Povestea castrului roman de la Drajna de Sus (jud. Prahova)

Castrul roman de la Drajna de Sus este unul dintre monumentele istorice ale judeţului Prahova, de o importanță deosebită, dar puţin pus în valoare. El are o poveste „de viață” mai specială: localnicii din Drajna ne spun că „…pe vremea comunistă, pe când zidurile castrului roman erau de suprafață, a fost dispusă intervenția buldozerelor, pentru nivelarea terenului, astfel încât în locul ruinelor să fie o livadă de pruni.” Şi iată cum prunul a învins istoria, iar astăzi arheologii trebuie astăzi să „coboare” sub pământ spre a scoate la lumină fundaţiile vechilor construcţii şi artefactele ascunse în pulberea anilor, iar restul să le reconstituie imaginar și virtual.

Castrul roman se află în satul Drajna de Sus, din comuna Drajna, judeţul Prahova, pe platoul dealului Grădiştea, la o altitudine de 475 m,  separate pe linia nord-sud de valea râului Drajna şi pârâul Ogretin. Pe teritoriul satului Drajna de Jos, sat vecin cu cel aflat în studiu, a fost descoperit un important depozit de obiecte de la sfârșitul Epocii Bronzului (sec. 13 î.Hr.), iar în satul Drajna de Sus, este consemnată o așezare dacică, respectiv antica cetate Ramidava (de la Rama care înconjoară Aria, ca zonă a salvării specie umane la ceas de cataclysm); de la „Ramul” din Pomul Vieții care mai are o șansă). Numele localității vine de la „drajon”, ca „lăstar al unei plante crescut din rădăcină și din care (prin separare) se poate dezvolta o nouă planta”. Lingviștii spun că acest cuvânt l-am împrumutat din fr. „drageon” (lăstar crescut pe o rădăcină superficială). Dar eu spun că, în virtutea tezelor mele de până acum, este vorba de „Cel ce se va naște”, ca nouă creație din cea veche, ca un lăstar aparte. Așa cum zeul Mitras se naște din piatră (din peșteră), iar Isus se naște în grotă (staul), noua creație ce va veni va apare ca un drajon crescut din rădăcina veche, de unde și numele de „dragon”. De aici simbolistica plantelor cu capete de lup din frizele aflate pe Monumentul de la Adam-Clisi (Biserica Pământească a Omului), de aici stindardul dracon al geto-dacilor, sau lupoaica dacică ce întoarce capul și mușcă din gemeni (ca potențialitate), sabia geto-dacă cu vârful întors, căciula geto-dacă cu vârful întors și coifurile „tip pasăre cu cioc”, sau sceptrul-cârjă cu cap de pasăre de pradă cu cioc întors. Din actuala materie vie se va naște noua viață, noile specii ce vor veni (așa cum se specifică faptul că îngerii decăzuți s-au împreunat cu fiicele oamenilor de pe Pământ și au dat naștere unei alte rase umane – zeii, semizeii, etc. – naștere imaculată). De la „drajon” și „dragon” (dracon) a apărut mai apoi „dracul”, ca ceva „altfel” decât tot ceea ce este. Strămoșii s-au luptat cu ajutorul vechilor percepte să întârzie pe cât posibil acest sfârșit de lume, chiar prin refuzarea așa zisei civilizații care scoate la suprafața planetei fierul și cheamă magnetic finalul. De aceea au acceptat să străiască într-o civilizație a pietrei, lutului și lemnului, fără fier, pentru că știau că acesta este „fier = ăst = rău” (dinții de fierăstrău, sau dinții de lup care ne vor mânca; venirea Morilor Cerești). Castrul de la Drajna de Sus intră în literatura de specialitate după 1888, prin publicarea de către Grigore Tocilescu a unor serii de ştampile cu numele unităţilor militare cantonate acolo. Meritul descoperirii castrului îi revine lui M.D. Bazilescu profesor la Drajna.

În anul 1883 acesta înştiinţa Ministerul Instrucţiei Publice despre descoperirile făcute în cursul muncilor agricole, materiale pe care le va preda Muzeului Naţional de Antichităţi. Grigore Tocilescu face săpături de mică amploare în anul 1888 în zona hypocaustului, rezultate ce vor fi şi publicate. Grigore Tocilescu a realizat aici câteva sondaje şi a descoperit cărămizi şi ţigle cu ştampilele legiunilor romane „I Italica”, „V Macedonica”, „XI Claudia” şi a cohortei „Commagenorum”. M.D. Brazilescu va publica la rândul său o notă despre acest castru în Marele Dicţionar Geografic al României. În 1932 Constantin Daicoviciu publică o serie de ştampile din materialele aduse de M.D. Bazilescu. Cercetări de suprafaţă a realizat în zonă şi M. Al. Bărăcilă. Primele cercetări sistematice au fost efectuate în anii 1939-1940 de către profesorul Gheorghe Ştefan. S-a constatat că acest castru are forma dreptunghiulară cu dimensiunile 176 x 200 m şi că există un singur strat de dărâmături. Alături de obiectele specifice au fost descoperite şi monedele, cele mai recente fiind din anul 116-117, din ultimii ani de domnie ai împăratului Traian. În urma săpăturilor arheologice reîncepute în anul 1992 în incinta castrului s-au descoperit numeroase cărămizi cu ştampile care atestă prezenta unor trupe romane precum „Cohors I Flavia Commagenorum” (pomenită şi într-o diplomă militară din anul 105 printre trupele provinciei din sudul Dunării), precum şi trei detaşamente din legiunile „I Italica” staţionate la Novae (Sistov), „V Macedonia” staţionată la Troesmis (Iglita) şi „XI Claudia Pia Fidelis” staţionată la Durostorum (Silistra). După monedele descoperite aici, castrul a funcţionat numai în timpul domniei împăratului Traian şi avea sarcina supravegherii populaţiei băştinaşe şi a drumului de trecere peste Carpaţi, spre Braşov.

Graba cu care imperiul a ridicat aceste fortificații în curbura Carpaților dovedește faptul că se dorea o valorificare rapidă a victoriilor militare, spre a nu da timp de ripostă trupelor geto – dace. Prin ridicarea de fortificații și cantonarea aici a numeroaselor cohorte de legionari se crea o forță tampon importantă, greu de dat la o parte mai apoi. Dar loviturile continue ale geto-dacilor liberi aveau să uzeze rutina imperială, așa cum berbecele, prin lovituri repetate sparge poartă cetății. Urmele ceramice dovedesc cu prisosinţă prezenţa unei  populaţii getice după părăsirea castrului de către trupele romane în urma retragerii aureliene. Cercetările arheologice din anul 1992 sunt primele efectuate aici după cercetările efectuate în anii 1939-1940 de către profesorul Gheorghe Ştefan. Rezultatele campaniilor din anii 1992-1996 au adus dovezi asupra fazelor de constructie a clădirilor din interiorul castrului. La aceste cercetări au participat Vlădescu M. Cristian, Zahariade Mihail, Dvorski Traian, Teodorescu Victor, Marinele Penes. Prima fază de construire, val de pământ şi palisade (Drajna de Sus I) este construită probabil în toamna-iarna anului 101, şi a durat până la sfârşitul celui de-al doilea război daco-roman. Dimensiunile castrului în această fază rămân încă necunoscute. Cea de-a doua fază de construcţie (Drajna de Sus II) este reprezentată de un zid dublu de piatră ce avea dimensiunile 185 X 190 m, şi a funcţionat în perioada 106-117/8. În anul 1994 a fost cercetată poarta de nord a castrului (poarta decumană), iar în apropierea ei au fost identificate două cuptoare de olar. În campanile desfăşurate aici în perioada 1992-1996, au fost cercetate câteva zone de pe suprafaţa castrului care au scos la lumină numeroase edificii din interiorul castrului printre care putem enumera: clădiri cu instalaţie cu hypocaust care aveau ţevi din lut (olane) de încălzire inserate în pereţi, o piscină etc.

În apropierea castrului se afla o aşezare a dacilor liberi. Construirea castrului de la Drajna de Sus este legată probabil de acţiunile lui Laberius Maximus în zonă, desfăşurate în cursul primului război daco-roman (101-102) şi care aveau ca obiectiv fructificarea victoriei obţinute anterior de romani în provincia Moesia Inferior, cu prilejul atacurilor combinate ale dacilor şi ale roxolanilor. Laberius urmărea prin aceste operaţiuni atât destrămarea alianţei dintre daci şi roxolani, prin înfrângerea acestora din urmă, şi implicit transformarea lor în popor clientelar Imperiului Roman, cât şi împiedicarea unei concentrări de forţe din partea dacilor pe frontul principal de război. Acţiunile lui Laberius Maximus la nordul Dunării s-au desfăşurat în toamna anului 101, romanii neavând probabil timpul necesar pentru încheierii operaţiunilor din cauza venirii iernii, care a adus cu sine necesitatea construirii de castre. Odată cu venirea primăverii, Laberius lasă în castrele construite mici garnizoane, se deplasează pe Olt şi ajută ulterior la desfăşurarea ofensivei romane spre Mureş şi mai apoi în valea Streiului, având ca ţintă tezaurul Daciei, aflat în Sarmisegetusa Regia (imperiul roman se afla în stare de faliment şi avea nevoie stringentă de „lichidităţi”; acesta a fost principalul motiv al lui Traian de a ataca Dacia)). Castrul de la Drajna de Sus, alături de cele de la Mălăieşti (jud. Prahova) şi Pietroasele (jud. Buzău) a servit aşadar ca adăpost armatelor lui Laberius Maximus în timpul iernii din 101-102, urmând ca în primăvara anului 102 să reprezinte baza operaţiunilor desfăşurate de acesta la nord de munţi. După încheierea păcii, castrul roman de la Drajna de Sus rămâne ocupat de „Cohors I Commagenorum”. De altfel, Muntenia şi toată partea răsăriteană până la hotarul cu geţii roxolani, sunt anexate provinciei Moesia Inferior. Castrul de la Drajna de Sus a fost utilizat de romani probabil până la anii 117/118. În această perioadă, castrul roman de la Drajna de Sus pare să fi fost cea mai mare bază militară romană situată strategic pe deal, controlând astfel căile de acces în vale. Rolul său principal este în legătură directă cu castrele de la Mălăieşti, Târgşorul Vechi (ruinele castrului roman au fost descoperite în apropierea bisericii Mănăstirii Turnu din judeţul Prahova) şi Voineşti (castrul roman din satul Voineşti, comuna Lereşti, judeţul Argeş; comună lipită de oraşul Câmpulung Muşcel; este situat în punctul Măilătoaia, pe Malul lui Cocoş), împreună cu care făcea parte dintr-un sistem de apărare în primele decenii ale secolului al II-lea, prin care romanii controlau trecerea din şi spre sud-estul Transilvaniei prin trecătorile muntoase.

Situl arheologic de la Drajna de Sus este înscris pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2004, publicată în Monitorul Oficial numărul 646 bis din 16 aprilie 2004 şi are codul PH-I-s-B-16174. Campania arheologică 2011 şi săpăturile sistematice sunt derulate de Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” – Bucureşti şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea.  În prezent se așteaptă o finanțare norvegiană pentru „Proiectul pentru protejarea, conservarea și valorificarea muzeistică a clădirii comandantului din perimetrul castrului roman de la Drajna de Sus”.  De fapt… „Întreg castrul roman de la Drajna de Sus, ca de altfel și cel de la Mălăieşti, a fost realizat după planuri minuţioase, standard, acesta fiind prevăzut cu drumuri de acces, porţi și clădiri, cu terase acoperite şi pavate cu dale. Săpăturile arheologice au scos la lumină și un bogat material arheologic, constând în monede, ceramică, dar și piese de armament, precum și material de construcție, toate aceste elemente fiind ștampilate, iar acum regăsindu-se la Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova. Pe lângă punerea în siguranță a elementelor care s-au păstrat ne propunem să realizăm aici și a XVIII-a secție muzeală”, a mai declarat Marinela Peneș de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Consiliul Județean Prahova deja lucrează la un proiect amplu care ar putea să fie pus în valoare prin atragerea de finanțare de la Uniunea Europeană. În prezent săpăturile sunt conservate, prin realizarea unei clădiri care adăpostește şi protejează întregul șantier arheologic.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*