
Orice occidental ne priveşte, probabil, cu condescendență, uneori… Insultele, calomnierea adversarului, terfelirea în spațiul public sunt caracteristice păturii celei mai de jos, celei mai înapoiate, din mahalaua Balcanilor, de la noi! Am fost cândva o țară frumoasă şi respectată, şi ce-am ajuns! Chiar şi sub dictatură, trecând peste gângăviile şi astigmatismele cuplului ceauşescu, dorința de a învăța şi de a străluci prin erudiție era comună multor cetățeni, care găseau în artă şi cultură un refugiu în calea vicisitudinilor.
Azi nu mai studiază nimeni, din păcate. Sau prea puțini. Toți sunt pe facebook, însă, chiar şi înainte de a învăța să scrie! Toți sunt în fața televizorului, care le ia mințile, de multe ori…
Nivelul discuțiilor de la televiziunile naționale este Deplorabil. Un standard profesional a apus de mult la noi. Toți vor să iasă în evidență, numai, să epateze cumva, se ceartă, îşi dau palme şi pumni „în direct” sau în pauze, se încaieră de dragul politicii dubioase, tăvălindu-se în praful dâmbovițean… Cu aceste aere de Fanar, am transformat treptat-treptat, scumpa noastră Țară într-o mahala morală, care nu mai aparține nimănui! Căci, cui îi pasă de Ea?! Am învățat toți să înjurăm, atâta ştim, atât putem. A mai rămas loc în inima noastră şi pentru altceva?
…Arta diversiunii a ajuns la perfecțiune, la noi! Când Politicul şi-a vârât coada, profitând de aptitudinile fanariote moştenite, a început Dezastrul juridic, Dezastrul moral, pierderea, de fapt, a statului român în favoarea unei mâini de oameni, confiscarea lui!
Că avem cei mai iscusiți Hoți din lume, se ştie, nu e un secret! Că s-au furat valori inestimabile, este, de asemenea, ştiut. Că, în fața unor asemenea provocări, trebuia luate şi măsuri excepționale pentru stoparea, dacă nu stârpirea lor, este, iarăşi, de înțeles!
Dar nu este de înțeles cum s-au infiltrat tot felul de neaveniți chiar şi în DNA, chiar şi în SRI, decredibilizându-le! Nu este de înțeles cum preşedinți ai țării, şi-au dat mâna cu nelegiuiții, infractorii, comițând Abuzuri împotriva propriilor cetățeni!… Nu este de înțeles că s-a făcut „dreptate” SELECTIV, linşând adversarii, în timp ce propriii aliați cărau în portbagaje milioane… Nu este de înțeles cum a apărut Inchiziția, în România, fabricând dosare, distrugând Oameni, manevrând politic, punând cătuşe ruginite, de fapt, pe destinul patriei!
…Când un procuror precum Portocală-Să-moară-mama-mea!, îi fabrică dosar unui tată, cerând în acelaşi timp avansuri sexuale fiicei sale, este un fapt mai mult decât regretabil, de care se face vinovat nu numai un obsedat, ci un întreg Sistem clădit pe opresiune, minciună şi falsă justiție!
…Oricât de ireconciliant aş fi cu Opoziția, n-aş trimite niciodată trupele de procurori împotriva ei, căci un atentat împotriva Opoziției unei țări, este un atentat împotriva statului!
Cu părere de rău trebuie să afirm că, indiferent cine a venit la Putere în România, fie că a fost de Stânga, fie că a fost de Dreapta!, nu a avut niciun respect pentru adversarii săi. Cel care a strigat cel mai tare „Hoții!”, a fost cel mai mare Hoț! Când nu există Credibilitate, Încredere, Empatie, Înteligență Emoțională în raport cu cei care nu gândesc ca tine, mergem dinspre rău spre mai rău…
În România trebuie schimbate până şi măturile…
Lasă un răspuns