Cristian Năstase a trăit de mic copil în acorduri de muzică popular, pentru că bunicul şi tatăl său au fost lăutari consacraţi. „Cred că destinul meu a fost pecetluit încă de la naştere“, ne-a mărturisit acesta. S-a născut pe 13 februarie, în anul 1969, la Bacău. A intrat la şcoala de muzică, a studiat vioara timp de opt ani, iar pe scenă a urcat prima dată în clasa a III-a. Pasul cel mare în lumea instrumentiştilor populari l-a făcut însă la 15 ani când a fost angajat violonist în orchestra „Plaiurile Bistriţei“. La doar 21 de ani, a devenit dirijorul acestei orchestre, preluând ştafeta de la George Sârbu. A urmat cursurile Colegiului Universitar de Muzică al Academiei „Gh. Dima“ din Cluj Napoca, apoi a fost studentul Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii Spiru Haret din Bucureşti, pe care a absolvit-o cu brio. A interpretat pentru mari personalităţi ale vieţii artistice şi politice din ţară şi de peste hotare, chiar şi pentru preşedinţii României de după Revoluţie, dar şi pentru regele Mihai I. Artistul a imprimat peste 500 de melodii populare originale şi a cântat alături de cei mai mari interpreţi de muzică populară din ţară. Cristian Năstase a stat zece ani la cârma orchestrei „Plaiurile Bistriţei”, timp în care a avut concerte în toată ţara, dar şi peste hotare. A scos două CD-uri personale ca violonist. Dirijorul şi violonistul Cristian Năstase cântă de altfel la mai multe instrumente: acordeon, pian, ţambal, contrabas, etc. De aceea i se mai spune printre cunoscuţi şi „Omul orchestră”, el fiind cel care şi-a asumat ducerea pe mai departe şi promovarea folclorului băcăuan autentic.
– Care este evenimentul care v-a marcat ca artist?
– În 1997 am fost invitaţi să cântăm în Irak, la Bagdad. Seara, când a început spectacolul mi-am dat seama că în sală sunt foarte mulţi oficiali irakieni şi l-am remarcat printre ei pe Saddam Hussein. Nu am putut să stau mai mult de şase luni pentru că sufletul meu este la Bacău şi nu m-am putut acomoda în Bucureşti. Dar acolo m-am simţit însă cu adevărat profesionist.
– Ce zonă folclorică a țării vă place cel mai mult?
– Îmi place tot folclorul românesc şi cred că este una dintre cele mai mari bogăţii ale acestei ţări. Totuşi, ca să îmi placă, orice melodie populară trebuie să fie interpretată profesionist şi să fie de calitate.
– Dar ce zonă a ţării credeţi că vă reprezintă cel mai mult?
– Eu cânt folclor de Bacău. Ca instrumentist eu creez, muncesc mult, îmi caut linia proprie. Cea mai mare satisfacţie a mea, a fost un concert la Sala Radio, pe 19 decembrie 2010, cu Alin, fiul meu. A avut un succes extraordinar. A fost dat şi pe post la o emisiune de datini şi colinde. Sala a fost în picioare. Acestea sunt bucuriile unui om, copiii, imprimările, spectacolele.
– Dacă ar fi să alegeţi, ce vă place mai mult, să dirijaţi sau să cântaţi la vioară?
– Îmi plac amândouă, însă dirijatul mai mult. Am învăţat să dirijez de la George Sârbu, tatăl ansamblului „Ciprian Porumbescu“. Bagheta de dirijor nu se aude niciodată şi nu vreau să creadă lumea că eu nu ştiu să cânt deşi, fără dirijor, orchestra este
ca vioara fără arcuş.
– Ce ne puteţi spune despre folclorul actual?
– Sunt un pasionat al muzicii populare româneşti. Mi se pare că se întâmplă ceva în muzica popular românească, parcă a devenit prea comercială, ca să nu-i spun altfel. Sunt promovate, văd, creaţii periferice, de prost gust. Cred că s-a abandonat acea linie simplă a melodiilor. Se spune că frumuseţea stă în simplitate. Nu mai avem haiduci, Ilene Cosânzene, boieri, însă avem criză, fii, fiice, taţi şi mame plecaţi în alte ţări. De aceea se abordează aceste teme în cântecele unor interpreţi. „Mama-i plecată, tata-i plecat şi eu stau singur în sat!” Uitaţi două versuri, pe care o să le auziţi des în melodiile interpreţilor de astăzi. Cine mai umblă acum cu reportofonul sau casetofonul prin sat după cântece, melodii, linii melodice? Ne-au părăsit bătrânii, păstrătorii unor asemenea comori. Sunt rare cazurile când îi mai întâlnim, însă ceea ce este important este să ştii să foloseşti cu talent, cu pricepere ceea ce avem deja în circulaţie şi păstrare.
Lasă un răspuns