Un „proces al comuniștilor” ar fi fost bun. La timpul lui… Iar vremea lui, pentru noi, ar fi trebuit să se suprapună cu legea lustrației. Acum, însă, suntem într-o zonă târzie pentru a demara o asemenea acțiune. Târzie pentru noi, ca generație… Și riscăm să-l împingem în derizoriu. Dacă nu am fost în stare, nu am avut curajul să cerem și să acționăm pentru un asemenea proces imediat după Revoluție, poate că acum ar fi mai bine să așteptăm. Să-l lăsăm în sarcina generației următoare care, cu adevărat, va putea privi, prin ochii istoricilor ei, detașați și lipsiți de complexul vinovăției de a nu fi făcut ceea ce trebuie la timpul potrivit.
Apoi, lansarea unui „Proces al comuniștilor din România” nu poate purta amprenta unei instituții de învățământ și al unei primării… Și nu merge „rupt” de un proces al Comunismului… Este prea mare provocarea…
O asemenea acțiune trebuie asumată la nivelul Parlamentului. Pentru a avea credibilitate și forță istorică. Iar inițiativa venită de la Iași merită apreciată, dar nu se poate concretiza în ceva mai mult de un simpozion, având ca rezultat un comunicat de presă.
Nu are dreptul să-și asume o asemenea acțiune istorică.
Și, cel mai important, nu are căderea de a face așa ceva în cadrul acțiunilor dedicate „Centenarului Unirii”! Așa ne pregătim pentru un an pe care ar trebui să-l dedicăm Eroilor Neamului Românesc? Atât au putut pregăti pentru un an de celebrări pentru Neam și Țară?
Procesul Comuniștilor, oricât de ispititor ar fi ca nevoie de a vedea nedreptățile istorice reparate, iar de acum și nedreptățile istorice al unui sfert de secol trecut din clipa în care el trebuia înfăptuit, nu trebuie făcut pe repede înainte, încropit de câteva personaje care „să analizeze faptele” și să elaboreze niște decizii pe care să le folosim la ce? Pentru că, nu vor fi nici măcar decizii, neavând competența necesară, ci simple păreri.
Dar cel mai important, nu trebuie să pătăm Anul Centenarului cu sângele roșu al rememorării atrocităților comuniste! O putem face, o pot face cei ce vor veni după noi, acum noi trebuind să pregătim un Centenar al Mândriei și Demnității Naționale, al felului de a ne fi construit o țară, o istorie.
Sigur, inițiativa nu trebuie neglijată… Dar ea trebuie dusă în Parlament și adoptată la nivel de lege pentru a avea conturată și dimensiunea juridică necesară. Dar nu către actualul Parlament… Care este în mare parte captiv politic unei monstruozități născute tocmai din lipsa asumării acestui proces la timpul potrivit nouă… Atunci, la începutul anilor ’90… Iar dacă rămâne ca acțiune asumată de către Universitatea din Iași măcar să fie scoasă din seria evenimentelor dedicate Centenarului, să meargă în paralel cu adunarea dovezilor și predarea lor către cei ce vor fi după Centenar și poate mult timp după. Pentru că nu poți include în acțiunile rezervate Mândriei Naționale a Centenarului Unirii o acțiune pe care o și anunți ca „un al doilea proces de la Nüremberg”. Asta dacă nu ai ca scop ducerea în derizoriu a „Centenarului”, a anului în care noi, ca neam, trebuie să aducem în fața copiilor noștri și a lumii, momentele noastre astrale, de glorie, care ne-au născut și format ca neam și țară.
Ori poate se vrea o mascaradă a procesului comuniștilor „de atunci”, de la răul care a generat ceea ce avem astăzi, pentru a distrage atenția de la „comuniștii” de azi, mult mai răi, în primul rând, pentru că ei își trădează țara?!…
De fapt, chiar dacă inițiativa de la Iași își urmează cursul, s-ar putea să devenim oricum mai ocupați, și destul de curând!, cu procesul celor ce ne-au condus în ultimul sfert de veac trecut, așa că, dovadă a întârzierii asumării unui fapt, sarcina judecării „celor de atunci” ar trebui să revină tot generației următoare!
Pentru că și noi la rândul nostru ar trebui să ne imputăm un proces: cel al lașității de a ne a fi asumat momente astrale, cu adevărat importante pentru istorie…
Posibilitatea ca totul să fie direcționat, de fapt, spre decredibilizarea clipelor noastre astrale vine și din faptul că inițiativa de la Iași nu este singulară și nu pare născută întâmplător, în societate existând deja mai multe acțiuni de punctare a unui așa-zis „centenar roșu”, în care, firește se subliniază „glorioasele neajunsuri”, tarele perioadei comuniste. Și iarăși ne facem singuri rău… Căci, în loc să promovăm Gloria Națiunii, punctăm momentele decadente…
Mai urmează să vedem în cadrul „Centenarului 100” și simpozioane dedicate procesului de învinovățire a națiunii cu pseudo antisemitismul care ni se tot reproșează tot de 30 de ani de când am refuzat lustrația și Procesul Comunismului (coincidență? nu!), ba, poate și ridicarea unui monument dedicat „eroilor evrei care şi-au dat viaţa pentru România în Primul Război Mondial” (??!), aflat încă la nivel de inițiativă parlamentară, să devină punct de referință al Centenarului la București (că tot ne-am pierdut… firea cu Monumentul Unirii de la Piața Alba Iulia)…
Lasă un răspuns