. Dușmanii au fost evidențiați – în ordinea următoare: cinovnicii, boierii, chiaburii și membrii organizațiilor din teren ale sutelor negre.

La 1905, țăranii afirmau mereu: „Pământul este al lui Dumnezeu, nu al boierilor”. De aceea trebuie naționalizat. Boierii nu acceptau și se împotriveau.

Tulburările țărănești de la începutul secolului XX nu pot fi atribuite unor influențe cărturărești de la eseri, masoni, bolșevici etc. Un staroste de obște țărănească din Rusia a replicat la învinuirile de tulburări sub influența unor cărți: „Strașnice sunt nu cărțuliile, ci faptul că nu avem ce mânca, nici noi, nici vitele”.

În timpul tulburărilor țărănești din toamna anului 1905, distrugerea conacurilor boierști, incendirea lor nu erau acte de vandalism nebun. Era urmărirea scopului declarat: țăranii doreau „ca pentru totdeauna vâcurity  ( să scoată afară cu ajutorul fumului -n.n.) boierii și să facă astfel ca pământurile dvorenilor să rămână țăranilor pentru posesiune și prelucrare”.

Congresul Nobilimii Unite, din 1907, a respins programul de modernizare propus de burghezia rusă. Era un program cu prevederi de dezvoltare a capitalismului, democratizare moderată și de păstrare a tuturor privilegiilor dvorenimii.

Lev Tolstoi – „oglinda revoluției ruse” – scria la 1895: ”În timp ce clasele diriguitoare superioare atât de mult s-au mitocănit și au decăzut moralicește, că au ridicat la rang de lege biciurea și cugetă liniștit despre ea, încât utilizarea pedepsei corporale este percepută de tagma celor biciuți ca schinjuire nu numai fizică, dar și morală…”.

În epoca degradarii societății clasiale, când clasa privilegiată degradează moralicește, faptul devine forță motrice a regresului. Astfel de forță motrice a regresului s-a arătat a fi dvorenimea, după anul 1907.

Ura socială a „elitei” față de masele truditoare.  Rasismul social al „elitei”  – cu incapacitatea absolută  de a suporta ideea  supunerii voinței și puterii „claselor inferioare ”  – a fost premisa culturală principală a împingerii societății spre războiul civil.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*