La Logrești (jud. Gorj) arheologii au descoperit bordeie cu lemnul de construcție bine conservat, cee ace cosntituie o raritate chiar și pentru Europa. Echipa de arheologi a fost condusă de către Radu Bejenaru, directorul adjunct la Institutul Național de Arheologie „Vasile Pârvan” din București. Situl din localitatea Târgu Logrești, satul Măru, datează din preistorie. „Situl de Târgu Logrești este cunoscut de aproximativ zece ani. Am considerat că este important să reluăm cercetările și lucrările nu sunt încă încheiate. Avem un sit preistoric, cu câteva complexe de locuințe și cu o mare cantitate de lemn ars, ceea ce este destul de rar pentru siturile preistorice, pentru că lemnul este perisabil și se degradează, astfel încât nu mai poate fi găsit. Datorită condițiilor solului, fiind un sol mai nisipos, lemnul s-a prezervat și putem afla lucruri extrem de importante privind structura și modul de construcție a complexelor de locuințe din preistorie. Este un sit din epoca fierului, din prima epocă. Este un sit important pentru că acest gen de manifestare este cunoscut prin descoperiri funerare, necropole. În acest caz am găsit și o așezare”, ne explică Radu Bejenaru.
Zece bârne au fost descoperite până acum. Odată extras din sit, lemnul va fi analizat de către specialiști. „Ceea ce e interesant, lemnul pe care l-am găsit este foarte important pentru analize ulterioare. O să aflăm ce lemn foloseau și exploatau la vremea respectivă, adică cu 600-700 î.Hr. Este o descoperire extrem de interesant și importantă pentru arheologie. Sunt foarte rare aceste descoperiri în România. Epoca respectivă este cunoscută prin necropole, pentru că așezările nu s-au păstrat. Era vorba de construcții care erau exclusiv din lemn. Din fericire, la Logrești am găsit o asemenea situație. Avem zece bârne de lemn păstrate într-un complex de locuire, ceea ce este foarte important pentru arheologie. Pot fi obținute rezultate deosebite. Toate obiectele vor fi expuse în cadrul Muzeului Județean”, a mai precizat Radu Bejenaru.
Comuna Logrești din județul Gorj este situată în zona Dealurilor Amarandiei, pe cursul superior al râului Amarandia („Amar – An – Dia”, ca și „Ziua cea amară a Domnului ce va veni”). Aici se află un Muzeu etnografic și o culă (1818), în satul Seaca. Reședința comunei este satul Târgu Logrești, în care se află schitul Logrești, cu biserica de lemn având hramul Sfinții Voievozi (ante 1718, cu picturi originare), precum și bisericile de zid cu hramurile Sfinții Ioachim și Ana (1807) și Sf.Nicolae (1801).
Bordeiul este un tip de locuință semiîngropată, cunoscut în România și în țările vecine sub numele împrumutat de la români. Este cea mai veche locuință permanentă cunoscută pe teritoriul României, identificată în situri arheologice din preistorie până în vremurile noastre. A coexistat din vechime până după primul război mondial cu casa de suprafață, dominând în câmpia Dunării. Câteva exemple muzeale de bordeie vechi sunt salvate în Muzeul Satului din București, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii din Golești precum și în situ, în Muzeul Câmpiei Boianului. Bordeiul a rămas în uz, la începutul mileniului trei, în numai câteva locuri din țară, spre exemplu într-o gospodărie din Giurgiu, într-o comunitate de romi din Ostroveni și probabil încă în câteva locuri. Bordeiul este documentat arhelogic pe teritoriul României din cele mai vechi timpuri, fiind unul dintre cele mai vechi și caracteristice tipuri de adăposturi umane în această parte a Europei. Folosirea locuinței semiîngropate în părțile noastre a fost reținută de scriitori antici, Ovidiu, Strabon, Vitruviu și a fost surprinsă pe columna lui Traian. În descrierile lăsate de călătorii străini, care au parcurs în urmă cu câteva secole teritoriul dintre Dunăre și Carpați, apare în mod firesc bordeiul, ca un accent de inedit, dar și de caracteristic al zonei. În vara anului 1597, olandezul Joris van der Does, în drumul său spre Ismail, trece prin câteva sate unde locuitorii trăiau în bordeie. Călugărul jesuit Philip Avril scrie la 1639 despre casele îngropate în pământ pe care le întâlnește în Muntenia. Ignac Stefan Raicevich notează la 1788 în părțile de jos ale Valahiei că: „Satele de la câmp sunt în general forte proste și înfățișeză un tablou de desolațiune și miserie. Casele, cari se pot numi mai cu drept vizuini, sunt construite sub pămînt și se chemă bordee. Din depărtare nu se pote vede decât fumul ce ese pe coșuri, iar de aprope numai acoperișul, care este prea puțin înălțat de la pămînt, astfel că erba cresce pe de-asupra. Locuitorii fug de drumurile mari și caută pentru așezarea satelor vre-o vale sau loc înfundat, spre a nu fi vezuțî de trecetorî și spre a se feri de prădări și de încălcări.”Clima aspră, cu vânturi puternice și mari diferențe de temperatură între vară și iarnă au fost condițiile care au perpetuat exemplare din acest tip de locuință în partea sudică a României, în Oltenia, până în prima jumătate a secolului XX. Începând cu 1894, „regulamentul pentru construirea locuințelor țărănești” preciza la articolul 22 „desființarea tuturor bordeielor și înlocuirea lor prin case construite după prescripțiunile regulamentului de față” în termen de cinci ani. Bordeiele însă au rezistat și se pare că legea nu a fost aplicată, așa cum remarca doctorul P Cazacu în 1906. Conform STAS 6054/85, în România adâncimea de îngheț este cuprinsă între 0,70 m și 1,10 m sub nivelul terenului. Deoarece sub adâncimea de îngheț a solului, temperatura pământului este relativ constantă, în jur de 8-12°C, se realizează economii substanțiale la energia necesară încălzirii unei asemenea locuințe, pe timp de iarnă, respectiv răcirii acesteia vara. Săpăturile arheologice au dovedit că bordeiul este specific zonelor de câmpie cu posibilități limitate de procurare a combustibilului și a materialelor de construcții. Fiind o locuință îngropată, asigura o izolare termică și eoliană superioară locuințelor de suprafață, implicând în consecință un consum redus de combustibil, astfel că era adecvat zonelor cu posibilități limitate de procurare a unor materiale de construcție (piatră, lemn). Din aceste motive, bordeiul a fost locuința preponderentă în zonele de câmpie. Adâncimile obișnuite ale gropilor de bordeie analizate de arheologi sunt cuprinse între 0,80 și 1,30 m față de cota solului actual, dar sunt și cazuri unde această adâncime măsoară între 0,40 și 0,80 m iar la altele ajunge la 1,37-1,58, 1,35-1,68, 1,50-1,85. Cât privește dimensiunile laturilor, constatăm că sunt frecvente cele de 3 până la 5 m; cel mai mic bordei de la Coconi măsoară 3,25 x 2,90 m, cel mai lung are 9,15 x 4 m, iar cel mai încăpător prezintă laturi de 6,30 x 6 m. De regulă, suprafața pereților gropii era numai muruită (fățuială de lut cu apă), dar constatăm că adesea fățuiala consta din lut amestecat cu pleavă și paie de grâu. Unele bordeie erau căptușite în groapă cu loazbe și scânduri de lemn (pe toate laturile sau parțial). Podeaua bordeielor era sumar amenajată cu un strat de lut bine bătut, amestecat în decursul folosirii locuinței cu cenușă; nicăieri nu a fost găsită pardoseală de lemn. În Rogojeni, Raionul Șoldănești, Republica Moldova, arheologii au descoperit un bordei care conținea numeroase fragmente ceramice, fragmente de vase de lut, unelte de muncă din silex, os, multiple oase de animale care erau consumate de locuitorii așezării, acum aproximativ 7000 de ani. În localitatea Țaga, județul Cluj, la circa 20 km de Gherla, Muzeul de Istorie din Gherla a început să construiască un muzeu cu replici de locuințe tradiționale din această zonă a țării, începând din neolitic până în secolul al XIX-lea. Printre primele exponate realizate se află un bordei dacic, reconstruit exact la dimensiunile urmelor găsite pe Valea Mileului. Este o locuință aproape scufundată în pământ, din care se vede doar acoperișul în formă de semicerc, făcut din scânduri și stuf. Scările, care coboară aproape un metru până la intrarea în locuință, sunt conturate din lemn, iar spațiile rămase sunt umplute cu pământ. Ușa este masivă, din lemn, cu o clanță, de fapt o bucată de lemn, care angrenează sistemul de închidere, făcut din același material. După cum se poate constata, de-a lungul istorie sale, poporul roman a fost legat de acest tip de locuință, mai ales în zonele de câmpie. Bordeiul i-a fost locuință ecologică, ieftină și călduroasă.
Săpăturile arheologice din situl de la Logrești au fost realizate cu sprijinul Muzeului Judeţean Gorj, iar Dumitru Hortopan, directorului Muzeului Judeţean, a precizat că lucrările vor continua şi în anii următori, sperăm cu noi descoperiri deosebite. (G.V.G.)
Lasă un răspuns