Nu faptul că un lider secesionist al Cataloniei a venit la Cluj-Napoca să (ne) vorbească despre autonomia Transilvaniei reprezintă cea mai mare ofensă, ci lipsa de reacție a autorităților române. Pentru că imaginea creată de indiferența Statului Român față de declarațiile secesioniste ale liderului catalan, nesancționarea imediată a acestora printr-o poziție fermă, va conta foarte mult pentru încrederea Europei în posibilitățile noastre de acțiune la momentul preluării președinției Consiliului Uniunii Europene.
Și avem în față două momente de dovedire a coeziuni… Unitatea Națională, prin „Anul Centenarului”, și Unitatea Europeană, prin preluarea președinției de la 1 ianuarie 2019 a unei structuri bazate pe unitate. Or, ce semnal dăm noi permițând astfel de manifestări? Nu ne ajungeau revizioniștii de la Budapesta? Acum le facem culoar prin Transilvania și celor catalani?
În pregătirea marelui moment european al României, nu cel al Centenarului, pentru că este tot mai clar că guvernații nu vor reuși să aducă nici măcar la un nivel național pregnant memorialul de recunoștință dedicat Unirii de la 1918, ce să mai vorbim despre o explozie de mesaje și acțiuni la nivel european?!, așadar în pregătirea preluării președinției UE, lecțiile guvernanților se referă doar la bifarea unei foi de parcurs cu teme pe placul Europei (poate nu se mai uită la ceea ce nu facem, nu?!), precum „combaterea rasismului și a anti-semitismului”… Nimic însă despre felul de pregătire pentru gestionarea unor noi posibile situații de criză în UE, inclusiv a forțări unor enclave secesioniste.
Cum va fi pregătită România să gestioneze alte tentative catalane, cât de „politically correct” va reuși să se dovedească în abordare unor astfel de teme, și, mai ales, până unde va merge tipicul românesc de a privi în altă parte când la picioarele țării, de acum și ale Europei pentru șase luni, se aprind focuri provocatoare? Sau abordarea guvernanților vizează faptul că oricum șase luni trec repede, iar noi, maeștri în a tergiversa rezolvări necesare și un sfert de secol, ne vom „descurca” și de această dată?…
Evident, liderul catalan nu a venit întâmplător în România… Putea să meargă direct la Budapesta, dar Ungaria știe să manevreze politica europeană într-o duplicitate în care să nu fie acuzată că a pus paie pe foc. În Transilvania însă, orice este posibil, orice derapaje sunt permise, și chiar dacă jocurile se fac de la Budapesta, eventuala vinovăție a deschiderii unei cutii a Pandorei va cădea, firesc, în sarcina Bucureștilor…
Câtă credibilitate și drept de reacție va avea Statul Român în 2019, când se va prezenta la exercițiul de șase luni de dovedire a maturității diplomatice, având în spate doar un bogat memoriu al permisivității acțiunilor revizionist-iredentiste și, iată, și un sprijin, prin lipsa de reacție, pentru secesionismul la nivel european?
Și mai terifiantă este însă lipsa de vigilență a societății civile… Pentru că semnalul de alarmă despre prezența unui lider secesionist al Catalaniei la Cluj-Napoca nu a venit dinspre ONG-uri ori media, țara fiind ocupată cu „dinții” plugului fiscal la care ascuțeau guvernanții, aruncându-ne în ochi tocmai acele scântei care să ne orbească în fața mizeriilor petrecute și ascunse în inima țării, a venit dară dinspre fostul premier A. Năstase.
Într-o ironie a sorții, am putea spune, sau poate că misterul glonțului deviat a născut tocmai o stare de „mea culpa” din partea aceluia care a cimentat fundația de nesimțire a maghiarimii politice într-un rău care astăzi își întinde umoarea verzuie și peste europenismul nostru?… Mai lipsea doar Traian Băsescu, să vocifereze și el, eventual din fața unui poster în care se pupa pe gura zaharisită a kurtos-kolacsului cu Marko Bela și Laszlo Tockes, pentru a avea în față imaginea ipocriziei. Sigur, Traian Băsescu nu are nevoie (nu încă!) de asemenea „extremisme” pentru a se băga în seamă! Celălalt personaj, însă, vecinul de scară de altădată, și, din nefericire, niciodată și de celulă, are nevoie de lucruri mult mai acide pentru a conta măcar o miime de băgare în seamă în fața românilor.
Dar faptul că Adrian Năstase a atras atenția asupra a ceea ce se petrecea la Cluj-Napoca în timp ce românii întorceau pe toate fețele diferența aritmetică dintre doi și trei lei, nu îi anulează vinovăția, pentru care nu a plătit, și nu ar putea plăti nici într-o viață nici de ar sta numai la pușcărie, pentru trădările pe care le-a făcut, permițând maghiarimii politice să ajungă la nivelul de implicare de astăzi.
Ce puteau face autoritățile în cazul concret al promovării secesionismului de la Cluj-Napoca? Declararea ca „persona non-grata” a personajului, și, prin extensie, preventiv, a tuturor liderilor catalani, delimitarea de organizatorii „simpozionului” și, mai ales, cercetarea penală a formațiunii folosite de UDMR pentru a ațâța jarul din care vrea să scornească nu doar „focuri de veghe secuiești”, întinse peste linia fostului Partium, ci focare secesioniste prin întreaga Europă.
Lasă un răspuns