Hibe vechi…

Una e când ieși de pe teren învinsă ca tânăra letonă Jelena Ostapenko după meciul cu supercampioana Venus Williams, singura câștigătoare a Turneului campionaelor dintre jucătoarele prezente acum la Singapore, și cu totul altceva este să fii jucătoarea nr. 1 WTA, ca Simona Halep, și să ieși de pe teren bătută măr cu 6-0, 6-2 de Caroline Wozniacki.

Jelena a luptat din răsputeri, a făcut un meci extraordinar, a jucat de la egal la egal cu Venus, i-a pus mari probleme, cum o arată și scorul 7-5, 6-7, 7-5 pentru Venus. Dar Halep ce-a făcut? A vrut să-și „zdrobească” (verbul preferat) admiratorii? Și parcă nici n-a jucat. Nu a arătat nimic. Hei, aplaudacilor, nu trebuia să arate că e nr. 1 mondial? A decepționat pe toată lumea. Oare ce spun acum lătrătorii ei plătiți, care, la orce victorie, scriu cu litere de-o șchioapă că și-a „zdrobit” adversarele, așa cum au scris după meciul cu Caroline Garcia. Păi dacă Garcia era „zdrobită”, făcută zob, nu?, săraca, cum de a reușit să o bată, după un joc splendid, pe Elina Svitolina?! Nu e nevoie și în acest tip de comentarii de o anumită decență? Dar așa este fenomenul mitoman, mitomanul trebuie să aibă zbârnâitori plătiți, care să facă zgomot cât mai mare. De  ce nu au făcut la sfârșitul meciului cu Wozniacki? Dar Halep nici nu a fost aplaudată, măcar protocolar, când a ieșit cu coada între picioare de pe teren, fiindcă nu a pierdut precum Jelena, prin luptă, nu a făcut un meci spectaculos în care și cel învins are meritul învingătorului. Și era în formă, nu? Poate cine știe ce mai aflăm că a avut un deget scrântit sau că o mânca urechea stângă! Sau că o băteau la ochi refectoarele de pe teren. Dar condițiile au fost pentru toate jucătoarele la fel. Cum de ea nu a văzut mingea, iar Wozniacki a văzut-o?

Până acum, nu a existat meci să nu fie disputat, cu excepția mecului ei pierdut fără apel, cu un set la zero! Cine se mai poate lăuda cu așa ceva la Turneul campioanelor? Cine? Tot ea, când a pierdut la Serena Williamns acum câțiva ani, tot cu un set la zero (3-6, 0-6), scor de trofeu al rușinii. Da, dar atunci era o aspirantă, avea 23 de ani, venea din  urmă, însă acum e cogea nr. 1! Titlul îi cerea să arate ce poate, îi cerea să lupte, să piardă ca o sportivă de top. Dar ce contează locul, contează rezultatul. Nimic nu s-a schimbat, Halep este aceeași. Cel puțin pe mine nu mă dezamăgește, fiindcă nu mă contrazice nicodată, adică aș dori să-mi cer scuze că nu am dreptate, să mă înșel în privința ei, dar nu m-am înșelat niciodată până acum. Și cred că am scris de prea multe ori despre ea. Judecățile mele se aprind pe aceeași arie tematică. Bine ar fi să mă înșel măcar acum, la Singapore, dar ar trebui să se petreacă un miracol. Ceea ce nu prea cred.

*

Cauzele sunt altele, hibe vechi, pe care le-am mai arătat. Cariera lui Halep este o formă de mitomanie tipic românească. Disperarea ei să ajungă pe toate căile nr. 1, fără să conteze cum, este o faptă care demonstrează că ceva e putred în Danemarca (și nu pentru că Caroline Wozniacki este daneză), adică putred în educația ei cu un statut de mare campioană. Ea este o mare campioană second hand, fiindcă pe locul 1 nu a demonstrat că merită să fie, de altfel,  nu e acolo decât de câteva zile și accidental, într-un context în care adevăratele campioane, Serena Williams și Maria Sharapova, nu mai sunt în cursă de mult timp, iar jucătoare de talia lui Victoria Azarenka sunt și ele ocupate cu creșterea copiilor lor. Dar nici Kerber, nici Wozniacki, nici Sloane, nici Radwanska, Kvitova și altele nu mai erau angajate în vreun fel pe acest drum. Dar Halepuța noastră, tenace, ambițioasă, ca o jucătoare second hand, a câștigat puncte pas cu pas. E aroape incredibil să vezi o jucătoare care atunci când trebuie să câștige, pierde rușinos. Cine poate atinge o asemenea performanță? Numai un sportiv second hand. La meciurile decisive, ea e pe altă planetă, adică își arată clasa în care se află.

Nu se poate să nu ai la activ nici un titlu de Grand Slam și să te consideri cea mai bună tenismenă a lumii! Cică au mai fost cazuri. Și ce-i cu asta? O consolare? Ori ești cel mai bun pe toate fronturile, ori îți vezi de treabă, adică stai în banca ta și nu te mai umfli în pene. Și după ce a devenit nr. 1, la Beijing, a doua zi, a pierdut finala cu Caroline Garcia! Gonflarea lui Halep, cu tot tam-tam-ul ce a urmat, după ce a pierdut această finală, a fost nefirească.

Și a bătut-o acum pe Garcia, la Singapore, într-un meci de uzură, când nici nu mai conta. Trebuia să o bată când trebuia. La fel cu Sharapova. A pierdut finala de la Roland Garros, și a mai pierdut una, anul acesta, la tânăra letonă Jelena Ostapenko. Apoi a învins-o într-un meci de rutină, fără miză. Ce miză are un joc dintr-un turneu oarecare? Nici una. Dar pentru jucătorul second hand are, fiindcă el adună puncte. Puncte și bani. Punct cu punct se face omul de râs.

Helep a ajuns în vârf și fiindcă jucătoarele momentului sunt modeste, nu sunt de calibrul Serenei sau al jucătorilor din generația Ilie Năstase, să spunem, cu titani ca Stan Smith sau Ivan Lendl.

Sigur, românii sunt fericiți că au în vârful ierarhiei mondiale de tenis o juătoare, deși ea nu a jucat niciodată pentru sau cu gândul la România. Am arătat de ce. Foarte bine. Dar umflarea cartofului la nivelul unui balon aeronautic e tragică, fiindcă s-a spart și face un fâs groaznic. E minunat că avem o jucătoare nr. 1, da, dar nu convinge. Ea este o jucătoare parcă fără coloană vertebrală, definită foarte bine de Ion Țiriac când a spus că Simona noastră e o jucătoare care le poate bate pe toate adversarele, dar că și poate fi învinsă de toate. Deci o inconstanță tipică mitomanului.

Exact ca la fotbal. Ca în calculele lui Fecali, când mereu face mutări din pierderi, totul e să mai ciupească puncte, care aduc bani. Și Halep nu trebuie să mai câștige nici un turneu, e suficient să ajungă în sefeturi, în semifinale, să se mențină constant pe această poziție, și va fi rămâne până la adânci bătrânețe în topul 10 al tenisului mondial, da, dar nu ne convinge. Și dacă nu convinge, dacă poate lua bătaie de la oricare dintre jucătăoarele de top 50, compromite și această scară valorică. Nu e suficient să fii în top 10, trebuie să și arăți că îți onorezi locul. Nu e greu să devii nr. 1, dovadă că toate jucătoarele din acest moment aflate în top 10 au fost sau pot deveni nr. 1, greu e să te menții acolo, în vârf. Halep a reușit câteva ore, de sâmbătă până duminică, atunci când a pierdut finala cu Garcia, dar poate o să mai fie, așa cum o să mai fie și Pliskova, și Muguruza, și Ostapenko și altele. Oricum, jucătoarele de la Singapore nu sunt cele mai bune din ierarhia mondială. Nu sunt mai bune decât cele din top 20. Lipsesc numeroase alte valori, ca Madison Keys sau Sloane Stephens, jucătoare pur sânge. Nici nu contează pe ce loc sunt, dacă prin jocul lor frumos conving.

Helep nu e constantă, nu-ți dă satisfacții de durată, ea de la meci la meci poate cuceri sau dezamăgi publicul. Unii cred că acesta este sportul. De la agonie la extaz și invers. Nici un joc nu seamănă cu altul. Halep o bate mâine pe Svitolina, o va bate poimâine și pe Pliskova în semifinale, și se va întâlni în finală din nou cu Wozniacki, pe care o va „zdrobi”. Dar pe mine nu mă interesează asemenea calcule de bambilichi. Și în sport trebuie să fii constant, să imprimi o siguranță, să fii o certitudine, să te bazezi măcar 10 ani pe valoarea unui sportiv, să fii ca Ronaldo sau Messi, nu ca Tănase. Altfel, e ca și cum ar trebui să cred că importrant pentru un scriitor este să fie membru al Uniunii Scriitorilor, nu valoarea cărților lui. Sau numărul de cărți. Eu sunt cel mai polific scriitor român în viață, dar satisfacția mea este când un cititor îmi spune că i-a plăcut o carte, când simt că i-am dăruit cu adevărat o bucurie estetică de durată.