Stăpâna timpului
Cine ştie câte-n viață, n-au ieşit cum ai vrut tu
Şi de câte ori cu gândul ai spus ,da”!( Cu glasul ,,nu”!)
Sau de câte ori în viață ai spus ,,da”, gândind intens,
Că ingrata, cruda soartă, nu ți-a prea lăsat de-ales!
Şi-au săpat adânc în tine, zeci şi sute neîmpliniri,
Şi-ai cam obosit să cauți cheia marii fericiri!
Poate că destinu-n joacă, ți-a surâs de multe ori,
Te-a făcut să simți emoții pline ochi de dulci fiori!
Şi de câte ori în viață ți-a plecat gândul hai-hui
Şi-ai visat că vei ajunge chiar stăpâna timpului!
Să poți tu să îl distribui, să faci tuturor pe plac!
Timpul, trecător, îți scapă şi îți vine el de hac!
Ai vrea să ai pentru toate, un minut măcar în plus,
Pentru clipele frumoase care repede s-au scurs,
Pentru alegeri, la răscruce, dintre drumuri neştiute,
Pentru a căuta soluții la-ntâmplări neprevăzute.
Însă ca un trădător, rău la suflet şi hain,
Timpul luptă împotrivă-ți şi îți este el stăpân!
Şi te-ntrebi cam întristată: Cum să faci să-i mulțumeşti,
Cu atât de puțin timp, pe toți cei care-i iubeşti!
Te gândeşti că-i o pedeapsă să te lupți cu timpul tău
Şi te simți atât de slabă, când câştigă el, mereu!
Te întrebi nedumerită, ce păcate ai făcut?
Şi înfrântă-ți trimiți gândul, ca să caute-n trecut!
Când erai copil, în joacă, poate-un fluture-ai ucis,
Spulberându-i de pe aripi, împlinirea unui vis!
Poate-un trandafir, în grabă, l-ai privit, l-ai admirat
Şi-acum zace în grădină ofilit de aşteptat!
Poate ți-a zburat norocul pe un fir de păpădie
Şi-ai trimis în căutare doar un vers de poezie!
Dar oricare-ar fi răspunsul, nu te poți opri în loc!
Totu-i curgător ca râul, (chiar secunda de noroc),
Poate că vei plăti scump, hotărâri luate-n pripă,
Însă-ncearcă să descoperi fericirea-n orice clipă!
Bucură-te dar de timpul, care-ți este destinat,
N-ai să poți să-l prelungeşti tot trăgând în lung şi-n lat!
*
Culorile vieții
Vezi tu, iubite?! Viața mă- mbracă în culori,
Precum îmbracă timpul, frumoasele-anotimpuri!
Şi stări de nostalgie, mă prind adeseori
Şi o tristețe mută, se cuibăreşte-n gânduri.
De-ai să mă vezi c-am să mă clatin uneori,
Precum o frunză în bătaia vântului de toamnă!
Tu să mă prinzi în brațe încetişor
Şi să-mi şopteşti: -„Eu sunt aici! Nu-ți fie teamă!”
Iar în genunchi de-ai să mă vezi căzută,
Cu sufletul zăcând în lacrimi de durere,
Îmi e de-ajuns, urechile să mi te-audă:
„-Eu sunt aici! Dă-mi mâna! Nu te teme!
Şi de-ai să vezi c-a timpului rugină,
Preschimbă tot ce-i verde în galben-arămiu,
Tu să mă ții în brațe să trecem prin furtună,
Căci fără tine, eu, ce să mă fac, nu ştiu!
De-ai să mă vezi cu pielea încrețită,
Aşa cum se-ncrețeşte o scoarță de copac,
Tu să mă strângi în brațe, să simt că sunt iubită
Şi să te uiți la mine, cu ochii de-altădat!
Iar când ai să mă cauți şi eu voi fi departe,
Un suflet risipit de gheara morții-n vânt,
Cu ochii amintirii să mă aduci aproape
Şi să mă laşi, cuminte, să stau la tine-n gând!
*
Viața… carte sau iubită
De când mă ştiu, mă tot întreabă lume
Şi uneori, chiar singură m-am întrebat:
Ce-am vrut eu, oare, viață, de la tine,
De-atât de greu, câte ceva mi-ai dat?!
Acuma…sincer, gata cu războiul!
Eu nu-ți mai cer nimic! Aştept să îmi oferi!
Sau am să-ncep eu însămi interogatoriul
Şi am să te întreb: -Tu ce mai ai să-mi ceri?!
Te-ai comportat ca o iubită răsfățată,
Ştiind că te iubesc prea mult, ai profitat!
Mi-ai tot promis de fiecare dată,
Că într-o zi, mă vei iubi cu-adevărat!
Mi-ai dăruit ingrato, doar picături de miere,
În câte-o cupă-n care, ai pus prea mult venin!
De mult ce te iubesc, băut-am cu plăcere
Şi clipa de iubire şi orele de chin!
Acuma nu mai ştiu de-am fost eu rezistentă,
Sau mi-ai dat câte-un brânci, şi-apoi m-ai ridicat,
Mă laşi să zac un timp şi-apoi indiferentă,
Îmi mai întinzi o mână şi nu mă laşi să cad!
Ai părul încâlcit de-amar şi bucurie,
Mă laşi să-l spăl cu lacrimi şi să-l usuc cu dor,
Te porți ca un copil, iar eu sunt jucărie,
Şi-ai să mă laşi din mâini, atunci când am să mor!
Eşti ca o carte scumpă şi mult prea mult dorită,
Pe care o citesc avidă, curioasă…
Şi te-am citit cu teamă, cu drag şi cu ispită,
Dar încă n-am ajuns la partea cea frumoasă!
Fragmente am citit, dar au trecut în grabă!
Însă găsesc mereu, pe pagini o speranță
Şi-oricât de plină-mi dai, tu, cupa cu otravă,
O beau până la fund, căci te iubesc, Viață!
Lasă un răspuns