„În viața mea totu-i relativ”

Daniela Eleonora Cupcencu, sau Nora, așa cum o cunosc toți prietenii și apropiații, este o tânără actriță și pictoriță, absolventă a Facultății de Arte, specializarea Artele spectacolului (Actorie) din cadrul Universității Spiru Haret din București, promoția 2014, clasa profesorilor Mirela Gorea-Chelaru, Ioana Visalon și Dana Voicu. Pentru cei care mai frecventează cinematografele unde rulează filme românești, Nora Cupcencu este partenera lui Alexandru Papadopol (rol în film: Cristian), din „Alt Love Building”, lansat pe 26 decembrie 2014. Acest rol marchează debutul ei cinematografic. Triumviratul format din Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol a „lovit” piața cinematografică românească cu această nouă producție, continuatoare a primei serii de „Love Building”. În acest film Nora Cupcencu joacă un personaj cu numele de Nora și este iubita lui Cristian, dar și viitoarea mamă a copilului acestuia. Despre ce a însemnat pentru ea experiența acestui „Alt Love Building”, Nora declară: „Alexandru Papadopol este un tip haios, un actor de la care am „furat” mici trucuri. Este generos când joci cu el. Sunt fericită că am avut șansa să interpretez alături de un actor ca Papi, un actor cu experiență, un om dispus să mă ajute. Colaborarea cu el a însemnat enorm pentru mine și sper să mai avem șansa să mai fim colegi și parteneri de joc”. Subiectul filmului vizează și de această dată un număr de nouă cupluri și relațiile lor defectuoase, care drept soluție apelează la „Atelierul de reparat relații – Love Building”.

– Cum ai ales această profesie de credință?

– Când eram mică, la clasicele întrebări despre ce vrei să fii tu când te faci mare, eu răspundeam „actriță” și când eram mai prost dispusă spuneam că vreau să fiu „mastolog”, adică stomatolog.

– Nu a existat oare un spectacol de teatru sau film care să te determine să alegi acest drum? 

– Au fost filme, au fost și întâmplări de viață care m-au îndreptat în direcția asta, atunci când îmi rătăceam drumul, dar nu aș spune că au fost decisive. În viața mea nimic nu e decisiv, totul este relativ.

– Atunci, cum a fost ziua în care ai dat examenul de admitere la teatru, la Spiru Haret, după ce ai avut o experiență nefericită cu UNATC-ul?

– Am avut mari emoții în ziua aia. Știu că-mi tremura rochia pe mine. Când m-am prezentat, scoteam niște sunete chinuite, scârțâite, aveam o voce palidă. În comisie se afla și domnul Vlad Rădescu, unul dintre profesorii mei, care a intrat tare în mine, m-a întors pe toate părțile, și țin minte că mă gândeam chiar să ies din clasă în momentul ăla și să renunț. Acum râd când îmi amintesc.

– De ce ai ales această facultate?  

– Am ales Spiru Haret pentru că UNATC-ul nu m-a vrut. Și nu-mi pare rău, uitându-mă în urmă. La început am avut ceva frustrări legate de faptul că am fost respinsă. Am fost respinsă chiar de la prima probă, de la poezie. Eram frumușică, cu coc de balerină, avem rochiță cu maci, eram zglobie și plină de talent. Nu au știut ce pierd.

– A existat vreun reproș mai apoi, că ai urmat studiile universitare la particular?

– În mod direct nu. Indirect nu îmi pot da seama, pentru că nu sunt atentă la detaliile astea. Nu consider că sunt diferențe între colegii mei și cei de la UNATC. Cine vrea să se facă actor, o face oriunde. Ai nevoie de câteva direcții de la un profesor și dacă ești înzestrat cu un anume soi de înțelegere și cu dorința sinceră de a face profesia asta cât mai bine, nu cred că te împiedici în diploma de UNATC, sau de Spiru Haret sau de Hyperion.

– Cum ai ajuns totuși la actorie de film?

– Răspunsul este simplu: Dragoș Bucur. Este actorul de film pe care-l admir și dorind să văd dacă aș putea să fiu actor de film, am avut de ales între cursurile de la „Mandragora Film” și cele de la „ActoriedeFilm”. Logic că n-am stat pe gânduri și am ales Școala „Actorie de film”. Cred că am făcut cea mai înțeleaptă alegere din punct de vedere profesional. Am învățat enorm în toată aventura asta cu filmările.

– Cum te-ai înțeles cu colega ta de clasă, Adina Ștețcu, cea care apare și în acestă producție cinematografică?

– Adina filmase deja în „Love Building”. Într-un fel m-a convins entuziasmul ei. O vedeam cum creștea profesional în examenele de semestru de la clasă: era total schimbată, era o plăcere pentru mine să o urmăresc în examene. Am știut că acolo, undeva, dincolo de facultate, există un mister pe care vreau să-l descopăr. Erau cursurile de la  „ActoriedeFilm„pe care le urma.

– Cum este personajul tău din film?

– Personajul Nora din „Alt Love Building” este mai greu de digerat, dacă este luat la prima mână. Cel puțin pentru mine așa a fost. După care mi-am dat seama că în spatele femeii dure și detașate se ascunde un suflet rănit care are nevoie de timp și spațiu pentru a se regăsi. Am dat probă pe două roluri: pentru Nora, dar și pentru Alexandra. Mi l-am dorit mult pe primul și l-am primit. Când copiii sunt cuminți, Moșul trece pe la ei.

– Cum este să ai de interpretat un personaj ce poartă chiar numele tău?

– Este foarte tare. Nu știi unde începe actrița din tine și unde se termină.

– Există riscul de a rămâne și în realitate Nora cea din film?

– Dacă rămân Nora din „Alt Love Building” înseamnă că există oameni pentru care Nora nu este un personaj palid. Eu zic că este bine. Până acum am suportat gluma interminabilă cu Nora de Ibsen. Era timpul să apară ceva nou. Nu?

– Cum a fost marea familie a echipei de filmare?

– Oamenii din echipă sunt oameni faini, cu vibrații bune. Mi-s dragi toți. Filmările nu au fost ușoare deloc. Pe mine m-a modificat energia bună a acestor oameni. Entuziasmul de a face film mi-a dat forța să rezist și să fac lucrurile bine. Și acum să dau câteva nume dintr-o echipă mare… nu, nu am cum să caracterizez doar câteva persoane dintre colegii mei actori. Suntem atât de mulți și m-aș simți vinovată să vorbesc doar despre unii dintre ei. Toți merită să spun câteva cuvinte despre ei. Așa că voi spune doar că le multumesc pentru că au fost inspirați să se înscrie în acest adevărat workshop și astfel am avut șansa să cunosc oameni frumoși. Aș mai spune că am fost privilegiată să lucrez cu un imens director de imagine, domnul Vivi Drăgan Vasile, cu un regizor cald ca Iulia Rugină, un regizor care se gândește la actor, la sensibilitatea lui, îi insuflă încredere, ceea ce mie mi se pare a fi chiar o mare parte din reușita unui proiect. Vreau să vorbesc despre Alexandru Papadopol, care mi-a fost partener și asta a contat mult pentru mine. Să joc cu un actor cu atâta experiență în fața camerei și care a făcut un rol de compoziție impresionant din punctul meu de vedere.

– În filmul „Alt Love Building” apare și actorul britanic Ben Cross, cunoscut pentru rolurile din filmele „Carele de foc”, „Star Trek” și serialul „Banshee”, intrepretând aici personajul Mr. Anderson, proprietarul acestei tabere de reparat relații de cuplu. Cum și s-a părut acest actor, la lucru, pe platourile de filmare?

– Ben Cross este o prezență. Am luat micul dejun într-o dimineață și am vorbit despre una despre alta. Mi s-a părut o persoană volubilă. S-a simțit tare bine cu noi; se citea în privirea lui asta. Mi-a spus la un moment dat: „Am citit scenariul și cred că Nora este o provocare pentru tine. Tu ești așa de dulce în realitate”. Am izbucnit în râs. Nu-mi mai spusese asta nimeni dintr-a șaptea.

– Am văzut că ai debutat cu dreptul în zona altei arte minunate: pictura. Spune-ne ceva despre această pasiune a ta.

– Am descoperit pasiunea pentru culori pe panză anul trecut, nu mai demult. Pozam pentru un prieten care este pictor și la un moment dat l-am rugat să mă lase să pun o pată de culoare undeva în compoziția lucrării lui. Am făcut chestia asta și mi-a plăcut la nebunie. După aceea mi-am cumpărat pânze și culori și pensule și pas cu pas am început să descoper o altă lume care mă liniștea, mă echilibra. Nu pictez conștient, deci nu am preferințe. Pictez pe muzică clasică și fiecare lucrare muzicală îmi trezește în minte o culoare. O așez pe pânză și așa pun culorile una lângă cealaltă, în compoziția care se va numi apoi tablou. A doua zi când mă trezesc, mă uit la pânză și văd tot felul de forme noi. Iau imediat pensula și le scot în evidență, ca pe niște accente. Și de aici se leagă o poveste care vine din adâncul inconștientul meu. Este foarte tare să faci asta. Este și un soi de terapie. Am câteva zeci de pânze și mă pregătesc de câteva expoziții în câteva locații din București. Am avut o expoziție mare la Târgu-Mureș în februarie, iar apoi pe 24 aprilie 2015 la „Alandala Cafe – Art Gallery” din Aurel Vlaicu, nr. 70, expoziția „Când visele ucid căluții de mare”. Ceea ce mă bucură cel mai mult este faptul că am început să-mi vând lucrările.

– Ca actriță, ce alte roluri îți dorești?

– Aș vrea să joc un Joker malefic feminin. L-am iubit mult pe Heath Ledger. Ca personalitate feminină, mi-ar plăcea să o joc pe Frida Kahlo, Charlotte Salomon sau Niki de Saint Phalle. Oricum, mă veți vedea anul viitor într-un One Women Show. Este o surpriză pe care o pregătesc, deci nu dau încă din casă. Vă voi invita atunci la teatru. Mai am un proiect pentru un scurtmetraj în această primavară și posibil să mai filmez încă un lungmetraj în 2015. În rest, trăiesc pas cu pas tot ce mi se oferă. Am învățat să nu-mi fac planuri de viitor îndepărtat. Nu se potrivesc niciodată cu realitatea. Așa că prefer să trăiesc în prezent. Cum am mai spus, în viața mea totu-i relativ.

– Un cuvânt de suflet pentru cititori?

– Eu n-am cunoscut fericirea până la capăt. Capătul este acolo unde știu că mă voi dizolva. Și atunci nu voi mai gusta din visele mele, din durerile și din strigătele străbunilor mei. Toată căutarea zgomotoasă și obositoare a Sensului  va înceta atunci. Sunt oare pregătită pentru asta? Oamenii ca mine se simt singuri. Se îndrăgostesc atât de ușor de orice licărește iluzia unei înțelegeri. Am trăit în zona de confort, am trăit pe margini de prăpastie. Pot spune că cele din urmă sunt generoase. Mi-au dat destul încât azi vă pot da și eu vouă. Fără acele margini, pânzele mele nu ar fi arătat așa. Actul artistic mă face fericită un timp cu toate că paradoxal procesul în sine, mă mistuie. Iar înțelegerea încă mai digeră întâmplarea unei lucrări, la mult timp după ce a fost săvârșită.

Aceasta este Daniela Eleonora Cupcencu, sau Nora – nume de personaj ibsenian -, așa cum o cunosc toți prietenii și apropiații, tânără actriță și pictoriță, cu valențe ce o uimesc până și pe ea. Dacă vă aflați într-o sală de spectacol sau de cinema unde joacă și ea, sau veți intra într-o expoziție „marca Nora”, veți fi pătruns de această senzație de nou și inedit. Face-ți pasul necesar!