Urme de locuire de acum aproape 5.000 de ani la Tohani, în Prahova!

Cercetările arheologice preventive derulate de arheologii Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova au debutat în anul 2015 cu reperarea unui sit arheologic nou. Acesta este amplasat pe teritoriul comunei Gura Vadului, în satul Tohani, pe Dealul Strehan. Semnalarea descoperirii se datorează primarului localităţii, Constantin Lungu, şi a profesorului Virgil Niţu din Mizil. Cei doi au recuperat din teren şi au predat o daltă-secure şi două vârfuri de săgeţi din cupru.Verificările arheologice de suprafaţă, materialele ceramice colectate şi cele trei piese intrate în patrimoniul muzeului încadrează cronologic noul sit arheologic la începutul epocii bronzului (2900 – 2700 î.Hr).

Fiind amplasat într-o zonă ce asigura principalele axe de comunicare cu Transilvania, Moldova, dar şi Oltenia, judeţul Prahova este unul foarte bogat în urme şi descoperiri arheologice. Cercetările în acest spaţiu au o vechime de aproape 150 de ani, ceea ce îi asigură arheologiei prahovene o anumită tradiţie, prestanţă, dar şi consecvenţă. Până recent, cercetările erau preponderent de tip sistematic, derulate pe perioade îndelungate, într-un anumit ritm, ce ofereau săpăturii arheologice o siguranţă a observaţiilor, o boemie specifică practicienilor, dar şi un conservatorism dublat de o lipsă de perspectivă socială, având drept efect un anumit imobilism specific unei ştiinţe uşor anacronice timpurilor prezente. După anii 2000, odată cu impunerea legislaţiei arheologice grefată pe experienţa europeană, s-a impus în peisajul arheologic românesc cercetarea preventivă. Aceasta are ca principal scop protejarea şi salvarea siturilor arheologice şi, în acelaşi timp, vine în întâmpinarea dezvoltării socio-economice a statului. Investiţiile în infrastructura de transport, clădiri publice, parcuri industriale, parcuri eoliene şi fotovoltaice, exploatări de minerale şi agregate, cartiere pentru tineret etc. au generat o serie de cercetări arheologice preventive pentru descărcarea de sarcină arheologică a terenurilor ce urmau a fi afectate de astfel de investiţii.

Muzeul din Ploieşti a realizat cercetări arheologice preventive în numeroase situri arheologice amplasate în localităţile Ploieşti, Ariceştii-Rahtivani, Păuleşti, Blejoi, Câmpina, Mizil, Sicrita, Belciug, Bărcăneşti, Râfov, Târgşoru Vechi, Strejnicu, Independenţa, Ciorani, Călineşti etc. A fost descoperit un patrimoniu inestimabil ce a îmbogăţit într-un ritm rapid colecţia arheologică a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Numele de Tohani îl vom mai întâlni în județul Brașov la două localități ce în prezent intră în componența orașului Zărnești, respectiv Tohanu Nou și Tohanu Vechi. Denumirea poate veni de la „tochie” (tocie, tohie, tokie), cu sens de „naștere, procreație, înmulțire” (gr. tokos „copil, urmaș”; fr. -tokie și –tocie; germ. -tokie și -tocie, it. -tocia, engl. -toky și –tokia; rom. -tochie, -tocie, -tohie și –tokie (a se toci „lama” în toc, prin frecare). De asemenea, se poate o vecinătate cu termenul de „tohác”, „tohóc” (trohot), ca „zoană, gozuri, rămășiță, gunoi de la treierat ori de la măturat, trohot, vreascuri putrezite și buruiene care se pun pe gardurile de nuiele” (bălării amestecate, pe de margini). Mai avem și „țóhă” s.f. (reg.), ca mantie, haină, care vine peste ceva (pe dinafară).

Undeva în apropierea graniței cu județul Buzău, pierdut între plantațiile de viță de vie, pe locul unei foste mări, se află satul prahovean Tohani, o localitate micuță cunoscută pentru culturile „bahice” și cramele din împrejurimi. Puțini știu însă că aici există o zonă unde se dezvoltă specii rare și foarte rare de plante, păsări și chiar fluturi. Pentru a ajunge la Tohani, călătorul trebuie să apuce pe DN 1B, de la Ploiești spre Buzău, iar când ajunge în orașul Mizil să urmărească indicatorul de Gura Vadului. În această comună, la aproximativ 40 de kilometri de municipiul reședință de județ, se află satul Tohani, o așezare liniștită între coline molcome și plantații de viță de vie, specifice locului. De pe șoseaua asfaltată se văd în zare crestele ascuțite ale unor dealuri albe și pe alocuri lipsite de vegetație. Ele reprezintă, practic, elementul cheie care face din această parte a Prahovei un loc de-a dreptul deosebit, specialiștii explicând că natura acestor dealuri a condus spre formarea aici a unui climat cu influențe mediteraneene datorită căruia în Tohani se dezvoltă specii foarte rare de plante. Dat fiind climatul din această parte a Prahovei, aici s-au dezvoltat specii rare de plante și păsări, unele chiar pe cale de dispariție, astfel că zona a fost declarată oficial arie protejată, fiind inclusă în circuitul Situl Natura 2000. Situl Stânca Tohani are o suprafață de 50 de hectare și se numără printre cele mai mici din țară, pe suprafața relativ redusă a acestuia dezvoltându-se patru tipuri de habitate, dintre care două sunt considerate amenințate. „Cel mai deosebit lucru în această zonă este ansamblul de condiții climatice care permite dezvoltarea unui număr foarte mare de plante dintre care multe sunt rare, endemice, adică se dezvoltă doar aici, în zona Munteniei. (…) Plantele sunt extraordinar de frumoase. În urma cercetărilor, au fost identificate 330 de plante absolut deosebite. Unele seamănă cu cactușii, sunt cărnoase, țepoase, altele au culori foarte frumoase, altele sunt lipite de stânci și nici nu știi cum s-au dezvoltat acolo. Sunt și plante care se dezvoltă pe niște fire de pământ întinse pe stâncărie. Nici nu îți dai seama în ce își înfig rădăcinile. Ele se numesc plante pionier”, a explicat Crina Popa, consilier în domeniul Arii Protejate din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Prahova. Unul dintre obiectivele de conservare a acestei arii protejate este planta „capul șarpelui” (Echium russicum), o specie pontic-panonică rară și ocrotită la nivel european, ea regăsindu-se pe listele directivei Consiliului Europei 92/43/CEE referitoare la conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice. Această plantă cu flori roșii este bianuală și se dezvoltă în puține exemplare la Tohani și doar pe anumite suprafețe. Printre plantele rare care se găsesc în această arie protejată se mai numără și iarba roșioară de origine asiatică-arctic-alpină-europeană (Silene rupestris) și Allium saxatile, o specie de origine pontico-balcanică, ambele fiind înscrise pe lista roșie a plantelor superioare din România. Potrivit Crinei Popa, flora din zona Stânca Tohani este asemănătoare celei din Dobrogea, date fiind condițiile de mediu similare din cele două zone.

De asemenea, datorită microclimatului, această parte a Prahovei este iubită de un număr mare de specii de fluturi și de păsări. Fluturii sunt spectaculoși, iar faptul că ei supraviețuiesc pe aceste pajiști este un indicator că zona se conservă bine. Specialiștii care au studiat zona au identificat aici o specie de fluturi care are nevoie de protecție strictă întrucât ea apare pe o anexă a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Totodată, au fost identificate aici până în prezent peste 80 de specii de păsări. De altfel, această arie se numește zonă de pasaj pentru păsări. Specialiștii atrag atenția asupra factorilor care amenință această arie protejată, printre elemente de presiune numărându-se plantarea în zonă a unor specii exotice precum pinul negru și salcâmul, a căror prezență poate determina modificarea compoziției floristice specifică acestor dealuri, dar și prezența unor specii invazive de plante, respectiv a măslinului rusesc și a falsului oțetar. Date fiind influențele climatice, la Tohani mai există și alte plante specifice zonei mediteraneene pe care le găsim, de această dată, în curțile și livezile localnicilor. Este vorba despre migdalii dulci și amari și despre smochini. Dacă plantarea migdalilor aici are în spate o istorie de sute de ani, nu același lucru se poate spune și despre smochini. „Se spune că migdalii ar fi fost aduși aici de cei bogați care plecau prin Grecia. În realitate, nimeni nu știe cu exactitate cum au ajuns ei aici. Au fost ani când, la sfârșitul lui februarie, migdalii au înflorit, atât este de blândă clima în zona asta. Atunci când acești pomi sunt înfloriți, satul Tohani arată ca un buchet în vază, iar parfumul aerului este unul minunat”, spune primarul Constantin Lungu. În ultimii ani, oamenii au început să planteze și smochini, însă aceștia sunt mai pretențioși, astfel că iarna au nevoie de protecție specială, spre deosebire de migdalii care sunt lăsați „în plata Domnului”, după cum povestește nea Popa, cel mai bătrân localnic din Tohani. „Cu migdali m-am născut, cu migdali vreau să mor. Așa am pomenit și așa va merge de aici înainte”, spune Iuliu Popa, care are aproape 87 de ani.

Iată cum aceste locații geografice speciale, precum Tohani, au fost alese și de strămoșii noștri spre a-și ridica așezări stabile la începutul epocii bronzului (2900 – 2700 î.Hr), acum aproape 5 000 de ani. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*