Nu ne mai „licitați” Istoria!

Pentru ei, o mare reușită ar fi și doar împlinirea scelei „lucrături” în care, pe întreg parcursul Centenarului Unirii, monumentele noastre aflate astăzi în paragină să rămână în aceeași stare deplorabilă, descompletate, înnegrite de funingine și nepăsare… Și nici nu au nevoie să le vandalizeze, că atunci ar sări în ochi, ci să le lase așa cum sunt, blocând orice eventuală încercare de a le reface. Deja, deceniile de anti-românism ale autorităților maghiare au lăsat suficiente urme pentru ca, în 2018, maghiarimea să ne râdă în nas, venind cu dovezile imposibilității noastre, ca Neam, de a ne fi ocupat măcar de refacerea monumentelor. Iar după doi ani, la „centenarul” lor sponsorizat de Departamentul Trianon de la Budapesta, grofii locali vor prezenta și o listă uriașă, nu câteva paragrafe, nu câteva pagini, ci de-a dreptul capitole întregi inversate în paginile noastre de istorie, cu statui, busturi, tăblițe, steme ale Ungariei Mari implantate în tot Ardealul.

Sigur, vina cea mai mare este a noastră. Și nu avem nici o scuză pentru felul în care arată  monumentele noastre în Harghita și Covasna.

Nu avem bunăoară nici o scuză că, de exemplu, Monumentul Ostașului Român din Sfântu Gheorghe este nereabilitat în prag de Centenar. Și nu ține nici justificarea că nu a vrut primarul maghiar de acolo! Chiar dacă așa este. Pentru că, evident, motivarea acestuia că „nici o firmă nu a dorit să reabiliteze monumentul” este pentru naivi, în procesul de deromânizare din zonă, inclusiv pe linia antreprenoriatului românesc, cine să se mai prezinte? Sau, chiar dacă este umilitor față de jertfele înaintașilor, „cine să mai aibă curajul”? Căci și despre curaj este vorba, mai bine spus despre lipsa lui…

Nu avem dară nici o scuză! Mai ales când este vorba de un simbol al Panteonului Național!

Unde este Ministerul Apărării Naționale? Ce face atunci când nu se duce să reînhumeze osemintele eroilor noștri în searbăde cutii de carton?

Ni s-a sugerat că acolo, în cimitirele altora, pe meleaguri străine, starea de tensiune este prea mare pentru ca delegațiile noastre să îndrăznească să solicite organizarea unor ceremonii mărețe, pe măsura fiilor patriei care s-au jertfit pentru niște urmași care, din ce în ce mai mult, par a nu merita acest sacrificiu. Ar fi fost prea dificil, dacă nu imposibil, din punct de vedere diplomatic, pentru impunerea condițiile de reînhumare pe care le voia Statul Român pentru cei 350 de ostași căzuți la Stalingrad. Și de aceea a acceptat ca bravii fii ai Neamului Românesc să fie reînhumați într-un soi de acțiune similară nivelării cu pământ a mărfurilor de contrabandă confiscate. (Sigur, nu a fost vorba doar de o opreliște din partea autorităților ruse, ci și de o delăsare a părții române, care a lăsat să treacă aproape tot timpul pus la dispoziție pentru a asigura identificarea și reînhumarea ostașilor noștri aflați în partea germană a Cimitirului Militar de la Rossoșka, aproape până în clipa pierderii dreptului de a mai folosi bucata de pământ alocată pentru acest lucru).

Dar nu putem înțelege de ce, fie și departe de țară, respectarea memoriei înaintașilor trebuie făcută cu ochii mijiți într-o umilă postură politico-diplomatică. Căci nu este tolerabil ca o Națiune care se vrea puternică să nu știe să-și impună dreptul la respect. Măcar în numele generațiilor eroice.

Cu atât mai mult este inacceptabil ca în țara ta, pe pământurile eliberate de glorioasa Armată Română, tu, minister, Guvern, Președinție să stai cu fruntea plecată! De când o autoritate locală are dreptul de a decide lăsarea în paragină a istoriei noastre? Iar tu, autoritate națională, taci?!

De când refacerea monumentelor Patriei reprezintă un soi de anexă pe care Armata o poate lăsa nepăsătoare la cheremul economiei de piață?

În momentul în care primăriile unor urbe ne șuntează dreptul la istorie, acolo trebuie să descalece Armata. Cu mistrii, cu materialele necesare, cu lucrători…

De data aceasta, nici nu-l putem huli pe veneticul primar de la Sfântu Gheorghe… Chiar dacă este evident de ce „nici o firmă nu s-a prezentat la licitația pentru reabilitarea monumentului”! Pentru că de simbolurile noastre nu trebuie să avem grijă prin licitații! Mâine poimâine ne vom licita poate și dreptul de a așeza o coroană de flori în cimitirele militare ale Patriei?

Monumentul a fost pus acolo, nu în urma unei licitații, ci pentru a onora jertfa celor ce s-au sacrificat pentru eliberarea orașului! Și nici un monument, cât de mic, nu a fost obținut și așezat într-un loc în urma unor licitații ale autorităților locale! De aceea, ele nu pot fi parte a îngrijirii autorităților în partea lor de activități date de procesul de descentralizare. Ele sunt ale întregii țări, sunt ale Națiunii, iar Armata este obligată să aibă grijă de ele trecând peste mofturile unor grofi locali.

Pentru că de aia se cheamă Armata Română! Nu pentru a asigura carnea de tun în teatrele de război ale altora…

One Response to Nu ne mai „licitați” Istoria!

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *