Mormântului antic al războinicului – sportiv etrusc descoperit la Lanuvium (Italia)

În cadrul expoziţiei permanente de la Muzeul National Romano (Băile lui Diocleţian) din Roma se află o seamă de exponate dintre care unul avea să îmi incite curiozitatea. Este vorba de inventarul funerar al unui mormânt etrusc. În tabloul general al mormintelor Latium din secolele VI-V î.Hr., descoperirea Mormântului Războinicului – Sportiv Etrusc  (tomb warrior) din Lanuvium (cca. 475 î.Hr.) rămâne o excepţie. Ea iese în evidenţă deoarece, deşi modest şi fără bunuri scumpe, acesta conţinea trupul unui comandant militar, îngropat cu echipamentul său militar şi sportiv într-un sarcofag. Această combinaţie de idealuri militare şi atletice declarată de influenţă culturală greacă, nu este surprinzătoare în cursul acelor ani în care cultul Dioscurilor, după ce se răspândeşte prin Latium, apare chiar şi în Roma. Dintre artefactele descoperite în acest mormânt sunt expuse în muzeu: un pieptar de bronz cu elemente anatomice reprezentate în relief, o cască (coif) de paradă realizată din bronz, argint, aur şi pastă de sticlă colorată cu o pereche de ochi afrontaţi, un topor de luptă, o sabie şi trei capete de lance.

Din echipamentul atletic avem depuse în mormânt: discul de aruncat, strigii de curăţat corpul, săculeţ pentru nisip şi o bilă de alabastru. Armura – pieptarul de bronz cu elemente anatomice reprezentate în relief (bivalve cuirass; anatomical cuirass; tip „lorica musculata”) aflată în colecţiile Muzeului Naţional Roman, cu numărul de inventar 115194, apare cu următoarele indicaţii: bronze, traces of leather and linen. Maximum height (front middle): 40.8 cm; with shoulders, 50 cm; Width: circa 30 cm; Thickness (spessore): 26 cm; Probably Italiote Greek manufacture; period 490-480 BCE. Sabia aflată în același Mormânt al Războinicului – Sportiv etrusc (tomb warrior) din Lanuvium (cca. 475 î.Hr.) este o sabie curbă (tip Sica geto-dacă), cunoscută şi ca „spadari curva”, sau „machaira”. Ea apare în colecțiile Muzeului Naţional Roman, cu nr. de inv. 115196 și cu următoarea descriere: Iron; Length: 81.7 cm; Width at hilt: 7.5 cm; Width at blade: 7 cm. Cel mai important artefact din acest mormânt este de departe „Coiful Etrusc de Paradă de tip Negau” – asemănător până la identificare cu Coifurile Frăţiei Principilor Geţi – cel ce are sus, pe calotă, un dublu balaur, sau lup (semn al gemenilor, al dualităţii), aşa cum sunt și cele două „antenele” din faţă, terminate printr-o „înmelcitură” (spirală) ca symbol al timpului cu două sensuri (de-a dreapta şi de-a stânga Tatălui), având clopoţei la capete, acestea fiind cele ce ne vor anunţa ceasul cataclismului ce va veni (marea schimbare). „Chipul” uman sau divin de pe coif are sprâncene arcuite (în „balanţă”), ochi hipnotici (în formă de frunză), brâul alveolar superior  (în solz de şarpe) şi brâul inferior din pene de pasăre de pradă (Mama Gaya Vultureanca; Gaeţii, Geţii fiind „Fii Vulturencei”).

Coiful Etrusc Negau, cu ochi şi sprâncene, din secolul VI î.Hr, din Mormântul Războinicului – Sportiv Etrusc (Etruscan Negau helmet with eyes and eyebrows decoration – 6th century B.C.E.; Bronze, Iron and Blood) are reprezentat afrontat motivul „cu ochi”, apărut în cazul Frăţiei Principilor Geţi la toate cele cinci coifuri descoperite pe teritoriul României, şi pe care îl regăsim, iată, la etrusci din peninsula italică. Descrierea acestuia este umătoarea: minimum diameter 21 cm.; Negau-type, riant. The eyes are outlined in silver, the irises picked out in gold. Mus. Naz. Rom., Inv. No. 115195. Bronze, silver, glass paste, gold. Height (without crest mount): 16.4 cm Maximum diameter 23.7 cm, Minimum diameter 21 cm, Negau-type, variant. product of Vulci (?) Denumirea de coif tip „Negau” vine de la numele localităţii Negau (posibil ca semnificație denumirii să vină de la Neagu, Neaga, știința pierdută a Șerpilor Naga) din Ducatul Styria, acum Negova (Slovenia), unde au fost descoperite 26 de asemenea coifuri (calote în fomă de mitră, fără decoraţiuni), datând din anii 450 – 350 î.Hr., din care se mai păstrează astăzi doar 23 de bucăţi. Coifurile sunt de tip „Veturonic”, numite și de tip Etrusc, sau tip Negau. „Depozitul” de coifuri antice de la Negau se pare că a fost depus în pământ în mod ritualic. Ochii foarte expresivi aflați afrontați pe coif ar fi putut însemna o deschide a ochilor spre cer, ori o renaşte în Paradisul Zeilor (sau o atenţionare de genul „Fii cu ochii în patru!”). În credinţa geto-dacilor, după moarte, sufletul părăseşte trupul şi dacă ai fost curat în viaţă, ori ai murit cu cinste în război, te înălţai la ceruri. Călătoria începea pe „Podul de Foc”, pe Curcubeu (Arco-Da-Bara) şi continua pe „Drumul Strălucitor ca Laptele” („Calea Lactee”, numită şi „Drumul Iezilor” (“Drom-I-Chaites”)).

Motivul ochilor de pe coif, asemănător la Etrusci şi la Geto-Daci, este un indiciu clar al înrudirii acestora (din timpul Geţilor de Aur Primordiali), asta pe lângă studiul de paleogenetică realizat de către profesorul universitar Alexander Rodewald (originar din România), director al Institutului de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg (Germania) şi cercetătoarei Georgeta Cardoş, studiu care dovedeşte ştiinţific înrudirea genetică a acestor vechi popoare. Cei doi cercetători au studiat timp de câţiva ani rămăşiţele osoase ale oamenilor care au trăit acum 3.000-5.000 de ani pe teritoriul actual al României, rămăşiţe obţinute din câteva zeci de situri arheologice, pe care le-au comparat cu situaţia genetică actualelor populaţii europene. Concluzia a fost spectaculoasă: nu suntem urmaşii coloniştilor romani veniţi în Dacia după războaiele dintre Decebal şi Traian şi chiar există o linie de continuitate genetică clară pe care o avem cu oamenii care locuiau pe teritoriul României acum 3.000-5.000 de ani. Mai mult decât atât, studiul dovedeşte că până şi italienii din nordul Italiei sunt înrudiţi genetic cu oamenii care au trăit aici în urmă cu mii de ani, ceea ce sugerează că peninsula italică a fost colonizată parţial, acum câteva mii de ani, cu oameni din Carpaţi, cu Geto – Daci (Geţii de Aur primordiali). Un studiu aprofundat al istoricilor asupra civilizaţiei etrusce va aduce noi dovezi ale legăturilor milenare dintre acest popor şi strămoşii noştri, ei având o aceeaşi „bază” de plecare comună, o aceeaşi sursă de civilizare, religie şi cultură, aflându-se la un moment dat împreună în marea zonă a Ariei din jurul Mării Getice, zonă în care omenirea și-a găsit salvarea la ceas de schimbare planetară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*