Ghidici este o comună în județul Dolj din Oltenia, formată numai din satul de reședință cu același nume. Aceasta este situată în lunca Dunării la 90 de km de Craiova, la 25 Km est de Calafat și la 25 Km sud-vest de Băilești. Se învecinează la nord cu Piscul nou, la est cu Rast, la sud cu Lom (Bulgaria, pe malul celălalt al Dunării), iar la vest cu Piscu Vechi. Mai avem o localitate Ghidigeni în județul Galați (de la „ghidi – ghidi”). Dintr-o lucrare elaborată cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de existență a școlii generale din Ghidici (autori: Gheorghe Ticu, Nicu Anghel, Ion Iacov, Ion Pandia, Constantin Butoi, Constantin Ciobanu) reiese că obiectele muzeistice din colecțiile muzeelor din Oltenia atestă locuirea acestor meleaguri străvechi încă din epoca bronzului și fierului. Pe la anul 1300, Ghidiciul este menționat într-o hartă sub numele de Ghidighici. Documente scrise care să vorbească mai pe larg despre existența comunei, despre starea locuitorilor lui, se găsesc menționate de pe vremea lui Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu.
Aici, în Olternia, avem câteva situri arheologice importante, precum „Balta Ţarova I”, unde s-au descoperit aşezări şi necropole din perioada de tranziţie, cultura Celei (bronzului târziu), cultura Gârla Mare, cultura Bistreţ-Işalniţa (Hallstatt timpuriu şi mijlociu), aspectul cultural Susani-Hinova-Vârtop, începutul culturii Basarabi, dar și de epocă medievală (sec.XVI). Au avut loc săpături de salvare și s-au descoperit fragmente ceramice tipice culturii Celei. S-au decopertat 11 locuinţe de suprafaţă, din care: cinci la Gârla Mare, două la Bistreţ-Işalniţa, două la Vârtop, una Basarabi, plus două morminte de incineraţie, unul Bistreţ-Işalniţa, iar celălalt Vârtop. Materialul arheologic colectat cu ocazia acestor săpături este depozitat la Institutul de Cercetări Socio-Umane Craiova. Un alt sit arheologic important este cel de la „Balta Ţarova II”. Aici s-au descoperit aşezări din perioada bronzului târziu, cultura Gârla Mare, cultura Bistreţ-Işalniţa (Hallstatt timpuriu), aspectul Susani-Hinova-Vârtop. Prin sîpătura de salvare efectuată s-au descoperit resturile unei locuinţe de suprafaţă din Hallstatt-ul timpuriu, aspectul Vârtop, care suprapunea un strat de locuire Gârla Mare (M. Nica, în „Cercetări arheologice în spaţiul nord-thracic”, Bucureşti, 1995). Un alt loc plin de surprize pentru arheologi s-a dovedit „Digul lui Milu”, unde s-a descoperit o necropolă din perioada bronzului târziu, cultura Gârla Mare. Prin săpătura de salvare de aici s-au descoperit 37 de morminte de incineraţie, cu 100 de vase. Materialul arheologic este depozitat la Muzeul Olteniei – Craiova.
În perioada 1200/1100 – 450 î.Hr., istoricii spun că civilizaţia fierului pătrunde în România şi, în special, în zona Olteniei, dinspre Banat, pe valea Dunării, dând naştere aspectului cultural de tip Vârtop, caracteristic prin ceramica de culoare neagră, metalică, decorată cu caneluri. În colecţia dedicată primei epoci a fierului de la Muzeul din Craiova atrag atenţia, în mod deosebit, piesele hallstattiene descoperite la Basarabi, lângă Calafat. Ceramica găsită în tumulii funerari de aici a dus la definirea unei noi culturi, Cultura Basarabi. Formele ceramice rare găsite în complexele funerare de la Balta Verde (judeţul Mehedinţi), şi Vârtop, depozitul de tipare din piatră folosite la turnare a topoarelor de tip celt din bronz, descoperit la Pleniţa, armele şi podoabele de fier şi bronz din inventarul mormintelor necropolei de la Basarabi, brăţările plurispiralice şi pandantivele circulare din depozitul de podoabe de bronz de la Ghidici, sunt piese de referinţă ale epocii fierului din Oltenia.
Depozitul de podoabe de bronz de la Ghidici, format din pandantive circulare și brățări plurispiralice, se constituie în piese de referinţă ale epocii fierului din Oltenia. Brățările plurispiralice sunt din categoria „cu două capete” (au o finalitate, nu sunt circulare), fiind un simbol al timpului curgător (finit). Pandantivele circulare din depozitul de bronzuri de la Ghidici au o formă ce amintește de semilună (o zonă mai îngroșată, iar o alta mai subțire), sau de seceră (vârful ce agață, ce aduce către începuturi, ce încheie un ciclu), precum sabia Sica, lupoaica dacică cu capul întors, sceptrul cu cap de pasăre de pradă cu ciocul întors, cârligul de agățat al faraonului egiptean (Vechea Biserică Pământeană a Geților de Aur Primordiali), sau căciula dacică specifică cu vârful întors. Acestea puteau fi folosite ca aplice pe harnașamentul calului unui comandant, pe un veșmânt de podoabă sau ritual, sau constituiau ele în sine – unite prin fire – un „veșmânt” ce se „îmbrăca” peste o anumită cămașă – veston, folosit în momentul unor ocazii speciale, ca și o cămașă de zale („Za – L”, ca și legătură de nedesfăcut cu drumul ce „va da colțul” (simbolul echerului), la un moment dat; precum „Za – Mor – A” (sau „Cei ce nu vor trece de „examenul” unui nou început de drum, unui nou început de timp”). Prinși în „zalele” timpului, în cătușele inextricabile ale materiei (de nelămurit, de neînțeles; foarte complicat, încurcat), vom urma viitorului ce va să vină oricum. Depozitul de podoabe de bronz de la Ghidici încearcă să vină cu o explicitare… (G.V.G.)
Lasă un răspuns