Licitația de Artă Postbelică și Contemporană l-a avut ca vedetă principală pe Corneliu Baba, prezent cu 12 loturi, dar cu surpriza că o splendidă lucrare, Veneția (1961), nu s-a licitat! Iar celebrul său Autoportret (1984), estimat de casă între 15 – 25 mii euro, s-a dat cu 20 de mii de euro, de la prima strigare, fără să existe deci nici o concurență. Au fost și alte lucrări de Baba splendide, dar fie s-au achiziționat cu prețuri derizorii, 400 sau 800 euro, fie nu s-au strigat, ca lotul 11, Nud.
De altfel, seara a arătat cam așa: lucrări valoroase nelicitate sau licitate la minima rezistență. Puterea de cumpărare a românilor este anemică. Lucrări de Marin Gherasim, Ovidiu Mitec și Horia Damian nu s-au licitat, altele s-au vândut greu, la solicitatea expresă a experimentatului comisar de licitație Adina Matei, altele s-au dat modest, ca loturile 25 și 26 de Sorin Dumitrescu; nici Paul Neagu n-a mers, greoi, gâfâind, în general românii au mers prost, comparativ cu ungurii, care au avut succes, precum o lucrare modestă, Sportivii, de Dorian Szasz, estimată la 600 euro, dar adjudecată cu 3 750 euro după opt pași de strigare. Sabin Bălașa a fost prezent cu trei loturi, care s-au dat cu sume peste cele estimate de casă, ca și Piliuță, cu patru loturi, dintre care doar Căldare cu flori a fost mai disputat, ajungând la 7 000 euro. Cană cu crizanteme nu a interesat pe nimeni. Sub estimarea casei, între 25 – 35 mii euro, s-a dat și Drum la Brănești (1941) de Ion Țuculescu, un peisaj de un expresionism moderat, adjudecat cu 23 mii euro.
Și această situație dramatică s-a văzut mai ales în cazul licitării loturilor de Artă Contemporană, unde o serie de tineri artiști au rămas cu lucrări nelicitate, Mircea Suciu, Marius Bodea, Dragoș Burlacu, Ciprian Udrescu, Matei Păcurar sau Radu Comșa (n. 1975), cu Time out, lucrare reprodusă și pe coperta Catalogului licitației, iar alții au avut succes la limită, ca Iulian Iftodiu, Mi Kafchin, Vlad Paraschiv, Nicu Romanițan, Marius Fodor, Sergiu Laslo, Roman Tolici, cu One Laughter, o imitație izbitoare după Andy Warhol. Modest s-a vândut și Ștefan Câlțea, nu a interesat deloc Arlechinul lui Ioan Pârvan, ca și o lucrare colosală a lui Gheorghe Vrăneanțu, Toamna. Nici o compoziție de Aurel Cojan nu a interesat, nici măcar Colina lui Ioan Gânju, nici Secrete de Florica Prevenda, nici Balerina lui Petre Velicu și altele.
S-au supus licitației 128 de loturi și nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Și casa Artmark a pus la bătaie, cum se spune, câteva surprize de proporții. Poate singura licitare mai aprinsă a fost lotul 63, tabloul lui Georges Mazilu La dance du ventre / Dansul burții, achiziționat cu 14 mii de euro, la o estimare de șase-nouă mii euro. Lucrarea este o capodoperă suprarealistă în stil Bosch. Și tot cu aceeași sumă a fost adjudecat tabloul Rerodirea al altui român franțuzit, Nicolae Maniu, as al colajelor de pictură sculpturală. Interesant că unii ariști români impuși pe alte meleaguri, revin în țară astfel, să vândă prin Artmark. Așa este și cazul lui Jules Perahim, lovit însă de un insucces major, căci lucrarea sa Folclore mechanique (1979), cu mare priză la Paris, aici nu s-a licitat!
Dar lovitura de grație negativă s-a produs cu excepționalul tablou Consiliul înțelepților de Mircea Ciobanu, nelicitat! Senzația mea a fost că lumea din sală, cumpărătorii, nu au auzit de Mircea Ciobanu, dar și din alte exemple ne dăm seama că există un dezinteres general, dovadă și licitarea chinuită a loturilor unor autori ca Mirel Zamfirescu și Ion Irimescu, prezenți cu Femeia în roșu și respectiv Moise, autori care ar trebui să fie mândria oricărui colecționar, dacă ar exista așa ceva și pe la noi.
*
M-am dus cu un alt aplomb la Licitația de grafică românească și europeană, fiindcă în joc intrau titani, corifei ai artei românești și europene, de la Dürer și Rembrandt la Toniza și Picasso. Am plecat de la Târgul de carte „Gaudeamus” mai devreme, ca să ajung la această licitație importrantă a anului. Dar scenariul s-a repetat. Grafică de o valoare inestimabilă, semnată de mari maeștri, în frunte cu Aman, Tonitza și Luchian, nu s-a dat sau s-a achiziționat cu prețuri derizorii. Cu doar două mii de euro, un colecționar educat putea achiziționa 7 minuni de Theodor Aman, sau alte minuni de Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, Gheorghe Petrașcu, Cumpăna, Henri Catargi, Max Arnold, Eustațiu Stoenescu, Corneliu Baba, Jules Perahim sau Marcel Iancu. Nu a lipsit Magdalena Rădulescu, cu o adevărată bijiterie, La circ, la fel de atractive au fost loturile semnate de Theodor Pallady, Ion Pacea, Camil Ressu, Iosif iser, Carol Hübner, Aurel Jiquidi, în total s-au licitat 207 lorturi, iar multe nu s-au adjudecat, inclusiv capodopera lui Luchian După ploaie la Băneasa, o fascinantă evaziune impresionistă, care a dus licitația până la 24 mii euro, vârful serii, dar la următorul pas, licitatorul a renunțat.
Marea problemă între vârful de lance culturală a României, care este Casa Armark, și dezinteresul pentru artă al românilor în general se datorează golului enorm dintre aceste extreme. De aceea, putem zice: Greu la dealul Artmark cu boii mici (lipsa de colecționari și puterea scăzută de cumpărare a românilor, ceea ce duce la scăderea drastică a prețului obiectelor de artă). Acest gol trebuie umplut cu educație, cu pregătire, cu conștientizarea estetică a fenomenului pieței de artă, a acestui limbaj cerut de realitatea licitației, un fenomen nou pentru România contemporană, din ultimii 75 de ani! Și Artmark și-a dat seama de acest gol, de acest hiatus, de aceea a inițiat o serie de cursuri, pentru cei interesați de fenomenul licitației, de intițiere în munca de colecționare, ca și în detaliile achiziționării, cursuri bienvenite. La unul dintre ele, am participat și eu și m-am bucurat de informațiile primire de la prof. Mihail Stomff, care ne-a introdus în subtilitățile financiare ale fenomenului. Sigur, cu câțiva cursanți nu se face primăvară. Este necesară o largă și intensă culturalizare a românilor prin școli, prin universități, prin treleviziuni și presă, prin tot felul de mijloace de informație, pentru a construi o bază solidă de amatori pe piața artei, ba chiar un strat cât mai substanțial de profesioniști.
Lasă un răspuns