Cu un nume demn de un scenariu de film, a doua carte de poezii a Evei Constantinescu, „Străină la bal”, ne aduce în aceeași oază de desfătare lirică de care am avut parte în întâiul volum al distinsei autoare, „Obsesii”.
Și nu este vorba de o reconfirmare a consistenței poetice, acel minim repetitiv pe care îl pândesc criticii literari în goana lor de a găsi măcar o hibă în evoluția poeților ce ar trebuie să se bucure că au fost luați „în vizor”, nu-i așa?!, de către ei, marii corifei, pentru că era îndeajuns de evident din întâiul volum că poeziile autoarei nu au cum să fie sub un anumit nivel valoric. În cazul de față, acela al unui poet consacrat, chiar dacă aflat la început de drum.
În cazul Evei Constantinescu, debutul și „reconfirmarea”, pentru a folosi un laitmotiv al periplului de critic literar, s-au produs „acum” doar din punct de vedere tipografic. Poeziile autoarei de azi au văzut lumina trăirii cu mii de clipe poetice în urmă, astăzi consemnându-se doar materializarea acestora într-o formulă tipografică adresată cititorilor. De aceea, acest al doilea volum vine doar să completeze hrana sufletului, vine să bucure cititorul aflat în așteptarea unei noi porții de vers-ambrozie.
Din punct de vedere al meșteșugului literar, poeziile Evei Constantinescu sunt și rămân fără de cusur. Sunt suficient de șlefuite pentru a fi atins duritatea rezistenței în timp aidoma unui diamant poetic.
Ea, ca Doamnă a Poeziei Românești, are poate o singură vină… Întârzierea argheziană în așezarea fascinantelor ei poezii, scrise de-o viață, în fața cititorului.
Și trebuie subliniată și empatia editor-autor, încă de la primul volum, cel dintâi asumându-și publicarea cărții într-un format și sub o calitate grafică demne de „Opere alese”, e drept incomplete la acel moment, dar numai din punct de vedere tipografic, și care se așează, iată, într-o colecție ce ar putea să poarte un singur titlu: „Eva Constantinescu”. Pentru că și vechile, deja!, „Obsesii”, trecute de un an de viață de carte, dar și actuala „Străină la bal” sunt volume ce se constituie într-o carte de vizită cu o identitate rafinată pentru orice editură, fiind adevărate glose ce duc spre cartea de poezie de altădată, cu o estetică a frumosului ce completează minunea versului din ele.
Și mai există o empatie a creației în aceste volume. Cea dintre autoare și grafician.
Încă de la primul volum, deși ar fi trebuit să surprindă curajul autoarei de a-și însoți poeziile cu grafică, fie ea, trebuie să recunoaștem, de un filigran aparte, nu a fost așa. Pentru că linia de completare era acolo parcă de dinainte de se fi născut chiar versul. Iar primul volum doar a marcat o linie a curajului în care grafica lui Walter Riess a suferit atât de (re)așteptata transhumanță din atât de obositorul uzual, dinspre volumele pentru copii ori cele de ficțiune, către o carte cuprinzând versul clasic.
În acest al doilea volum al Evei Constantinescu, remarcăm și o dublare a curajului de exprimare al graficianului. Care nu mai caută doar să însoțească timid poeziile, așa cum s-a întâmplat în primul volum, în mod cert timorat de forța versurilor, ci, iată, prinde propriul său glas „poetic”, construind, completând poeziile Evei Constantinescu.
Și atât de bine se zidește în completarea fundației de vers această grafică, nu de susținere a versului, ci de punere într-o enclavă a unicității, încât chiar ai impresia că asiști la construirea unei săli de bal, ba, într-o adevărată conspirație, imaginarul de inversare a rolurilor dintre poet și grafician pare atât de firesc într-o altă dimensiune spirituală, în care poetul devine și grafician al versurilor sale…
Lasă un răspuns