Marea necropolă birituală a dacilor liberi descoperită la Văleni – Neamț

Așezat într-o regiune deluroasă, în zona subcarpatică a Moldovei la un kilometru de râul Moldova, la cinci kilometri de satul Tupilați, la trei de Talpa, opt de localitatea Dulcești, 29 de kilometri de municipiul Roman și 40 de Piatra  Neamț, satul Văleni este una dintre cele mai vechi așezări,  locuite încă de pe vremea dacilor liberi, dovadă fiind descoperirile arheologice din zonele cunoscute de localnici ca „La Moară” (sau „Morișcă”), „La Humărie”, „Dealu’ lui Dănilă”, „Capăt Băndeasca” și „Fântâna Ivănescului”. Traversată de pârâul Șarpelui și Moreanca, înconjurată de mari suprafețe de păduri, precum și terasa Moldovei, așezarea de aici a oferit condiții bune de apărare, atât în perioada antică, dar și în cea medievală. Pe teritoriul comunei Văleni s-au descoperit așezări omenești aparținătoare de perioada paleolitică, până în feudalismul târziu. Cercetările arheologice întreprinse de către specialiștii Muzeului de Istorie din municipiul Roman și ai Institutului de Arheologie din Iași au adus la lumină așezări neolitice la punctele „Între Adâncați” (aparținând Culturii Cucuteni), „Dealul Cetății”,  „La Humărie” (cultura Cucuteni A – B, cultura Cucuteni B și fragmente de vase aparținând fazei Cucuteni B – 1  și Cucuteni C). Săpăturile efectuate între anii 1958 – 1967, în diferite etape, au identificat pe „Dealul lui Dănilă” o așezare din epoca bronzului (Cultura Costișa și Cultura Nouă), cercetările fiind efectuate de către reputatul arheolog Alexandru Vulpe. Între anii 1959 – 1961, prin săpăturile de la „Morișcă” s-au găsit urmele unor locuințe din epoca bronzului, din prima epocă a fierului, un strat de cultură din secolele II – III e.n., precum și urme de locuire din sec.VIII – IX. În anul 1965, după arăturile de toamnă, pe tarlaua „Drumul Davidului”, la 300 m de așezarea identificată în „Capăt Băndeasca”, s-a descoperit un mormânt de incinerație, specialiștii apreciind că acolo este un cimitir din secolele II – III e.n. O caracteristică a așezărilor geto-dacice din zonă este cantitatea mare de vase, variate ca formă și mărime, lucrate la roată sau cu mâna. Unele locuințele erau mari, construite din lemn, altele de tip bordei, semibordei sau de suprafață, construite din lut și lemn. Prin descoperirile arheologice s-a evidențiat numărul mare de oase de animale domestice, fapt ce dovedește o preocupare pentru creșterea acestora. Dezvoltarea economică, legăturile cu alte popoare, este ilustrată de numărul mare de obiecte de factură străină. În apropierea așezării „La Moară” (1958 – 1967), în pantă, la 250 de metri distanță de drumul care intră în satul Văleni, spre nord-est, au fost descoperite două necropole carpice cu 603 morminte de înhumație și incinerație, prin numărul mare de morminte dovedindu-se a fi cea mai mare necropolă a dacilor liberi. Cadavrele erau arse pe rug, iar restul oaselor calcinate împreună cu obiectele de podoabă, erau puse fie direct în groapă, fie în urna funerară. Săpăturile de la Văleni din punctul „La Moară”  au fost efectuate mai întâi la așezare, dezvelindu-se 18 locuințe, un cuptor de ars oale și peste o sută de gropi cu resturi menajere.

Locuințele erau majoritatea îngropate în sol, dar erau și locuințe de suprafață. Inventarul necropolei cuprindea o mare cantitate de ceramică dacică, amfore romane, diferite unelte (brăzdare, seceri, rîşniţe, dălţi), obiecte de uz casnic (cuţite, fusaiole), accesorii vestimentare (fibule) şi podoabe (mărgele, pandantive). O necropolã cu peste 600 de morminte, cum este aceea de la Văleni, presupune fie o utilizare în timp destul de îndelungată, fie o existenţă în apropiere a unei aşezări contemporane de mari proporţii. În cazul necropolei discutate, ambii factori trebuie luaţi în calcul. Fără îndoialã, de-a lungul perioadei respective au avut loc şi unele modificãri în domeniul producţiei de bunuri şi. de asemenea, al obiceiurilor de înmormântare. Diferitele categorii şi tipuri de obiecte artistice descoperite în morminte nu au aceeași răspîndire în arealul necropolei, ci se concentrează de obicei pe anumite sectoare, fie în centru, fie la periferie, ceea ce este de natură să confirme o anumită dinamică internă a complexului. Inventarul celor două categorii de morminte (incineraţi şi înhumați) este numai în parte comun, aşa încât la sincronizarea cronologică dintre ele apar unele dificultăți. Astfel, mormintele de incineraţie au în cuprinsul lor foarte multă ceramică, folosită mai ales ca urne şi capace, material ce apare cu totul sporadic la înhumaţi, unde ceramica apare doar ca vase de ofrandă. Cum astfel de ofrande sunt foarte rare în mormintele dacice, mormintele de înhumaţie nu mai pot fi analizate din punct de vedere cronologic în raport de ceramica existentă. De asemenea, este sigur faptul că unele din obiectele mărunte aflate asupra defuncţilor incineraţi au fost distruse prin ardere, ceea ce nu s-a putut întâmpla cu inventarul celor înhumaţi. Ținând seama de această situaţie şi pentru a evita unele neajunsuri în alcătuirea diagramei cu incidența seriilor tipologice de obiecte în cele două categorii de morminte, s-a procedat la întocmirea unor diagrame separate pentru incineraţi şi înhumaţi, iar rezultatele astfel obţinute au fost apoi juxtapuse şi integrate într-o cronologie unitară.

Necropola de la Văleni, cea mai întinsă până acum din întreaga arie a culturii dacice, este o descoperire aparte nu numai prin numărul mare de morminte, ci şi prin cantitatea de informaţii şi valoarea lor deosebită, care acoperă o importantă perioadă din istoria dacilor liberi. Riturile funerare practicate, incineraţia şi înhumaţia, sunt cunoscute şi în celelalte necropole dacice. Astfel, incineraţia în urne (cu sau fără capac) şi în groapă este cunoscută în toate cimitirele dacice din regiunile de la est de Carpaţi, cum sunt acelea de la Poieneşti, Moldoveni, Pădureni, Săbăoani, Gălănești, Butnăreşti, Dămienești, etc. Ea este practicată și în cimitirele daco-romane de la Soporu de Câmpie, Obreja, Locusteni, Dăneţ şi Enisala, iar asemănările merg uneori până la identitate. La Văleni s-au putut face noi observaţii asupra ritului funerar al incineraţiei, cum ar fi acela al obiceiului spargerii şi depunerii ritualice a urnelor şi capacelor în morminte în stare incomplectă (simbol al spargerii formelor de viață, la ceas de final de timp – Vechea Biserică Pământească Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali), punerea oaselor calcinate în morminte doar în cantităţi simbolice, arderea pe rug a urnelor şi capacelor (trecerea prin foc), etc. Descoperirea de morminte de înhumaţie la Valeni a impus revizuirea unor ipoteze eronate cu privire la practicarea înhumaţiei  de către daci. Așa s-a dovedit că mormintele de înhumaţie din necropolele dacilor liberi nu au nici o legătură cu sarmaţii, ci aparţin aceleiaşi populaţii dacice care îşi îngropa cea mai mare parte a semenilor decedaţi prin incinerare. Trebuie subliniat şi faptul că situaţia mormintelor de înhumaţie de la Văleni este în întregime asemănătoare cu aceea din alte necropole dacice de la est de Carpaţi (Poieneşti, Moldoveni, Gălănești, Sabaoani, Săuceşti), precum şi din  toate necropolele daco-romane cunoscute până acum (Soporu de Câmpie, Obreja, Locusteni, Dăneţ şi Enisala). Răspândirea generalizată a înhumaţiei (cu rare excepţii numai pentru copii), a constituit doar unul din argumentele care au pledat hotărâtor pentru apartenenţa dacică (şi nu sarmatică!) a mormintelor de înhumaţie. Atât prin forme cât şi prin frecvență, obiceiul de a pune vase de ofrandă în morminte semnalat la Văleni, este foarte asemănător în restul lumii dacice şi daco-romane. Situaţia este absolut asemănătoare şi în ceea ce priveşte obiceiul de a pune unele obiecte de uz casnic în morminte, cum sunt acele de cusut şi cuţitele. Aceeaşi observaţie a putut fi făcută  şi pentru prezenţa ofrandelor de carne. Discuţiile consemnate asupra obiceiurilor de ritual au arătat şi faptul că ele sunt asemănătoare pentru ambele categorii de morminte (incineraţi şi înhumaţi), ceea ce din nou confirmă ipoteza că ele aparţin aceleiaşi populaţii. Obiceiurile de port confirmă şi ele, prin analogiile stabilite, unitatea populaţiei care şi-a înmormântat morţii la Văleni. Portul fibulelor, în general câte una, mai rar câte două sau trei exemplare, este foarte asemănător cu acela înregistrat în celelalte necropole dacice (Poieneşti, Moldoveni, Gălăneşti, Săbăoani) şi daco-romane (Soporu de Câmpie, Obreja, Locusteni). Raritatea cataramei descoperită la Văleni este identică cu aceea din celelalte necropole dacice şi daco-romane. Portul podoabelor (mărgele, colane, brăţări, cercei, inele) şi al amuletelor în necropola de la Văleni este aproape identic cu acela consemnat în toate celelalte necropole dacice şi daco-romane. Prin urmare, în ceea ce priveşte riturile funerare, ritualurile de înmormântare şi obiceiurile de port, necropola birituală de la Văleni se integrează total în grupa de necropole aparţinând dacilor liberi din Moldova şi are asemănări foarte mari cu necropolele dacilor așa ziși în curs de romanizare din provinciile romane Dacia şi Moesia (Soporu de Câmpie; Obreja, Locusteni, Enisala). Așezările și necropolele descoperite pe teritoriul satului Văleni, aparținând de sec. II-III e.n., scoate la lumină o intensă locuire a dacilor liberi în vecinătatea Daciei romane. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*