În prag de Centenar, peste peretele nostru aniversar-astral mai este bătut un cui de care să ne zdrelim degetele când vom fi întins steagul recunoștinței. Într-un dispreț de clică politică, în preajma unui ceas aniversar și în pragul unei clepsidre cu fire de nisip cât pentru un an și o națiune, parlamentarii ce ne tot deșurubează Panteonul Național, au decis legiferarea unei noi zile naționale. Nu a românilor, ci a minorităților.
Iar revoltătoare nu este, de data aceasta, „noutatea” imposturii și nesimțirii de a ni se mai trânti pe post de sărbătoare ceva străin identității și simțirii noastre ca majoritate. Grav este felul în care, fără nici o fundamentare, dar cu o putere legiuitoare discreționară, clica politică promovează un proiect lipsit de o minimă „expunere” rațională.
României, Stat Național, i se impune o zi de Sărbătoare Națională pe post de omagiu adus minorităților: Ziua Națională a Minorităților din România! României, Stat Unitar, i se așează de-a drepta Sărbătorilor sale Naționale o zi cât un „fake” istoric: Ziua Națională a Minorităților din România!
Și nu ne agasează existența în calendar a unei asemenea zi, căci ea este firească și legitimă în buna conviețuire cu minoritățile, ci ridicarea ei la rang de Sărbătoare Națională și, mai ales, precedentul grav care se creează din „expunerea de motive” ce ține locul unei fundamentări ce ar fi fost oricum găunoasă din capul locului. Pentru că o asemenea zi era recunoscută de acum 20 de ani! Decretată printr-o Hotărâre de Guvern așa cum era și firesc: ca Ziua Minorităților Naționale din România, cu sărbătorire pe 18 decembrie. Și atât!
Acum ea este ridicată abuziv la nivel de Sărbătoare Națională și ne este impusă în rândul adevăratelor Sărbători Naționale ale românilor, într-o batjocură preCentenar care ne arată că nu vom avea parte de un 2018 tihnit.
Și grav, din perspectivă juridică, este abuzul de impunere, evident penal, prin care niște „inițiatori” au venit și au ridicat la rang de Sărbătoare Națională această zi, scriind o motivare aberantă, dar cu țintă precisă. Astfel, faptul că această zi există legiferată de 20 de ani, fiind sărbătorită în fiecare an de cei vizați, îi conferă, în viziunea legiuitorilor, suficientă forță și valoare pentru a fi considerată suis-generis „o tradiție” și a fi transformată în Sărbătoare Națională („putându-se vorbi de existenţa unei tradiţi în acest sens”). O aberație plasată în expunerea de motive cu forță juridică.
Și nu este nimic întâmplător sau accidental… Pentru că este vorba de o deschizătoare de drumuri cu forță de precedent prin care și alte zile, sărbătorite de mulți ani de anumite etnii, pentru că noi le-am permis să le aibă, să devină, pe criteriul ilogic și nejuridic de acum (al „existenței unei tradiții”), Sărbători Naționale.
În acest fel, în 2018 ne vom trezi prin forța „juridică” dată de pseudotradiții, cu toate acele zile maghiare înveninate de ură și anti-românism pe post de Sărbători Naționale, practic, precedentul „tradiției” putând să constituie de acum miezul „juridic” al viitoarele motivații de impunere a unui „15 martie”, „10 martie” și alte provocări maghiare ca Sărbători Naționale.
Cu asta se ocupă trădătorii în prag de Centenar… Iar noi nici măcar nu îi mai băgăm în seamă, i-am lăsat într-un huzur al desfrâului fără margini…
Lasă un răspuns