Dacă ar fi stat măcar câteva săptămâni pe la pârnaie, pentru a-și „documenta” fundamentarea pentru modificarea legii, „inițiatorii” ar fi înțeles cât de penibili și străvezii sunt de fapt în atingerea scopului lor. Dar au rezolvat-o direct din pix: 20 de zile libere ca recompensă pentru fiecare carte, invenție și inovație brevetate. O ispită care va transforma pușcăriile românești, cu „fraierii” de acolo care nu au beneficiat de drepturile recursului în… amnistie, în adevărate saloane de aur și argint ale inventicii naționale.
Doar câteva ore printre deținuți, iar inițiatorii legii ar fi văzut ce altă cutie a Pandorei deschid! Sau poate că nu; nu întâmplător! Păi, vorba aceea, pușcăriile sunt în sine izvoare de „inovație”. Că altfel nu ar supraviețui deținuții pe acolo.
O „grozăvie” vine din așezarea pe aceiași linie a scriitorilor cu inovatorii! Dincolo de aberațiile care s-ar putea naște dintr-o singură creație de bulău, o singură idee care să genereze și o carte (științifică!) și o inovație, dar care să fundamenteze și corolarul muncii finale, obiect de prezentare în carte, invenția, să te trezești din start cu 60 de zile pentru fiecare rezolvare „intelectuală” a evadării legale dintre ziduri.
Sigur, o carte ar putea genera o astfel de recompensă dacă își dovedește utilitatea publică. Dar și acolo ar trebui o condiție suis-generis: demonstrarea, cu fișe de pontaj, așa cum s-au impus în „job”-urile din „civilie”, din care să rezulte clar că deținutul a stat în bibliotecă, pentru documentare, măcar o perioadă minimă egală cu zilele pe care le va primi la schimb! Iar la recompensare ar trebui să intre și creația, și inginerească, și artistică. Creația, noul, nu inovația, pentru că la cât se pot inova, s-ar putea ca statul să mai dea pe deasupra la eliberare și despăgubiri materiale.
Creația artistică, fie ea ca pictură ori sculptură, nu este însă prevăzută de inițiatori, pesemne fiind lăsată în segmentul… inovației. Iar „inovație” poate fi, nu doar „pensularea” unei pânze într-un suprarealism pe care nici un critic de artă nu-l va comenta (că doar nu va risca să se facă de râs admițând că nu a înțeles „lucrarea”!), dar și cusutul de globene (basca faptul că și jargonul de pușcărie reprezintă o inovație în continuă dezvoltare…). Activitate manuală încadrabilă și la creație, dar și la inovație, nu?! Și care are avantajul că nici măcar nu are nevoie de minimul echivalent cu zilele de beneficii pentru a fi realizată.
Și totuși, cu atâtea „beneficii” să nu ne trezim, nu că ăia dinăuntru nu mai vor să iasă, ci ăia de afară, elita scriitoricească și inovatoare, care nu are bani pentru a-și publica volumele ori pentru a-și breveta invențiile/inovațiile, să vrea înăuntru, ca unică șansă de a putea lăsa ceva posterității! Pentru că „afară”, economia de piață a frânat explozia de inovativ și creație literar-artistică. Dar penitenciarele pot deveni noile incubatoare de idei ale societății, nu?!
Și așteptăm și primul deținut care să ne ironizeze cu tupeul lui, nu printr-o mașinărie chiar de tăiat frunze la câini, ci printr-o carte care nu va avea nevoie nici măcar de o oră de documentare, „fundamentarea” fiind chiar în textul legii, așadar, a unei cărți privind „Știința eliberării din penitenciar”. Ba, prin analogie, pentru efortul lor „creativ” toți inițiatorii legii („inovatorii” Antal István, Bónis István, Cseke Attila-Zoltan, Fejér László-Ődőn, Kelemen Atilla Béla-Ladislau, Kelemen Hunor, Kerekes Károly, Korodi Attila, Márton Árpád-Francisc, Máté András-Levente, Moldovan Iosif și Szabó Ödön) ar trebui să aibă „la dosar” o antereducere a pedepsei pentru cazul în care ajung din legiuitori… scriitori. În fond, nu este în sine textul unei legi o carte? Sigur, mai trebuie umblat la nuanțe, la eliminarea unor neajunsuri, precum definirea cărții, prin îndepărtarea caracteristicilor care vizează statutul de broșură ori plachetă, dar astea sunt deja amănunte.
Și nu trebuie să fim intrigați nici de faptul că o asemenea inițiativă legislativă (pe care o putem încadra la inovație, doar a adus ceva în plus, mai bine spus… în minus, față de normele existente!), a fost adoptată tacit, fiind în spiritul a ceea ce se scrie și se „inventează” prin pușcării.
Lasă un răspuns