De la actorie, la pedagogie…

Actrița Diana Leonte este absolventa Facultății de Teatru din cadrul Universității Spiru Haret din București, clasa profesorilor Lucia Mureșan, Mircea Constantinescu, George Grigore. În timpul facultății și-a asumat realizarea unor caractere umane complexe, atât în comedie, cât și în tragedie. După absolvire și susținerea examenului de licență, s-a implicat în realizarea mai multor proiecte teatrale independente.

Publicul spectator o cunoaște cel mai bine de la televizor, deoarece ea a fost cea care i-a dat viață polițistei Mirabela din serialul „Trăsniții” de la Prima TV. Mirabela, în interpretarea Dianei Leonte, a fost o poliţistă ambiţioasă, „o moldoveancă hotărâtă, fâşneaţă, cu dorinţă de afirmare în meseria de poliţistă”, aşa cum o descrie actriţa. „Rolul e un exerciţiu amuzant pentru o ardeleancă ce trebuie să vorbească moldoveneşte la filmări. Personajul e unul colorat, comic, atât prin situaţiile în care se află, dar şi prin look. Este primul meu rol într-un serial de televiziune şi îl joc cu drag alături de o echipă minunată”, ne spunea atunci Diana. Între timp Diana Leonte a absolvit și Masterul de Artă Teatrală din cadrul Universității Spiru-Haret la clasa Prof. Univ. Dr. Adriana-Marina Popovici și a debutat pe scena Teatrului Foarte Mic în spectacolele „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni și „Fetele din Yowa” de Lee Blessing. A colaborat cu Teatrul Masca, în cadrul proiectului „Orașul de sub oraș”, cu spectacolul de statui vivante „Ex libris”, evoluție ce i-a oferit șansa de a-și însuși tehnicile teatrului stradal de mișcare. De asemenea, Diana Leonte s-a remarcat în proiectul teatral cu spectacolul „Independence” de Lee Blessing (la Teatrul de Artă București; regia artistică Doina Antohi). În paralel, Diana Leonte a colaborat cu diferite grădinițe din Capitală, insuflând micuților dragostea pentru teatru.

Acum va începe o nouă colaborare specială, aceea cu Fundația Nadia Comăneci, prin coordonarea cursului MiniMe pe Scenă, curs de teatru pentru copii, desfășurat în cadrul Centrului MiniMe. Cursul Minime pe Scenă se adresează copiilor în vârstă de 5 – 7 ani și își propune să îi ajute pe cei mici să capete încredere în propriile forțe, să devină comunicativi și deschiși, să își poată exprima liber, clar și coerent gândurile și emoțiile, să capete o mai mare putere de concentrare, dar și de control al comportamentului în public. Prin teatru, copiii își dezvoltă armonios personalitatea, învață să își dezvolte imaginația, să comunice fără temeri și să se exprime liber. Cursul MiniMe pe Scenă este structurat pe module lunare de câte opt ședințe a câte o oră fiecare, pe parcursul cărora vor fi realizate exerciții de dicție și oratorie, exerciții de storytelling, exerciții de mimică, gestică și mișcare corporală, jocuri de rol și de relaționare, jocuri de memorie și atenție, jocuri de creativitate și improvizație. La fiecare a opta ședință a unui modul, părinții vor fi invitați în sală să constate progresul celor mici, iar la finalul a două – trei module, în funcție de evoluția copiilor, părinții vor asista la o piesă de teatru cu proprii copii în rolurile principale. Noi îi urăm succes pe mai departe Dianei, atât în proiectele teatrale pe care le are în desfășurare, cât și ca pedagog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*