Kaliakra este un superb promontoriu ce se întinde pe 2 km. în Marea Neagră şi are circa 60 de metri înălţime faţă de nivelul mării, fiind o formaţiune de stânci calcaroase. Capul Caliacra (în bulgară Калиакра – Kaliakra) este un monument al naturii din Dobrogea bulgărească (Cadrilaterul), cuprinzând în present o cetate medievală, dar şi o rezervaţie naturală. El este situat în nord-estul Bulgariei, la 60 km la nord-est de Varna şi la 80 km la sud de Constanţa, în Dobrogea. Este compus din straturi calcaroase orizontale din Miocenul sarmaţian, formând un promontoriu stâncos care se îngustează spre sud, deasupra apelor Mării Negre.
Pe vremea triburilor trace (geţii sudici) aici se ridica o cetate a „terizilor” („teri – Z”, sau „Oamenii pământului care au trecut printr-un sfârşit de lume”), numită Tirizis, dovedind astfel vechimea prezenţei getice pe acele meleaguri, din secolele IV î.Hr, până la mijlocul sec. I d.Hr., când teritoriul a fost ocupat de romani. Aceştia au făcut din aşezare un important centru comercial, cu trei porturi, l-au numit Akra şi l-au integrat în provincia Scythia Minor. Inaccesibilitatea locului a făcut încă din antichitate din ea o mare fortăreaţă, fiind a doua cetate importantă la Marea Neagră, după Tomis. Fortăreaţa a fost folosită de traci (geţii sudici), apoi succesiv de către romani, bizantini şi bulgari. O legendă spune că la un moment dat, aici, în această fortăreaţă, şi-a adăpostit bogăţiile Lisimah, succesorul lui Alexandru cel Mare, macedoneanul. Se spune că grecii au redenumit-o Kali Akra, denumirea însemnând „bun adăpost” (ca adăpost faţă de vânturile din nord-est), denumire păstrată până în epoca bizantină şi preluată de turci sub forma Celigra. În secolul al V-lea o armată numeroasă trimisă de împăratul bizantin Anastasiu I împotriva rebelilor conduşi de Vitalian a fost nimicită sub zidurile Akrei. 
După o perioadă de declin, cetatea a prosperat iarăşi în secolul al XIV-lea, când a fost numită Kaliakra, iar în a doua jumătate a secolului al XIV-lea a fost capitala statului independent Dobrogea (Despotatul Dobrogei), condus de despotul Dobrotici. Acesta a fortificat oraşul, avea propria sa flota, a desfăşurat un comerţ activ şi a bătut monedă proprie. În acea perioadă călugării creştini au transformat peşterile din faleză în schit. În anul 1396 cetatea a fost asediată de turci şi salvată prin intervenţia voievozilor munteni de peste Dunăre, dar în perioada 1417 – 1421 ea a fost asediată şi cucerită de otomani. În anul 1444, cetatea a fost eliberată de armatele creştine unite conduse de Vladislav al III-lea Warnehczyk, rege al Poloniei şi Ungariei, şi de lancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, dar ulterior a fost abandonată. Cetatea Kaliakra a existat până în secolul al XVII-lea, dar fără a mai păstra ceva din fosta ei măreţie. O altă legendă locală spune că în evul mediu 40 de fecioare s-au aruncat de pe faleza de aici în valurile mării ca să nu fie prinse de turci şi luate în sclavie.
Este una dintre cele mai populare legende, pentru că la intrarea în Kaliakra s-a ridicat un monument dedicat acestor fecioare, numit „Poarta celor 40 de virgine”. Războiul ruso-turc a luat sfârşit cu înfrângerea flotei turceşti în apropierea acestui loc. La Kaliakra a avut loc în august 1791 această importantă bătălie navală, în cadrul războiului ruso – turc din perioada 1787 – 1792. După 1989, câştigătorul bătăliei de atunci, un amiral rus, a fost sanctificat de Biserica Ortodoxă. Între anii 1913-1916 şi 1918-1940, Capul Kaliakra a făcut parte din judeţul Caliacra, aparţinător de România (Cadrilaterul). În anii 1930, naturalistul roman Grigore Antipa a întemeiat aici o staţiune de cercetări zoologice marine a Institutului Bio-Oceanografic din Constanţa, care după război a adăpostit un pluton de grăniceri bulgari şi ale cărei ruine se mai văd încă la dreapta şoselei care duce la cetate, la un kilometru spre apus de aceasta. În prezent, aici se află un mic muzeu în care pot fi văzute piese arheologice descoperite în zonă. În micul muzeu amenajat în grota din preajma restaurantului, Capul Kaliakra își dezvăluie fragmente din istoria bogată, care ne întoarce mult în timp, până pe vremea tracilor, care au construit prima cetate, numită Tirizis. Se crede că în această peșteră, în Evul Mediu, a funcționat o biserică, în interior găsindu-se multe bijuterii din bronz sau din argint. În muzeu sunt expuse numeroase piese din perioada elenă, obiecte funerare din perioada romană, dar și obiecte din perioada bizantină timpurie. De asemenea printre descoperiri s-au găsit multe bijuterii, cum ar fi: inele, cercei, centuri, fibule, monede din regiunea Dobrogei.
Informațiile din muzeu amintesc de vechii traci (geţi sudici) ai tribului Tirizis, care au construit o fortăreaţă şi au denumit-o Akre (posibil de la „Acre”, sau „Cea acră”, pentru că transformarea planetară care va veni nu va fi prea dulce; de aici şi numele de „acropolă”, sau „polul cel acru”, cel care ne va schimba „gustul” vieţii în materie (aşa cum pelinul îl schimbă în amar; vezi denumirile de Pella, Pelion, Peleaga, Peleş, etc.). În acele timpuri oamenii ridicau pumnii la cer şi trăgeau cu săgeţi în nori, pentru ca zeii să ne lase în pace, să nu mai intervină în materie; forma aciculară a penisulei Kaliakra simbolizează cumva pătrunderea uscatului în apele mării, ca o intervenţie masculină spre procreerea unei alte lumi). Mai târziu, guvenatorul Lyzimach și-a mutat sediul în Kaliakra, aducându-și cu sine bogățiile. În preajma orașului Balcic s-au descoperit inscripții în piatră din epoca antică în care apare și numele fortăreței, Akre (mai avem o cetate oraş Acra în Israel, iar un oraş Accra este capitala Ghanei).
O imagine generală asupra cetății se poate observa din macheta expusă în mijlocul muzeului. Panourile informative amintesc de separarea imperiului roman, Akra aparținând Imperiului Roman de Est, cunoscut ca fiind Imperiul Bizantin. În secolele XII-XIV, pe timpul Regatului Bulgar, cetatea este întărită și capitala Dobrogei bulgărești e stabilită la Kaliakra. De asemenea, pe promontoriu, astăzi se pot vizita ruinele vechii cetăţi, care includ poarta prin care se intra dinspre continent, ziduri ale cetăţii, dar şi ruine ale diferitelor clădiri care au funcţionat aici, respectiv biserici, băi romane, sau fântâni. Capul Kaliacra a fost declarat ca zonă protejată în anul 1941, având în prezent circa 687 de hectare. Într-o vreme aici se afla chiar şi o colonie de foci de Marea Neagră. De pe promontoriul Kaliakra pot fi văzute acum în apă câteva specii de delfini, precum şi diferite specii de păsări (cormorani pescăruşi, etc.). O vizită la Cap Kaliakra este un moment de întoarcere în timp, dar şi de admiraţie a minunilor naturii, cea care ne surprinde mereu cu noi şi noi imagini mirifice şi peisaje de poveste.
Lasă un răspuns