Am vizitat de multe ori Republica Moldova iar ceea ce m-a deranjat la unii cetățeni ai statului frate a fost dublul limbaj folosit. La români, cei de dincolo de Prut, le spun frați, iar la ruși le spun verișori. Nomenclatura de la Chișinău profită economic, social și cultural, atât de contractele și binefacerile exclusive cu România ca țară membră UE, dar și de resursele naturale ieftine și de exportul din Rusia. O pătură politică subțire, suprapusă cum ar spune Eminescu, care își apără interesele personale la Chișinău suge ca vițelul de la două țâțe, cea rusească și mai ales de la cea românească, în dauna și împotriva poporului român de la est de Prut, care mai nou este manipulat cu teoria moldovenismului de stat ca pe vremea lui Lazarev.
De multe ori am călătorit spre Europa cu autocarul, avionul sau microbuzul și am fost surprins să observ membrii ai nomenclaturii de la Chișinău care vorbeau rusește‚ intercalând fraze românești, criticau România și poporul român făcând apologia lui Mihail Garbuz și Nicolae Pascaru de la „Patrioții Moldovei”, o invenție leninistă. Această nomenclatură politică de la Chișinău pentru a își păstra și perpetua privilegiile de stat devine inamicul României și al poporului român de la est de Prut, teritoriu românesc pierdut în urma pactului nazisto-sovietic din 1939. Surpriza a fost că atunci când am ajuns cu mijloace auto la granița româno-maghiară nomenclaturiștii moldoveni să scoată pe lângă pașapoartele albastre ale Republicii Moldove, care nu aveau nicio putere în fața vameșilor unguri, pe cel vișinu românesc care le asigură accesul liber în UE. Deci criticii României și a intereselor poporului român erau de fapt și cetățeni români, ridicându-se astfel întrebarea firească: cum au primit și în ce mod cetățenia dacă le pute tot ce este românesc. Până la urmă acești nomenclaturiști moldoveni au numai beneficii de pe urma cetățeniei române, nu și obligații legale să respecte interesele României și ale Constituției pe care au jurat la primirea dreptului legal de a fi cetățean român? A fi cetățean presupune pe lângă beneficiile libertății de a călătorii liber prin UE și obligațiile consituționale ale statului român. Circa jumătate din populația Republicii Moldova are cetățenia română și totuși teoria moldovenismului face ravagii la Chișinău, iar România e jignită la tot pasul tocmai de proaspeții ei cetățeni care văd în țara care este și a lor tot un stat străin și inamic deși au jurat pe art. 1 din Constituție.
Recent cei de la Moldovacurată.md au tras un semnal de alarmă pozitiv în acest sens. Potrivit jurnaliștilor de peste Prut, șase deputați socialiști continuă să se bucure de calitatea de cetățean european, deși afișează o poziție vădit antieuropeană. Aceștia sunt: Alla Dolință, Corneliu Furculiță, Anatolie Labuneț, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi. Dintre aceștia, Moldovacurată.md o menționează pe deputata Alla Dolință, care vine din mediul de afaceri în legislativ. Limba sa maternă este rusa, iar potrivit informațiilor biografice de pe site-ul parlamentului, ea are cunoștințe elementare de limba română și de engleză. Anterior, ea promitea că se va dezice de cetățenia română, dar întrebată de reportera Moldovacurată.md de ce nu a făcut-o până acum ea a închis telefonul.Și deputatul socialist Adrian Lebedinschi are cetățenie română, pe care a obținut-o în anul 2006. Acesta este autorul unui proiect de lege care cere arborarea drapelului CSI în loc de cel al UE la evenimente oficiale în Republica Moldova. El argumentează că „arborarea drapelului UE este nejustificată și arată artificial”. Anatolie Labuneț, un alt deputat socialist, este cetățean român de 12 ani, însă a proferat recent insulte la adresa unioniștilor Anatol Șalaru, fost ministru al apărării moldovean, Anei Guțu și a fostului președinte român, Traian Băsescu.Un alt deputat cu cetățenie română este Ghenadi Mitriuc, în prezent vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică din parlamentul Republicii Moldova. Românul Miutriuc a declarat recent că Acordul de cooperare în domeniul militar încheiat între România și Republica Moldova, pe care Igor Dodon a refuzat să-l promulge, reprezintă „o tentativă de atac a României asupra statalității Republicii Moldova”.
Mă întreb, nu retoric, ce fac autoritățile române de la București, în special MAE, SRI, MI sau Guvernul față de acești cetățeni români care înjură și luptă împotriva propriului stat România de la care ia doar beneficiile, nu și obligațiile constituționale. Un cetățean român din România dacă ar fi acționat împotriva statului român așa cum o fac cetățenii români din cadrul nomenclaturii de la Chișinău de mult ar fi suportat rigorile legii. MAE ar trebui să aibă o politică inteligentă de retragere a cetățeniei române membrilor nomenclaturii de la Chișinău care nu respectă statul român și Constituția României pe care au jurat. În 1918 unirea cu Basarabia nu s-a făcut doar cu lozinci și cuvinte de propagandă, ci cu respectul legii și a dreptului istoric asupra acestui pământ românesc stăpânit de Basarab I din secolul XIV. Paradoxal, nomeclatura de la Chișinău e cea care luptă împotriva României și pentru statalitatea Moldovei Mari, mai mult decât unii membrii ai Dumei de stat ruse sau consilieri de la Kremlin care susțin public că poporul moldovenesc nu există, ci doar poporul român și limba română, iar unirea cu România a teritorului dintre Prut și Nistru e firească. România trebuie să acționeze în Republica Moldova ca într-un teritoriu românesc vremelnic pierdut în urma unui pact rușinos și dezavuat chiar de Moscova și întreaga lume democratică. Basarabia este România.
Lasă un răspuns