345 de clopote nebătute…

Mai lipseau doar câteva lopeți de var azvârlite peste rămășițele eroilor noștri și puteam să-i spunem peticului de pământ „alocat” într-o margine de pământ străin „Cimitirul alb de la Rossoșka”… Pentru că așa arăta locul reînhumării… Aidoma unui cimitir ad-hoc, ridicat, nu pentru a elogia sacrificiul a sute de eroi, ci pentru a acoperi urmele unei molime…

Și ce vom pune în paginile cărților de istorie în dreptul elogiului pe care trebuia să-l aducem Eroilor Noștri? O imensă groapă crăpată în măruntaiele pământului cu dinții excavatoarelor? O lungă coloană de cutii de supermarket rugându-se parcă să fie acoperite cât mai repede, să închidă, să astupe rușinea alinierii într-un cimitir, nu de război, nu comemorativ, ci al molimei de deromânizare a românismului?…

Acesta este respectul nostru pentru înaintași?! Pungi de plastic aruncate în cutii de carton?

Decât să fi făcut un asemenea sacrilegiu, mai bine îi mai lăsam o vreme pe eroii românii căzuți la Stalingrad acolo unde erau… În partea germană a cimitirului de la Rossoșka, pentru că, în mod cert, au avut parte de mai mult respect…

De fapt, de ce i-am deshumat? Pentru a-i „ambala” în pungi de plastic și cutii de carton într-o crasă idioțenie ce ne caracterizează când vine vorba de lucrurile mari, de esență, de care ne batem joc noi singuri în acel atavism al lui „lasă că merge și așa”?! Așa cum, însă? Pe veșnicul „pe repede înainte” și cât mai umil posibil?!

Tot respectul pentru cei ce s-au ocupat de identificarea eroilor români din cimitirul german… Dar poate că ar fi trebuit să-i lase acolo, până când am fi fost în stare ca din stejarii Patriei să le facem sicrie care să le onoreze memoria…

Dar nu doar lemnul țării pare a se fi sfârșit pentru copârșeiele eroilor noștri… Ci și tricolorul… Și, mai ales, respectul…

Nu s-au găsit în acei doi la sută din PIB dedicați Armatei un pumn de bani măcar pentru câțiva saci de beton?! Să astupăm cariile lăsate în pământ de dinții unor excavatoare nepăsătoare… Nu s-au găsit fonduri nici măcar pentru 345 de drapele pe care să le așezăm peste catafalcurile eroilor?…

La atât se rezumă contribuția Armatei ca respect adus eroilor ei? Cutii de supermarket, pungi de plastic, benzi de scotch și o eșarfă egoist de îngustă de tricolor, „porționată” pe câteva cutii, cât să dea bine la poza oficială?!

Eroii și-au făcut datoria… Și își au locul lor în Panteonul Astral al țării. Al țării, nu al unei națiuni contemporane care a uitat de lucrurile sfinte și creștine. Și care nu a strigat a revoltă la vederea unor cutii în care puteau fi poate bunicii lor…

Sigur, scuze se vor găsi… Că a fost o atmosfera ostilă… Că se uitau rușii urât la noi… Că, vai!, ce greu a fost să facem și acest lucru!

Și totuși, cine i-ar fi putut împiedica pe cei prezenți în delegația oficială să despătureze tricolorul și, măcar atât!, dintr-o goarnă pe care o puteau aduce și ascunsă pe sub haine să sune un omagiu?… „Stingerea”…

Și nu, nu există chiar nici o scuză! Ci doar o mare rușine pe care toți ce nu au contribuit la ridicarea unui omagiu de Panteon Național o vor avea pe post de ferpar în locul laudelor pe care ei cred că și le-au trecut în cărțile de istorie.

Rușine, guvernanți! Vreți a „omagia” Centenarul cu… ședințe de guvern prin orașele țării (!), nici măcar „solemne” cum vă lăudați, ci pur și simplu penibile, ridicole întruniri de fanfaroni (căci solemnitatea o puteați găsiți acolo unde voi ați pătat reverul sacrificiului unei generații, împachetând oasele gliei nostre în cutii de carton, cutii ce semnifică, nu locul de odihnă al eroilor noștri, ci urna în care zace spiritul vostru venetic!), dar nu ați fost în stare să duceți 345 de drapele într-un moment unic în viața voastră oricum nesemnificativă.

Și poate vă veți face o coroană de „laudă” pentru posteritate (și popa „laudă”, la o adică!) din buruienile ce sunt de așteptat să năpădească și cimitirul românesc de la Rossoșka…  Iar de veți ajunge, totuși, vreodată acolo pentru a vă reculege, să nu căutați vreun mausoleu, vreun memorial, nici vreo capelă… Pentru că nu le-ați așezat… Să vă uitați poate după o bucată sărăcăcioasă de piatră ce „străjuiește” aliniamentul celor 345 de eroi. Și poate veți înțelege cât de meschini ați fost în această viață…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*