Se spune că omul a fost croit (de Creator sau de poznașa evoluție?) să dorească tot mai mult și că acesta ar fi motorul progresului său. Că, adică, fără așa ceva (desigur, în inseparabilă legătură cu minciuna, egoismul, ipocrizia și cruzimea), n-am fi ajuns nefericiții beneficiari ai unei civilizații care se întoarce nimicitor împotriva noastră: apa, aerul și alimentele infestate ne îmbolnăvesc, medicamentele contrafăcute ne crează iluzia însănătoșirii, mașinile ne fac zob peste tot, aparatele electronice ne sporesc suferințele prin perfidia lor lăuntrică, iar propaganda oficială a globalismului ne transformă, încet dar sigur, din cobai „numai trup și numai lut” în roboți eficienți și joviali, părți indistincte și dirijate într-o viitoare omenire temeinic dezumanizată.
De ce s-a ajuns aici? Deoarece, în goana turbată după efemer (bani, putere, faimă, plăceri degradante), preaștiințificul (unde-i spusa socratiană „Știu că nu știu nimic”?) și preamișelul om modern, a ajuns să-și ucidă însăși esența sa atunci când a îndrăznit să afirme că „Dumnezeu a murit”! Iar pentru această incalificabilă dovadă de nerecunoștință, înclin să cred că Dumnezeu a decis să-l pedepsească pe om în maniera Sa atotiubitoare, adică luându-Și mâna ocrotitoare de deasupra lui și lăsându-l să se izbească cu capul de zidul neputinței, până în clipa când se va dezmetici și din adâncul inimii se va căi. O atare ipoteză este în concordanță atât cu afirmația că răul provine din libertinajul în care omul preface liberul arbitru dăruit lui de către Creator, cât și cu două celebre puncte de vedere: 1) Abraham Lincoln, cel de-al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite, considera că Biblia „este cel mai prețios dar pe care l-a făcut vreodată Dumnezeu oamenilor”, căci fără ea „noi n-am putea distinge binele de rău”; 2) La rândul lui, juristul britanic William Blackstone susținea că toate legile umane se sprijină pe legea naturii și a revelației (Biblia), drept urmare, „nu trebuie permis nici unei legi umane să le contrazică pe acestea”.
Da, așa a fost cu ani în urmă, când credința sinceră în Cel ce toate le-a făcut îi întreținea omului conștiința limitelor sale și-i inspira respect față de întreaga creație, pe scurt, îi conferea valoare. Nu și astăzi, când – încurajat până la inconștiență de fetișurile științifice și tehnologice (religia antropocentrismului pragmatic) – omul se închină doar la trinitatea consum-comoditate-confort și astfel, nechibzuit și disprețuitor cu tot ce nu-i aparține, el se înstrăinează din ce în ce mai mult de Dumnezeu, de semeni și de sine însuși.
Nici nu-i cu putință altminteri, având în vedere faptul că aparenta evoluție materială (de fapt, câteva dinastii dețin controlul asupra banilor și bunurilor din întreaga lume) este copios surclasată de substanțiala involuție moral-spirituală a omenirii: continuu rafinate, minciuna și ipocrizia sunt tot mai prezente în viața de zi cu zi și de-a binelea indispensabile în politică, iar nesimțirea și hoția au fost ridicate la cote planetare (vezi uriașele averi plasate de regi, președinți, miniștri și alți nenumărați megarăufăcători în paradisurile fiscale, manevre ticăloase prin care toți ăștia își jefuiesc propriile țări).
Apropo de ipocrizie. Corect ar fi să nu dăm uitării nici indignarea occidentalilor vizavi de crimele săvârșite de bolșevici cu lăcașurile de cult (unele transformate în depozite, altele demolate) și cu slujitorii altarelor (mulți dintre aceștia fiind intimidați, umiliți, întemnițați, torturați, ba chiar uciși), pentru ca astăzi ei înșiși să-și scoată preoții cu forța din bisericile ce urmează să fie dărâmate, astfel contribuind la expansiunea islamismului, și nici majora contribuție a lui Winston Churchill la sporirea suferințelor nației sale și ale întregii omeniri prin dezastruoasele decizii luate ca strateg militar, iar pe urmă ca om politic de prim rang (împărțirea cu Stalin a sferelor de influență din Europa și Asia, autorizarea bombardamentelor efectuate de aviație asupra localităților inamice situate departe de front, prin aceasta violând toate înțelegerile referitoare la confruntarea militară, respectiv prelungirea celui de-al doilea război mondial cu circa doi ani din pricina încăpățânării sale privind capitularea necondiționată a nemților, nefericita materializare a unei politici ce viza cu orice preț victoria, nicidecum instaurarea unei păci trainice).
Consecințele postbelice ale acestei obtuzități politice, pentru care cinicul ei părinte a fost răsplătit cu mari și nemeritate onoruri, inclusiv cu Premiul Nobel pentru Literatură (sic!) pe anul 1953, s-au concretizat în lungul război rece și în pierderea de către Marea Britanie a imensului ei imperiu colonial!
…La noi problema degradării moravurilor se pune mult mai acut ca pe alte meleaguri, asta deoarece cam toți aleșii și cârmuitorii postdecembriști s-au dovedit și în continuare se dovedesc nu doar tâlhari și necalificați, ci și trădători de doctrină, neam și țară. O dovadă concludentă în acest sens ne-a fost oferită recent de penelistul traseist Florin Oancea, cel care cu ceva timp în urmă și-a trimis șoferul să-l înlocuiască la un examen despre…combaterea corupției. Cu toate astea (prins cu mâța în sac, exmatriculat, amendat și luat în tărbacă de presă), el a fost socotit de alegători mai vrednic decât candidatul pesedist, așa că iată-l acum primarul Devei. Da, căci după un an de minciuni și contraperformanțe pesedisto-aldiste în folosul celor mulți, năstrușnica „logică” a alegătorilor ardeleni nu poate să fie decât asta: Oricine (a se citi oricât ar fi acela de dubios), numai pesedist sau aldist să nu fie!
Vorba scriitorului Victor Eftimiu: „M-am săturat de lichele, dați-mi o canalie!”…
Lasă un răspuns