Printre lupi

Sătul de-atâta zbucium mut si de-astă bolnavă societate
am mers spre liniștea pădurii să caut a Sinelui dreptate.
Și am pornit singur și trist, să-mi aflu Mitul Ancestral
în piept cu-o Inimă de aur bătând într-un acord total.

Cu-atâta freamăt printre frunze nici glasul nu mi-l auzeam
strigam, iar din plamâni ecoul, cu mâna dreapta îl țineam.
Da, sunt aici si voi muri, dar eu nu vreau să mor oricum,
m-am oferit ca cină vieții ce-o să-și continue-al său drum.

Ninsori păgâne, geruri aspre, prea grele pentru ochii mei,
unde ești tu trecută vară, cu-al tău parfum dulce de tei?
Un urlet aspru și sec se- aude, haite de lupi ce trec zburdând
vreau să-i opresc: gustați din mine, mi-e cunoscut acest mormânt.

Ce-am fost în lume? Toate-s vechi, cui îi mai pasă?
Si ce-am lăsat privind în urmă, doar o Iluzie frumoasâ.
Mult am iubit și-n patimi aspre mi-am rânduit întreaga viață,
eu vă invit să vă-nfruptați, n-am nici o lacrimă pe față.

Se-apropie cu grijă fiara, adulmecă și mă privește,
să lupt? Este in van, căci ochiul ei deloc nu obosește.
Mai bine aici departe-n beznă, o cină lupilor să dau
decât la masa mincinoasă cu ipocriții să mai stau.

Este-o umilă renunțare, la mine și la tot ce-am fost
faimă, putere, nume, glorii, să-mi amintesc, nu are rost.
Străin de legi, de lumea mută, caut o fisură de lumină,
luciditatea suferinței, ce nu-mi mai e deloc străină.

Tremurătoare voci rebele, oameni bigoți cu pași nătângi,
eu le-am abandonat pe toate, lăsându-mi inima-ntre stânci.
Sunt Lup și rup doar cu privirea, orice proptea a existenței,
NU MAI SUNT OM S-ASTEPT CERȘIND ORICE HÂRTIE A CLEMENȚEI

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*