Până la un punct poate fi considerată „o opinie personală”! Dar în momentul în care ești membru CNA, iar opinia ta, „personală”, devine una căreia alții, care nu au aceleași posibilități de exprimare publică și prezență, nu-i pot contrapune dreptul lor de apărare a propriilor valori, acea opinie devine una „personal deranjantă” și periculoasă prin ferestrele de insinuare pe care le deschide prin pozițiile „politicaly correct” din discursurile publice ulterioare.
Și poate că „opiniile” lui Radu Herjeu despre ceea ce s-a întâmplat la Universitatea București, când două studente au fost poftite afară de la cursuri pentru că purtau hijabul pe cap, ar fi rămas doar niște opinii. Dar ele capătă o altă dimensiune în clipa în care satirizezi, fie și insinuant, simbolurile noastre religioase, le duci în derizoriu referindu-le la ele, nu din perspectiva măreției crucii, de exemplu, ca simbol ancestral, ci a atârnării acestora de oglinda retrovizoare, și a inconștienței acelora care iau mâna de pe volan „pentru a-și face cruce din cinci în cinci metri” (mai lipsea și o referire manelistă legată de crucile de la gâtul „lăutarilor”, dar Radu Herjeu s-a oprit, totuși!). Sau poate or fi mai siguri pentru circulația rutieră cei se își așează așternuturile, pardon covorașele de rugăciune, în mijlocul străzilor?! Și nu trebuie să ajungem acolo doar pentru a-i dovedi lui Herjeu cât s-a înșelat, pentru că nu despre o opinie „eronată” este vorba în cazul lui, cel puțin nu în felul încleștat (fundamentalist, chiar!), al poziționării acestuia de partea purtătoarelor de hijab!
Bunăoară, ca membru CNA, Radu Herjeu nu a avut o reacție minimă când un elev român a fost dat afară din școală pentru că avea plete. În schimb, a sărit ca ars când un profesor a invitat afară de la cursuri două studente care purtau hijabul pe cap!
Și nu este vorba despre faptul că Radu Herjeu apreciază hijabul ca „simbol al modestiei în civilizația musulmană”, ci felul în care lasă să-i alunece o notă de reproș peste simbolurile noastre, „crucea, icoanele sau lumânările la creștini”, care, deh’, nu sunt unele ale modestiei, ci religioase (asta da vină!). Iar că la „baticuri” se pricepe, am văzut, din partea noastră putând să le și împacheteze, dar să lase simbolurile noastre religioase în pace. Ne-am săturat de specimenele care se chinuie să ni le scoată din fiecare cămăruță a vieții, din suflete dacă s-ar putea!
În cazul strict de la Universitatea București, poate cel mai important aspect a fost tocmai acela că nu au contat, a priori chiar, explicațiile venite din partea profesorului acuzat de discriminare! Care a spus clar că nu a fost vorba despre vreo discriminare religioasă, ci de respectarea drepturilor tuturor studenților (dacă la cursuri lasă aceste studente să poarte hijabul, cum va putea la examene să le verifice dacă nu au și o cască pentru copiat în ureche? Sau, de facto, nu are dreptul să se întrebe așa ceva, nefiind „politicaly correct”?)…
Din păcate, la câtă lipsă de bărbăție au autoritățile noastre nu ne-ar mira ca, în cazul unui elev sau student agresat că poartă o cruciuliță la gât, de vină să fie tot românul pentru că nu s-a adaptat „sensibilităților” celor veniți aici, pe post de oaspeți. Iar mâine-poimâine o să vedem modificate și codurile etice al școlilor, cu tunsori și haine uniformizante în cazul elevilor noștri, dar cu respectarea libertății altora.
Am avut parte deja de mult prea multe urmări nefaste ale exageratei noastre toleranțe pentru a face aceleași greșeli și acum. Am făcut de atâtea ori pași înapoi și i-am lăsat pe acei „alții”, străini și de neam, și de cruce, și de bun simț, să se exprime, de la „minoritățile” politice, la cele religioase (și, iată am ajuns ca Executivul să înființeze prin HG o universitate adventistă, prin transformarea din fundație „în institut de învățământ superior de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”, în timp ce școlile și facultățile noastre sunt în continuu decredibilizate și uniformizate), ori cele sexuale. Iar toți aceștia nu ne-au mulțumit, ci ni s-au urcat în cap.
Or, asta așteptăm să se întâmple și acum? Să ajungem să punem și covoare islamice prin sălile de curs din facultăți în vreme ce ni se scot simbolurile religioase din școli pentru a nu deranja?
Nu trebuie să așteptăm nici măcar până în clipa în care va apărea prima ofensă sub forma unei imagini, sub orice formă ar fi ea, reclamă, fotografie „scăpată” pe rețelele sociale sau prin ziarele româno-arăbești, în care să ne trezim că ne-au fost șterse, „discret”, crucile de pe lăcașurile din cult sau că ne-au fost îndepărtate, în același photoshop… „politicaly correct”, troițele din peisajele maramureșene.
Pentru că, în momentul când se va întâmpla asta, ar putea fi prea târziu… Mai ales că ne știm cât suntem de „vigilenți”… Și avem o aplecare atât de duplicitară spre autoflagelarea cu lama presupusei noastre discriminări a altora… Mereu a altora… Am început cu elevii țigani care aveau locuri speciale la facultate doar pentru că făceau parte dintr-o etnie „discriminată”, am continuat cu drepturile maghiarimii, cu adventiștii, și atâția și atâția alți presupuși „discriminați”.
Lasă un răspuns