Zilele trecute am fost vizitați în Parohie de trei inspectori de la Sanepid, ca urmare a Hotărârii de Guvern 741/2016. Această hotărâre a fost dată de guvernul Cioloș. Guvernanții au vrut neapărat să ridice nivelul de trai al poporului și s-au gândit să înceapă cu cei de la cimitir. Drept urmare, au dat hotărârea menționată. Capitolul IV, cu articolele 21-23, privește toate parohiile de țară, în calitate de „administratori de cimitir”. În orașe „administrator de cimitir” este primăria, fiindcă și cimitirele de acolo sunt văcuțe bune de muls. La o simplă observare a porțiunii din legea de care am amintit, se vede cu ușurință că aceasta a fost alcătuită de oameni care nu au cunoscut realitățile de pe teren și au vrut doar să alinieze legislația noastră celei europene. Dintre toate cele solicitate de lege, nu am avut decât registru de evidență a decedaților. Să le luăm pe rând.
Nu am avut certificat de urbanism. Dar cimitirele noastre datează din 1925, de când s-a dat lege să fie scoase cimitirele din curțile bisericilor. Așadar, au aproape 100 de ani fiecare. Certificatul de urbanism se dă la construcția, schimbarea locației unui cimitir, la cadastrarea imobilului, ci nu ,,la cererea administratorului”, cum ar rezulta din hotărârea menționată. Certificatul de urbanism este valabil 12 luni, cu drept de prelungire încă 24 luni. În 1925 nu se emiteau certificate de urbanism, iar acum nu se mai poate emite, fiindcă nu este justificat, potrivit legii cadastrale. Nu avem la cimitire capele mortuare cu săli de ceremonii funerare, cu aer condiționat și grupuri sanitare cu canalizare. E imposibil de realizat și întreținut, la nivelul unui sat, asemenea obiective. În primul rând, că sunt inutile. În tradiția satelor noastre, mortul se ține cele 2-3 zile/nopți, de la deces la înmormântare, în casă. Este un gest de respect și de dragoste față de cel decedat. Acolo a muncit o viață și i se cuvine și lui să mai rămână câteva ceasuri între ai lui. Acolo se face priveghiul cu toate obiceiurile legate de el.
În oraș, majoritatea oamenilor locuiesc la blocuri și nu este spațiu necesar pentru o asemenea ceremonie și de aceea este nevoie de o capelă la cimitir. Sumele necesare construirii, pazei și întreținerii unor asemenea obiective depășesc posibilitățile unei parohii de țară. Sunt mii de cimitire care n-au nici gard împrejmuitor! Puține sunt localitățile rurale unde cei vii să aibă canalizare, cu atât mai puțin cei morți! Nu avem apă potabilă curentă. Ar fi fost bine ca mai întâi să aibă apă potabilă curentă cei vii. Sunt atâtea sate pentru care apa potabilă este o problemă majoră, altele, deși au instalațiile realizate, nu au apă suficientă. Rețelele, acolo unde au fost construite, au avut în vedere spațiul locativ, în timp ce cimitirele cel mai adesea sunt departe de acest spațiu. Nu avem grupuri sanitare cu canalizare. Nu au satele comunei noastre canalizare, nu au majoritatea satelor din țară așa ceva. Pentru cât folosesc cei morți grupurile sanitare… Nu avem tomberoane pentru colectarea deșeurilor de hârtie, sticlă, plastic și nici contract cu o firmă de salubrizare. Nu avem, fiindcă nu avem nici gunoaie la cimitir. Singurele deșeuri sunt coroanele vechi de pe morminte și iarba uscată, dar pe acestea nu le colectează firmele de salubritate. Pe acestea le ardem, periodic. Tomberoanele se fură în câteva zile. Nu avem alei principale și alei secundare marcate. În porțiunea de cimitir vechi nu există așa ceva, fiindcă nu s-a pus problema de la început să se amenajeze astfel cimitirul. Acum e târziu, fiindcă a face acum alei conform unul plan de arhitectură, ar însemna să bulversăm tot cimitirul. Crucile n-ar mai rămâne la locul lor, la căpătâiul mortului, ci i-ar veni pe piept, la picioare, mai departe de mormânt. Am mai avut asemenea tentative și s-au opus sătenii, fiindcă le profanam, pur și simplu, mormintele. În porțiunile noi, în care am extins cimitirele, se păstrează alinierea. Nu am avut registru de evidență a celor decedați de boli infecto-contagioase. Dar nu pot să am așa ceva. La administrația cimitirului, respectiv preotului, i se dă adeverința de înhumare. Pe aceasta scrie numele și ultima adresă a defunctului. Prin 1977, când eram preot la Gruia, scria pe adeverință cauza morții. Eu, ca preot, nu sunt în măsură să apreciez dacă cineva a murit de o boală infecto-contagioasă.
Domnii inspectori au încheiat actele cuvenite și ne-au atenționat că la următoarea „vizită” a dumnealor ne vor aplica, conform hotărârii respective, câte 50 milioane lei vechi pentru fiecare obiectiv neîmplinit.
Hotărârea respectivă de guvern nu privește doar satele parohiei noastre, ci toată țara. Am luat legătura cu Doamna Senator Ecaterina Andronescu și Domnul Deputat Alexandru Bălănescu, le-am spus despre ce este vorba. S-au arătat foarte nemulțumiți de asemenea norme legale rupte de realitate. Au promis că vor interpela în parlament pe ministrul sănătății, pentru că are posibilitatea să anuleze sau să modifice textul respectiv. Dacă cei care au făcut legea au fost obligați de instituțiile europene s-o facă, mai avem noi astfel de legi, care nu se pun în aplicare. Așa, bunăoară, este legea viei și vinului. Conform acesteia, ar trebui ca românii să fie obligați să distrugă viile autohtone, viile producătoare, cum le spunem noi și să cultive numai soiuri nobile, vie altoită. Se prevăd sancțiuni drastice, dar nimeni n-a fost amendat că are sau că plantează vie producătoare. Când omul vrea, găsește soluții; când nu vrea, găsește pretexte! Păi, nu?
Lasă un răspuns