
De acest 1 Decembrie, n-am făcut acel măreț foc de artificii pe cerul Patriei, unul ca de început de „Centenar”, să se vadă și din pusta ungurească!… Și nu am făcut mai nimic pentru a sublinia și a doua sărbătoare a acelei zile: cea dintâi zi din Anul pregătirii noastre pentru întâlnirea cu Istoria. Și nici nu am văzut pe undeva vreo oficialitate asumându-și rolul de veghe pentru ca, peste 364 de zile, să fim mândri de acest ultim sfert de ceas în care ne mai putem ridica la nivelul înaintașilor.
Deja zilele au început a se scurge… Se risipesc grăbite, parcă mai grăbite ca oricând, grăunte cu grăunte din clepsidra Centenarului… Iar noi nu avem o agenție, un departament, o comisie măcar, printre zecile din Parlament, care să monitorizeze, zi de zi, anul rămas, să se asigure de pregătirea momentului 1 Decembrie 2018 la înălțimea Istoriei… Să informeze țara, să alerteze și, mai ales, să lupte împotriva propagandei anti-românești.
La noi, 1 Decembrie 2017 a fost doar o Zi Națională… Care a trecut, deschizând doar anul unei alte treceri… La Budapesta însă, a fost inaugurat practic debutul propagandei anti-românești OFICIALE. Și nici măcar despre asta nu au vorbit guvernanții noștri…
După mesajul dat de Budapesta diplomaților săi, de a nu participa la evenimentele dedicate Zilei Naționale a României, nu doar în Ardeal, nu doar în România, dar nicăieri în lume, 1 Decembrie 2017 a venit cu mesajul oficial al departamentului de propagandă budapestan, Agenția națională de presă ungară lansând un așa-zis „flux de știri” în limba română. Sau, mai bine spus, sub eticheta unui „flux de știri”, deschizând robinetul unei revărsări de venin cu traduceri din presa maghiară a opiniilor și atitudinilor, agenția de presă de la Budapesta venind să sădească semințele otrăvite comandate de propaganda revizionistă.
Pentru început, pare a se lucra cu „marfa” altora, pentru că articolele vor fi preluate din presa maghiară, nu asumate direct de agenția de știri, dar nu este departe momentul în care ne vom trezi că aceasta va oficializa comentariile, opiniile și atitudinile redactorilor ei.
Și nici măcar nu se vor mai folosi artificii jurnalistice… Mesajul dat de Budapesta de 1 Decembrie este voit negru pe alb, iar primele articole ale „fluxului” unguresc vorbesc de la sine, accentul fiind pus pe autonomia maghiarilor („garanție a păcii sociale”, evident, din Ardeal, o amenințare aproape la fel de directă ca prezența jurnalistică a „secuiului cu arma în mână” din anii trecuți), promovarea „libertății naționale pentru maghiari” și îndemnarea diasporei (la început de flux se va lucra cu acest termen aparent neutru, dar apoi este clar că acesta va fi înlocuit cu mesaje pentru „transilvăneni”, „maghiari” și „secui”) pentru „a alege școala maghiară”.
Iar dacă la noi este aproape sigur că la 1 Decembrie 2018 se va fi sfârșit osteneala oficială dedicată Centenarului, mai ales văzând implicarea de acum a autorităților, graba acestora de a bifa și se spala pe mâini de „obligațiile de serviciu” legate de Centenar (dar Patria, Națiunea, Țara, Istoria, Centenarul nu sunt obligații de serviciu, voi, guvernați, ci îndatoriri de suflet, pe viață!), Departamentul Trianon de la Budapesta abia va fi trecut de primul an al încălzirii propagandistice, până în 2020 având de „rezolvat” o lungă listă pe care doar guvernanții noștri se fac că nu o văd. Mai ales aceia care, politic, au semnat deja fel și fel de pacturi „politice”…
Lasă un răspuns