Auzim adesea confrați de-ai noștri spunând despre occidentali, că sunt „cu cel puțin o sută de ani înaintea noastră” în ceea ce privește gradul de civilizație. Îi auzim, de asemenea, criticându-și țara că e săracă, sau că salariile de aici nu se pot compara cu cele din vest. Nu-i contrazic. Sunt sigur că oamenii știu ce spun, mai ales că sunt oameni în vârstă, oameni serioși, oameni care au circulat mult și-au văzut multe. Personal nu am fost în țările vestice, așa că nu am avut prilejul să cunosc lucrurile „la fața locului”.
Ceea ce pot eu face este să apelez la istorie, pentru a încerca să explic situația astfel prezentată. Părinții, moșii și strămoșii noștri n-au fost oameni leneși, ci dimpotrivă. Oricând și oriunde s-au remarcat prin vrednicia și prin istețimea lor. Pretutindeni s-au impus prin capacitatea lor de creație și de progres. Statisticile spun că suntem printre țările cu cel mai mare număr de inventatori, raportat la numărul de populație. Poate chiar sărăcia a fost o cauză, care a stimulat pe tinerii noștri să studieze cu asiduitate, să muncească din greu, pentru a-și câștiga un loc mai bun pe scara socială, pentru a-și câștiga pâinea mai ușor. Avem atâția inventatori, atâția oameni de știință și de artă de talie mondială, avem atâtea creații din cele mai diverse domenii de activitate, care pot să stea alături de marile valori ale lumii. Și, totuși, suntem săraci! Mai bine zis, suntem mai săraci decât vest europenii. Îți vine să crezi că aceia au muncit pe brânci, în timp ce noi am tăiat frunză la câini!
Dumnezeule Sfinte, câtă nedreptate!
Compatrioții noștri care fac afirmații ca cele de mai sus, care socotesc că România este o țară săracă sau foarte săracă, sau că românii sunt înapoiați sub aspect economic și nu numai, nu știu sau nu vreau să știe istorie. Și rău fac! Își batjocoresc părinții, moșii, strămoșii. Pe nedrept! Când apusenii aveau universități și catedrale, pe locurile acestea românești treceau hoardele barbare. Mama știa o poezie învățată în școală: „Alte vremi erau-nainte,/ Le cunosc cei din morminte:/ Rar putea să-și vadă lanul/ Secerat de grâu țăranul./ Când era mai plin, mai des/ Rodul spicului pe șes,/ Mări-atuncea că veneau/ Holda de i-o jefuiau,/ Hoarde negre, hoarde mari,/ Când de turci, când de tătari!”/ Ai noștri luau cel mai adesea drumul pribegiei, spre munți, păduri, spre stufărișurile bălților, își adăposteau familiile și bruma de bunuri adunate în grabă și de acolo hărțuiau sau luptau fățiș cu liftele păgâne. Și poezia continuă: ,,Pe la case când veneau,/ Ce credeți că mai găseau?/ Scrum, tăciuni în loc de case,/ Iar în loc de vite, oase!” Așa ne-a fost dat nouă, românilor, să fim așezați aici, la porțile Europei, în calea tuturor blestemățiilor și furtunilor!
Mai mult, uităm un lucru iarăși esențial. Cele mai multe dintre țările vest-europene au fost imperii coloniale sau continentale. La un moment dat, spre exemplu, Anglia stăpânea o bună parte a lumii cunoscute din Europa. America, Asia și Australia. Sute de ani au cărat corăbiile pe mări și oceane bogățiile țărilor subjugate spre insula britanică. Cum s-ar putea compara România cu un așa colos? La fel Spania, Franța, Italia, chiar Belgia, Olanda, Portugalia. Franța a fost și imperiu continental, ajungând în vremea lui Napoleon să stăpânească o bună parte din Europa, nordul Africii, iar armatele imperiale au ajuns până în inima Rusiei. Germania și Austria au format un mare imperiu continental, un adevărat ,,cimitir” al popoarelor europene. Iobagii români trudeau din greu pe pământul transilvan, pentru ca să țină în spinare Curtea de la Viena. Acolo se huzurea, se dansa, se cânta, se studia, aici se muncea! Italia este moștenitoarea Imperiului Roman, ea însăși o mare putere europeană. Nu mai vorbim de turci sau de ruși, deși cunoaștem câte bogății au răpit din Principatele Române și apoi din România. Numai zecile de vagoane cu tezaurul românesc, cu valorile de artă trimise la Moscova, care nu s-au mai întors niciodată, dacă ar fi să le amintim! Să nu zică cineva că atunci când a fost cucerit un popor, un teritoriu, ocupantul s-a purtat cu mănuși, pentru ca să arate cât e de civilizat, de manierat, de creștin! Europenii noștri, creștini botezați, s-au dus pe pământ american, au găsit acolo populații băștinașe primitive, care trăiau însă după coduri de o înaltă ținută morală. Ai noștri, fie că au fost englezi, fie spanioli sau alte etnii, le-au dat cioburi de sticlă colorată și au primit, în schimb, aur. Ai noștri, europenii colonialiști, au sechestrat un rege băștinaș, au promis localnicilor că-l vor elibera, dacă aceștia le vor da aur. Și au cărat bieții oameni, cu carele, căruțele și trăistuțele aur să-și răscumpere conducătorul, iar când n-au mai avut ce să aducă, europenii noștri i-au măcelărit și pe ei și pe regele lor! Frumoasă comportare! Europenii noștri au mers cu sabia într-o mână și cu crucea în alta, decimând o populație băștinașă nevinovată. Milioane de morți au rămas în urmă, pământ amestecat cu sânge. Europenii noștri au dus apoi alți europeni pe noile pământuri, ca să le muncească și să le populeze. Azi, populație băștinașă pe continentele american și australian mai este foarte puțină, majoritatea sunt venetici din cele patru zări, dar mai ales din Europa.
Noi, românii, n-am dus războaie de cucerire. N-am luat bucata nimănui. Ne-am apărat-o pe-a noastră, așa cum am putut. Am avut întotdeauna conștiința că există un Dumnezeu, care știe toate, vede totul și judecă pe toți. Adesea am fost jefuiți de copii, de vite, de bucate, de bani și de alte bogății ale solului și subsolului. Adesea au vrut să ne fure și sufletul sau să ni-l pervertească. Adesea au vrut să ne fure limba sau măcar să ne-o strice. La fel și doina și credința. Ne-am apărat cum am putut și am lăsat pe câmpurile de luptă știute și neștiute mii și mii de morți, ca să ne apărăm hotarele, pământul, casa, biserica, cimitirul, copiii, nevasta și tot ce ne-a fost drag și scump. Faptul că am răzbit prin istorie până azi, cel mai adesea strecurându-ne printre cizmele celor mari și puternici, este o dovadă că ne-a iubit Dumnezeu. Poate că am fost mai puțin păcătoși decât alții!
Chiar dacă azi casa românească e mai mică și mai săracă decât palatul sau vila englezească, germană, spaniolă, austriacă etc., e mai curată și mai binecuvântată. Nu e clădită pe sângele, pe lacrimile și pe blestemele altora. Am avut o filozofie de viață, bazată pe o experiență milenară, care s-a concretizat în proverbe de genul: „Mai bine sărac, dar curat!”, „Banul furat nu ține de cald!”, „Nimănui să nu faci rău, că te vede Dumnezeu!”
Există un Judecător Suprem pentru toți și pentru toate și am convingerea că nu va lăsa să piară acest popor sărac, umilit și batjocorit adesea de puternicii zilei, care mai bine a stat hămesit de foame, decât să răpească pâinea de pe masa altora. Cât mă privește, aș fi mai fericit să stau într-un bordei al meu, decât în palatul unui tâlhar de drumul mare!
Lasă un răspuns