
Nu, nu sunt ideile lui! Nu au cum! Ba, e de mirare că poate să le repete atât de bine. Sigur, mai pune el câte o virgulă, mai scoate câte un acord, mai jumulește rostirea de părțile ei (ne)esențiale pentru un matematician, dar, în general, reproduce esența temelor primite la ora de informare. Că doar de aia guvernul l-a vrut ministru, nu?! Iar dacă în locul lui ar fi fost șef la Educație unul ca Vanghelie, da!, poate am fi crezut că sunt ideile unui „ministru”. Dar în fruntea Învățământului nu se găsește fostul primar (în mod cert „care este” ar fi fost un „este” mult mai nimerit în conjugare!)…
Și nu sunt ideile lui Liviu Pop pentru că ele au în spate o mare concentrare de frustrări profesorale. Se simte… Sunt ranchiunele, nemulțumirile, răzbunările unui profesor, nu cu aplecare vremelnic-conjuncturală, ci de-a dreptul scufundat în centralism. Ba, putem merge mai departe, creionând chiar profilul „criminalistic” al aceluia care ne aruncă înapoi în timp, căci da, este o crimă („crimă de ură”, să punctăm pe noua găselniță ce se vrea uzitată în gheșeftul de înlocuire a deja prea uzitatelor noțiuni de xenofobie, antisemitism și alte reproșuri golite de credibilitate)…
Este vorba dară de un profesor universitar. Sigur, și Liviu Pop are o mențiune (matematică) la acest capitol. Dar el este în aritmetica adunări care mereu îi dau cu minus! Or, aici este vorba de cineva care a mai condus sistemul, care are polițe de plătit și care pregătește terenul pentru a da drumul atelajelor nivelator-uniformizante.
Și nu ar fi nici o indiscreție de i-am spune lui Popică-matematicianul, „Liviu al Abramburicii”! Pentru că dictatura care se creionează acum în impunerea unui sistem educațional vine din timpul fostei ministărese, azi secretar de stat, având ea ca mână dreaptă (!) un ministru analfabet funcțional. Atunci purta, e drept, un război cu mediul privat. Și nu a apucat să vălurească restul școlii românești. Sau poate nu a știut de unde să înceapă și de aceea a scăpat atunci sistemul de stat!
Trompetistul Pop este, așadar, doar bufonul care trage de covorul roșu… Și care dă cu mătura pentru azvârli de pe el eventualele scame rămase de prin libertățile educaționale de mai ieri, strânge cărțile alternative, deocamdată doar le strânge, mâine-poimâine urmând a le da foc poate chiar în piața guvernului, la focul de noapte a națiunii vegheat de guvernarea psd.
Pregătește „reformarea”… Iar de acum, oficial, prin vocea lui doar se anunță că „se va face ordine în sistemul educațional”… Adică se vor restrânge libertățile pedagogice ale profesorilor. Fără alternative, fără viziuni educaționale separate masei unice pe care o vrea sistemul. Un corp profesoral unic. Uniformizat, evident, la nivelul celui mai nevăzut „vârf”. Și în care profesorii atipici vor deveni paria unei societăți care nu veghează nici măcar la una dintre ultimele libertăți de care mai dispune. Și nu își apără nici dascălii de uniformizarea prin care se vrea plafonarea intelectuală a viitoarelor generații.
Și este o crimă împotriva națiunii. Pentru că, guvernamental, se impune îndobitocirea ca foaie de parcurs a țării.
Anunțarea editării coordonată unic printr-un instrument controlat de sistem a fost doar un exercițiu de ascuțire a lamelor. Chiar dacă punerea unei regii autonome în formula de berbece desființator al alternativei educaționale, deocamdată la nivelul manualelor, ar fi trebuit să răzvrătească societatea. Căci prea mulți astfel de berbeci a născocit guvernarea pesedistă pentru a nu ne fi dat seama că nu sunt „accidente” produse de miniștri cu aspect de analfabeți funcționali. Ci este „dereformarea” produsă de un sistem care doar se folosește de astfel de personaje, miniștri analfabeți funcționali, pe post de marionete și, la o adică, țapi ispășitori. Doar că țapi ispășitori nu vor fi nicicând, pentru că societatea doarme și nu-și reclamă, nu drepturile ei, ci pe ce cele ale tinerelor generații.
Conținutul unic în manuale seamănă a filă de deschidere cu o pagină-portret a unicului conducător, „adecvarea interesului de educare” fiind poate cea mai dură formă de destructurare a democrației. Pentru că nu poate veni un sistem, chiar de nu ar fi suma adunăturii politice de azi, să impună în interesul țării felul de educare.
Elevii învățau după manuale „alese de alții”, reproșează ministrul Pop, de parcă învățământul de până acum ar fi fost doar o nefericită loterie în care profesorii decideau cum și ce să-i învețe! Iar profesorii tac?! Îl lasă pe acest analfabet să le blameze deceniile de experiență, se lasă încadrați la „și alții” cu o nuanță cămătărească…
Lăsăm acest sistem, centralizat și uniformizant, să facă el ordine?!… Să impună ceea ce trebuie să învețe elevii?
Fiecare elev este unic. Fiecare reprezintă un univers din care irump mlădițe pe care doar un profesor le poate pune în evidență, le poate hrăni cu apa vie a cunoașterii și le poate ajuta să crească. Căci acele mlădițe sunt vlăstarii de mai târziu iar apoi, peste generații, rădăcinile unei națiuni. Or, chiar lăsăm acest sistem să-i timoreze și să-i încorseteze pe dascăli pentru a nu mai folosi alternativele educaționale menite a pune și mai bine în evidență lăstarele din elevi?
Acest sistem vrea să reteze tocmai explozia corolei de minuni a lumii, copiii… Iar noi ce facem? Ne târâm umili în fața lui, căutându-ne scuze pentru neputința noastră… Lamentându-ne pentru imposibilitatea de a reacționa din cauza poverilor pe care le avem de dus… Dar, oare, așa să fie?… Sau doar ne căutăm scuze pentru indolența noastră?
Generațiile de dinainte au avut cu mult mai puține decât noi. Ba, multe dintre nu au avut nimic. Dar au avut demnitate. Și s-au ridicat! Noi?…
Lasă un răspuns