În urma săpăturilor arheologice din această vară au fost făcute descoperiri importante la Sarmizegetusa Regia, acestea fiind făcute publice în luna aceasta, de Ziua Porţilor Deschise. O ramificaţie a drumului antic pavat, construită în vremea dacilor, despre a cărei existenţă se cunoştea, dar ea nu a fost cercetată până în prezent, a fost scoasă la lumină, alături de ruinele unui edificiu necunoscut până în prezent. Cele două vestigii din fosta capitală a Daciei sunt considerate extrem de importante.
„În acest an am avut o campanie mai lungă, care se va încheia la sfârşitul lunii septembrie. Am început săpăturile pe Terasa a IX-a, deasupra zonei sacre, care s-a soldat cu descoperirea unor monumente interesante. Este vorba în primul rând de reidentificarea unei alei pavate de care se ştia încă din 1989, şi noi am continuat cercetarea ei, rezultatele cercetărilor fiind promiţătoare. De asemenea, am găsit fundaţiile unui edificiu din piatră, căruia în anii următori o să reuşim să îi precizăm planul, în condiţiile în care suntem doar la început în cercetarea lui. Materialul arheologic este pe măsură, este divers şi destul de bogat: ceramică pictată, vârfuri de săgeţi, o daltă, o fibulă şi alte obiecte”, a declarat, prof. univ. Dr. Gelu Florea, coordonatorul şantierului arheologic.
Aleea pavată cu dale de piatră datează din perioada dacică, iar arheologii vor stabili locul de unde a fost extras materialul, o ipoteză fiind vechea carieră de calcar a dacilor, de la Măgura Călanului. Aleea antică reprezintă o ramificaţie a drumului pavat din Sarmizegetusa Regia, această ramură ducând spre terasa a IX-a. „Terasa, în forma ei actuală, pare supraînălţată în momentul în care această cale pavată a ieşit din uz. În anii următori o vom dezveli în întregime şi, ceea ce e mai interesant, dacă vom avea noroc, să găsim şi înspre ce ducea. Noi bănuim că la capătul unui asemenea drum pavat trebuia să se afle ceva important”, a declarat istoricul Gelu Florea. Sarmizegetusa Regia este cel mai important obiectiv turistic aflat pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului–Cioclovina. Vechea capitală a Daciei pre-romane, înfiinţată în urmă cu peste două milenii, se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu, considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“. În Sarmizegetusa Regia, turiștii iubitori de istorie găsesc urmele unei aşezări urbane înfloritoare din Epoca Fierului, în jurul căreia au fost ridicate celelalte cetăţi dacice, care aveau în special rol de apărare. Acum, de când accesul la vechea capitală a strămoșilor noștri a devenit mai facil, sunt mii și mii de turiști care vizitează zona sacră, bucurându-se de această călătorie în timp și descoperind rădăcinile noastre ancestrale. (G.V.G.)
Lasă un răspuns