Foarte lume crede că rasismul este doar o chestiune ce ține de diferența biologică și superioritatea etnică sau de culoarea pielii așa cum s-a structurat această paradigmă în teoriile controversate ale lui Arthur de Gobineau, Charles Maurras sau HS Chambarlain, alegație extremă care s-a exacerbat până la crimă în perioada interbelică și în cel de-al doilea război mondial. După război, rasismul biologic și etnic a continuat în sudul SUA și mai ales în politica de apartheid din Africa de sud. În Europa, după căderea regimurilor naziste și a celor național- comuniste în 1989, rasismul nu a murit, acesta devenind doar marginal sau periferic.
Totuși după 1990 rasismul nu s-a disipat din Europa, ci s-a transformat treptat într-unul economic. Gradual rasismul european nu a mai ținut de biologie, ideologie sau culoarea pielii ci s-a insinuat într-o formă de superioritate economică: bogații versus săracii continentului. În ultimii ani tot mai mult au succes mișcările separatiste pe criterii economice care promovează superioritatea regiunilor prospere față de cele sărace. Pe rețelele de socializare, în presa mainstream și în conferințele transglobale își face locul teoria superiorității celor bogați față de cei săraci, a infailibilității provinciilor prospere față de cele paupere în Europa. Deși în Uniunea Europeană se vorbește oficial de integrare și desființare a frontierelor pe criterii etnice și naționale, între timp se insinuează perfid teoria secesionistă a celor bogați față de cei săraci și ridicarea de noi frontiere între regiunile înstărite și cele sărăcite. Catalanii se uită de sus la cei din Andaluzia, la fel privesc destui ardeleni la ”mitici”. Un fel de rasism economic este și Europa celor două viteze propusă de tandemul franco-german, Macron în alianță cu Merkel. Adică țările bogate să rămână într-un club select al U.E., iar restul țărilor europene într-o zonă gri și periferică.
De mulți ani România și Bulgaria sunt ținute în afara spațiului Schengen tot dintr-un motiv ce ține de rasismul economic, deși aceste țări balcanice au îndeplinit criteriile de protejare a frontierelor. Clubul bogaților nu vor la masa lor popoarele mai sărace: român și bulgar. Dar cel mai elocvent caz de rasism economic este puseul de separatism din utima vreme din Europa. Catalonia vrea să se rupă de Spania pentru că e mai bogată și deține 20 la sută din PIB-ul țării. Padania nu mai vrea să țină în spate sudul Italiei și Sicilia. Bavaria s-a săturat să investească în fostele landuri DDR mai sărace. Tirolul bogat vrea în Austria nu în Italia latină și mai pauperă. Exemplele sunt numeroase. Esența secesionismului de azi din Europa are o rădăcină adâncă în acest nou tip de rasism european: cel economic. Unde ar ajunge lumea și Europa dacă ar gândi în termenii unei mecanici economice? Mâine Ile-de-France va cere separarea de Franța pentru că deține opt la sută din PIB-ul Franței? Acest rasism pe criterii economice întoarce Europa în perioada feudală. De ce? Pentru că tot acest secesionism economic este propagat de o nomenclatură locală și egoistă care vrea toate beneficiile pentru ea.
Regionalizarea pe criterii economice în loc să ducă la integrare europeană a dus la separatism. Catalonia a devenit o feudă a unor politicieni bogați dornici de înavuțire care nu vor să mai împartă beneficiile, fără să-și dea seama că această gândire „economicistă” duce pe termen lung la autarhism și sărăcie. Regiunile bogate sunt așa pentru că sunt competitive și deschise afacerilor cu toată lumea. Fără regunile mai sărace, provinciile bogate nu ar mai fi așa. E principiul economic al vaselor comunicante. Ele sunt bogate pentru că fac comerț și afaceri cu zonele mai sărace. În realitate regiunile bogate și cele sărace sunt în inter-relaționare și inter-dependență. Unele fără altele nu ar putea prospera. Coexistența regiunilor le aduce prosperitate până la urmă unora și altora, atât celor bogate cât și celor sărace. Ce ar însemna Europa formată doar din regiuni bogate închise înspre sine: Catalonia, Bavaria, Ile-de-France, Boemia, Padania, Tirol sau Flamandia? O utopie egoistă închisă în sine, care ar institui o Europă a frontierelor, separatismelor ce ar duce-o până urmă la faliment. Ar fi o lume urâtă în care valorile morale ale generozității, milei, întrajutorării și creștinismul ar dispărea. Rasismul economic s-a născut din exacerbarea viziunii economice marxiste și a infailibilității societății lui Karl Popper înșeleasă greșit, astfel se explică promovarea secesionismului pe criteriile plus valorii industriale și comerciale în Europa. Teoria economică marxistă și ateismul i-a făcut pe oameni să vadă doar în jos spre pântecul hărpăreț, fără să mai privească spre cer și lucruri spirituale. Lumea nu e făcută doar din carduri bancare și comerț, ci și din artă, cultură și tradiții. Rasismul economic de azi poate deveni la fel de periculos ca cel biologic, riscă să ducă Europa la fragmentare și ne îndreaptă spre o societate orwelliană din „1984”
Lasă un răspuns