CINE SCRIE
Pentru „sâmburele de adevăr” trebuie să sacrifici totul. Acel sâmbure sau nimic.
Dacă aprinzi o lumânare în întunecimea fiinţei vei percepe acea prezenţa Divină, pretutindeni.
Visul filosofilor şi-al misticilor neînţeleşi ce şi-au stabilit întotdeauna abisul între viaţă şi moarte.
Aruncând mărgăritare în juru-ţi, vei depăşii valul tridimensional al lumii fizice, lăsând
deoparte lucrurile efemere ce stau încă prinse în drama cosmică.
Tangibilitatea lucidă a universurilor paralele urcă până la cel mai înalt gând, decriptând
cu mare uşurinţă şoaptele vântului.
La „starea de graţie” se ajunge fără disciplină sau constrângeri, iar suferinţa, că vrem sau nu,
trebuie acceptată ca o învăţătură nepreţuită.
Simfonia sunetului a învăţat să vorbească, urcând lin către energia conştientă.
Tăcerea lucrurilor îmi mângâie tâmplele şi realizez că fiecare adoarme în noaptea lui.
Un ecou duios îşi trimite fluturii către foşnetul pădurii, lăsând aerul antic să-şi plimble
formulele către răsărit…
QUI SCRIBIT / CINE SCRIE . . .
NIMIC NOU
Nu avem acelaşi Orizont. Gândim şi acţionăm după propriile noastre reguli, cine
nu zboară la timp, n-o face niciodată.
Cunoaşterea îţi dă libertatea de-a alege. Fluxul gândirii n-are limite şi particulele
de praf se-ntorc de unde-au plecat.
O natură complexă, aşezată pe-un sol fertil deschide poarta către Loja Misticilor,
iniţiatori ai doctrinelor ezoterice.
Ascultă-ţi experienţa: Tu alegi ceea ce vei trăi, clipa nu trebuie irosită cu întrebări
existenţiale căci geana de lumină pătrunde în cele mai întunecate cotloane.
Urmează calea păcii, căci dacă declanşezi un război, de obicei eşti înfrânt cu propriile
arme.
Viitorul aparţine celor ce ştiu să iubească. Nu suntem oameni mărunţi, ţinem în palme „Codul
tuturor universurilor” văzute şi ne-văzute, dar nimeni n-are bunăvoinţa să ne-nveţe s-o
folosim.
Încă o secundă de viaţă şi forma mea „vasul cel sfânt” se va odihni liniştită.
LEGEA E DURĂ
Traversăm o etapă cosmică grotieră: doctrinele ridicole, liderii fără chip,
jocurile scenice murdare, crează un peisaj de culise haotic.
Sforarii îşi exersează formele de dominaţie, practicând pe faţă o filtrare a
cunoaşterii, o depreciere umană prin cultivarea voită a lăcomiei şi individualismului.
Dacă eşti liber, devii greu de controlat. Eşti mult deasupra unei
societăţi mercantile unde toţi deţin proprietăţi uriase.
Omenirea a alunecat pe-o pantă adânc materialistă.
Păpuşarii au indus maselor valori eronate: de-a produce şi de-a consuma.
Un om, odată eliberat de frică şi tenebre, de impunere şi slugărnicie, va
fi un real pericol pentru sistem.
Mă simt străin de asta lume şi îmi dau seama că realitatea nu ştie de poezie.
Mă-nchin unui monah nevăzut şi cer îndurare, e prea mult mister şi nimeni nu mai zâmbeşte.
OM SUNT
Marmura rebelă nu vrea să se supună, stă pe marginea unui fiord cu privirea ascunsă
după discul Lunii.
Albe catifele se-apleacă spre lutul nestatornic încercând să-l adoarmă.
Furori orientale trezite de mâini nevăzute, vorbesc despre gloria Universală.
Un Soare clar îmi transfigurează chipul, dând odăii parfumate şi calde, un
aer distins, regal.
Ţăcănitul unui ceas vechi mă trezeşte din visare. Luminile felinarului se răsfrâng
trist, amintindu-mi că noaptea trece şi se-aşteaptă o nouă dimineaţă.
Fazele Lunii arată pustiu.
Rătăcesc neauzit, inconjuat de-un violet fumuriu. Mi-au căzut lacrimile pe clapele
unui pian. Cad regrete uneori iar zgomotul lor îmi răneşte timpanul.
O şoaptă abisală, „prietenă” a insomniei mele îmi răspunde cu un surâs: nu vreau
să-mi amintesc de tăcerile adânci ce mi-au frământat de-atâtea ori aripile pleoapelor.
Vântul părăsirii îşi ascute săbiile, iar acest rânjet metalic mă lasă fără putere,
cu braţele învinse.
„OM SUNT!”
Lasă un răspuns