Pe ei mai întâi i-a pus în gardă… Poate i-a chemat și la o cafea să le pună în vedere că mai ușor cu raiul fiscal în România… Poate le-a explicat că se schimbă „ordinea” și că de acum înainte mai trebuie să lase bani și pe aici. Și le-a prezentat oferta unui rai deductibil, că doar nu le putea lua totul. Că plecau ăștia și rămâneam noi cu sufletul de haiduci în rai, dar cu buzunarele goale pe gardul bugetar. Așa că premierul Tudose a stabilit o cotă de maxim 30 la sută deductibilitate pentru multinaționale, mai pe românește, cam atât vor mai putea scoate din țară neimpozabil, într-o restrângere firească a paradisului fiscal al multinaționalelor. Restul se va impozita, să mai rămână și la buget câte ceva. Dar asta de la anul, nu de acum, că o fi Tudose haiduc, dar tot cu divanul străin ține mai mult…
Așadar, pentru translatarea „amiabilă” a multinaționalelor în noul regim fiscal (mare mirare ar fi să fie „in corpore” sau se vor lăsa și acolo niscai portițe!), pentru „prima taxare”, cum s-ar spune, prima impozitare în aproape trei decenii de profit, guvernul a stabilit și o perioadă de adaptare. Nu la eventualul șoc emoțional, ci, mai de grabă, la posibilitatea acestora de a se reorganiza. Cine știe, poate găsesc noi mecanisme și reușesc se fenteze, legal, din ceea ce vrea statul să le impoziteze, nu?! Căci, altminteri, de ce această generozitate? De acest interval de grație, când birurile fiscale pentru firmele românești sunt aplicate preponderent „de îndată”, așa, ca într-un caracter penal a priori, pentru că, în fapt, orice bir pe capul patronatului autohton este o nouă zeghe aplicată peste binele și, mai ales, șansa prosperității acestuia și a angajaților lui…
Și chiar dacă guvernul Tudose lucrează pe masă cu același Cod fiscal, termenii de aplicare sunt defalcați pe două noțiunii distincte: „De îndată” și „Rezonabil”… Or, este dezamăgitor că și acest premier refuză să aplice măsura pe care o așteaptă românii în relația cu statul: Nediscriminarea. Netratarea lor la „și alții”, de parcă noi am avea statut de multinaționale, în vreme ce aceia care ar trebui corectați fiscal, pentru două decenii jumătate trecute de „amnistie” continuă, sunt tratați tot cu mănuși.
Când a anunțat creșterea accizelor la combustibili și, mai ales, „splitul” cu șprițul TVA-ului, pe care guvernul nu-l mai vrea îndoit în aceeași factură cu prețul de bază, ci extras și pus într-un cont bancar aparte, pe care dacă vreun patron îl va atinge fără dezlegare de la ANAF va suporta consecințe aproape macabre (fiscal!), premierul nu a făcut-o nici cu eleganță, nici măcar cu un soi de indulgență, nu să cheme țara la o cafea, dar măcar să o pună în gardă, să stea de vorbă cu reprezentanții oamenilor de afaceri. Măcar atât, că vocea mediului privat românesc oricum nu este ascultată în momentele de cumpănă…
Doar a trâmbițat: creșterea accizelor și plata defalcată a tva-ului de către firme! Și, mai grav, într-o sfidare a Codului fiscal, fără o perioadă de trecere, ci, în termeni reali, „de îndată”. De la 1 septembrie, facultativ, iar o lună mai târziu, obligatoriu! De altfel, o altă prevedere aberantă, căci, la ce folosește perioada „facultativă” dacă nu pentru a vedea dacă măsura este primită de mediul de afaceri ori dacă produce sau nu efecte de blocaj (la cei ce ar risca să o aplice).
Lăsăm la o parte grozăvia metodologiei în sine… Cum ar fi deschiderea de conturi separate pentru TVA, care vor dubla costurile firmelor și vor îngroșa buzunarele băncilor, care, nesperat (oare?) vor avea în portofoliu noi conturi de administrat, adică noi comisioane! Sigur, există varianta deschiderii conturilor „Split TVA” direct la Trezoreria Statului, care nu sunt comisionate, fiind ale statului, dar asta numai pentru cine nu s-a umilit vreodată la porțile acestor unități, între ghișeele fălci, orarele prinse în piuneze și absența oricăror facilități de tip internet banking… Lăsăm de o parte și încărcarea firmelor cu alte costuri pentru gestionarea plății defalcate a TVA fără ca, dintr-o virgulă greșită ori o mutare eronată a banilor, să capete statut evazionist!
Grav este felul în care românul, ca om de afaceri, este iarăși tratat ca infractor, creându-se un mecanism de supraveghere mai abitir ca o brățară electronică! Pentru că statul își asigură posibilitate de decizie asupra activității unei firme prin rezervarea dreptului de a stabili dacă banii rămași în contul de TVA (după ce același stat și-a încasat sumele cuvenite) pot fi folosiți în alte scopuri (achiziții de materii prime, plata salariilor)! Căci obligația „splitării TVA” (!) va impune investitorului privat să alimenteze contul dedicat de TVA chiar dacă nu a încasat o factură la timp, eventual cu bani din propriul buzunar, pentru că statul nu așteaptă, apoi, când se va fi plăcut plata, deși a scos din propriul buzunar TVA-ul, nu va putea să-și recupereze banii decât cu acordul ANAF!
Și poate că am fi privit acest nou experiment cu mai multă indulgență dacă nu ar fi clar că nu este parte a unei erori… Pentru că dacă guvernul ar aplica mai întâi impozitarea multinaționalelor (pe ei mai întâi!, de l septembrie, iar pe noi, că suntem de aici, de ai locului, de la primăvară!), ar putea constata că nu mai este nevoie nici de creșterea accizelor, nici de „eficientizarea” colectării TVA prin „splitarea” lui într-un șpriț al anafurei la adresa mediului privat.
Dar nu eficientizarea este scopul actualului guvern…. Ci pierirea a cât mai mult din ceea ce este românesc, grabnic, până la 1 ianuarie 2018! Căci trebuie intrat într-un an de dincolo de simbolism cu cât mai puține firme românești, cu cât mai puține identități naționale, și o cât mai palidă reprezentare pur românească…
Lasă un răspuns