Asta cu „Să ne cinstim…” chiar a sunat a bodegă! Nici nu mai contează enumerarea care a urmat… Și nu l-a salvat, ca imagine, nici promovarea sub vorbele lui Nichita Stănescu. Trecerea a fost prea bruscă… De la prea multele (deja!) aforisme de tavernă, de la acel laudatio anti-bancar adus lui Terente, la vorbele destul de șifonate pentru poziția sa actuală. Și, da, poate ne-am fi amuzat (măcar haz să fie în necazul pe care-l ducem în spate) dacă tot ceea ce a mormăit până acum premierul a inteligență cârmuitoare ar fi fost făcut de la terasa unei cârciumi, acolo la sfatul local rural al asistaților sociali cu grade (în pahare!), și nu din fruntea Guvernului.
Ar fi fost de ajuns să spună: „Să ne onorăm Limba Română!”. Aici, la noi acasă, și pretutindeni unde este ea vorbită… Dar a alunecat mai mult spre „pretutindeni”, lăsând în sarcina românilor de pe oriunde s-ar afla ei „să-și cinstească limba”.
A uitat și de frații noștri de peste Prut… Pentru ei nu a închinat nici măcar un țoi de limbă neaoșă. Că el era cu cinstitul pe aici… Măcar pentru faptul că frații noștri au onorat Limba Română întâia noastră, cu 16 ani… Măcar pentru asta și ar fi trebuit să le spună și lor o vorbă… Nu o recenzie fugară într-o postare pe Facebook… Păi’, la atât se limitează respectul lui pentru Limba Română? Câteva rânduri de „feisbuceală”?! Asta ca să nu ne revoltăm de-a dreptul și să îl întrebăm dacă nu cumva ne-a luat peste picior, postându-și „admirația” (în rictus oficial) tocmai acolo unde limba noastră este cel mai des maltratată…
Și nu, nu avem de ce să fim mândri că premierul și-a adus aminte de ziua de celebrare a limbii în care vorbește și el! Asta ține de conștiință, nu de imboldul dat de vreun consilier să azvârle câteva rânduri pe Facebook. Pentru că, altminteri, putem crede că la asta trebuie să ne așteptăm și când va fi venit (și numai mâine nu e azi!) „Centenarul”.
Și totuși, dacă tot voia să sărbătorească Ziua Limbii Române doar pe Facebook, măcar să o fi făcut-o ca lumea. Nu într-o înșiruire ca la pomenirea viilor și morților de joia limbii (!).
E drept, a început bine (sigur, dând la o parte impresia de pahare ciocnite în cârciumă!): „Să ne cinstim părinții, de la care învățăm primele cuvinte în limba maternă” (era vorba de Limba Română, nu maternă, că a fost ziua limbii noastre, nu ziua limbii în care se grăiește întâia oară în etnii!), a continuat cu o enumerare corectă, cu „dascăli și scriitori”, apoi a izbit-o în ziariști… Păi’ la ce fătuci se dau acum jurnaliste, la cum maltratează duduile de prompter și jurnaliștii de reportofon limba noastră, nu prea a mai nimerit-o. Sigur, e potrivită la nivelul încântării pe care o vor avea (sau poate nu!) „ziariștii” față de incantația făcută de premier (și poate o vor lăsa și mai moale cu urecheala lui Terente, nu?!).
Dar care ziarist va fi simțit un fior de mândrie că a fost pus acolo, pe lista de pomenire a lui Terente, înaintea celor ce au făcut această Națiune, înaintea… înaintașilor („care s-au mai și jertfit”, să-l căutăm printre cuvinte pe premier), a lor, a Eroilor? Și nici părinții nu ar fi mândri de o asemenea însăilare. Căci nici ei nu ne-ar fi făcut pe noi fără de existența înaintașilor care ne-au împlinit ca Neam și Țară.
Nu, domnule premier, pentru onoarea de a vorbi astăzi în frumoasa limbă a continuității noastre, aici, dar și peste Prut, ori oriunde Dumnezeu a hărăzit semințe culese din Grădina Maicii Domnului, trebuie să le mulțumim Părinților și Înaintașilor noștri dimpreună, căci, în filonul limbii noastre, ei se întregesc!
Să ne aducem omagiul pentru curajul fraților noștri de peste Prut! Care printre zăbrelele chirilice au strecurat și-au ridicat Limba Română la nivelul unei recunoștințe la înălțimea căreia, nu că v-am vedea sacrificându-vă pentru ea!, nu veți reuși nicicând să vă ridicați… Apoi, puteți să-i cinstiți (acum, da, merge și de un pahar!) și pe scriitori, și pe ziariști. Deși e nedrept să ciuntiți lista celor ce trudesc la continuitatea limbii noastre, fără artiști, fără actori, cântăreți și pictori, fără atâtea voci și condeie anonime ce își pun stropul existenței lor efemere pentru eternitatea limbii noastre.
Lasă un răspuns